Sari direct la conținut

Piețele financiare răsuflă ușurate: Suspendarea plafonului de îndatorare al SUA a rămas o formalitate după un vot în Camera Reprezentanților

HotNews.ro
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

​Membrii Camerei Reprezentanţilor s-au pronunţat miercuri cu o foarte largă majoritate în favoarea textului suspendând plafonul datoriei până în 2025, îndepărtând astfel riscul unei posibile incapacităţi de plată a Statelor Unite cu începere din 5 iunie, anunță Reuters și Agerpres.

Proiectul de lege, care a primit 314 voturi pentru faţă de 117 împotrivă, urmează să fie acum adoptat de Senat, liderul majorităţii democrate dând asigurări miercuri că îl va supune votului „cât mai repede posibil”, astfel încât „să evităm incapacitatea de plată”.

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că adoptarea legii de suspendare a plafonului datoriei până în 2025 reprezintă un „pas înainte esenţial” obţinut printr-un „compromis al celor două partide”.

„Astăzi, Camera Reprezentanţilor a făcut un pas înainte esenţial pentru a preveni pentru prima dată o incapacitate de plată” a Statelor Unite, a declarat preşedintele american într-un comunicat al Casei Albe.

Majorarea plafonului de îndatorare al SUA vine după luni de negocieri tensionate care au intrat pe ultima sută de metri la sfârșitul lunii mai, banca de investiții JPMorgan ajungând să evalueze la 25% probabilitatea ca guvernul american să intre în incapacitate de plată.

Agenția de rating Fitch anunțase la rândul său miercurea trecută că a decis să plaseze „sub supraveghere” ratingul AAA al Statelor Unite, cel mai ridicat posibil, din cauza riscului unei incapacităţi de plată. Această decizie „reflectă tensiunile politice care împiedică rezolvarea problemei, cum ar fi ridicarea sau suspendarea plafonului datoriei, în timp ce termenul limită se apropie rapid”, a explicat agenţia la momentul respectiv.

De ce s-au prelungit atât de mult negocierile privind plafonul de îndatorare al SUA

Spre deosebire de majoritatea țărilor dezvoltate, SUA au o limită asupra nivelului la care poate ajunge datoria publică. Înainte ca majorarea sa să fie aprobată și de Senatul de la Washington, plafonul rămâne la 31.000 de miliarde de dolari. Întrucât guvernul american cheltuie de zeci de ani mai mult decât încasează, acest plafon trebuie majorat constant, măsură ce necesită aprobarea Congresului.

În anii când Casa Albă, aripa executivă a statului american, și Congresul, legislativul federal de la Washington, sunt sub control politic diferit, negocierile pentru a crește plafonul de îndatorare sunt adesea dure și marcate de bătălii politice, deci tensiunile din ultimele luni privind creșterea plafonului de îndatorare nu reprezintă o noutate.

Însă de regulă congresmenii americani ajung la un acord înainte ca situația să devină prea periculoasă. Anul acesta însă Statele Unite au intrat deja în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și legislative ce urmează să aibă loc în noiembrie 2024, atât președintele în exercițiu Joe Biden, cât și fostul președinte Donald Trump anunțând că vor candida pentru un nou mandat în Biroul Oval.

În condițiile în care și numeroși legiuitori de la Washington vor candida la rândul lor pentru un nou mandat în Congres anul viitor, negocierile s-au prelungit semnificativ mai mult decât în alți ani, niciuna dintre cele două tabere ale duopolului politic american, republicanii și democrații, nedorind a părea slabe în fața electoratului lor.

În esență suspendarea planului de îndatorare este un compromis care va fi prezentat drept o victorie de ambele părți: Partidul Republican va susține că a făcut-o din patriotism, pentru a evita intrarea SUA în incapacitate de plată, în timp ce democrații vor clama că măsura permite continuarea programelor sociale ale președintelui Biden.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro