Pluto ar putea avea vulcani de gheață și un ocean interior, arată un studiu

​Pluto, mica planetă pitică situată la peste 4,5 miliarde km de Terra, ar putea avea vulcani de gheață încă activi și chiar și un ocean interior, arată un studiu care a analizat imagini trimise în 2015 de sonda New Horizons. Este însă doar o ipoteză.

Sonda a oferit atunci un portret interesant al lui Pluto care s-a dovedit a fi un corp ceresc plin de cratere de impact și cu multe suprafețe înghețate (zăpadă din nitrogen, gheață din metan).

Doi dintre munții de pe Pluto, Wright Mons și Piccard Mons, ar putea fi vulcani, dar nu unii care aruncă lavă topită, ci gheață, într-un proces numit criovulcanism.

Un criovulcan, adică un vulcan de gheață, este un vulcan care erupe materii volatile, cum ar fi apă, amoniac sau metan, în loc de rocă topită. Vulcani de gheață au fost observați pentru prima oară pe satelitul lui Neptun, Triton, în timpul trecerii sondei spațiale Voyager 2 prin apropierea sa în 1989.

Dacă munții aceștia plutonieni sunt într-adevăr vulcani, implicațiile sunt importante: orice vulcan ce erupe are nevoie de o sursă de energie și asta înseamnă că ar fi posibil ca în trecutul geologic apropiat, sub calota glaciară de pe Pluto, au putut exista materii fierbinți și lichide.

Așadar, suprafața din jurul acestor munți a fost modificată de posibile activități vulcanice, iar acești vulcani ar putea încă să fie activi. Asta ar însemna că apă lichidă, sau ceva de genul, a curs recent sub suprafața lui Pluto. Cercetătorii spun că se poate pune și întrebarea dacă a existat viață pe Pluto, dar trebuie spus că pare foarte puțin probabil, date fiind temperaturile de acolo.

Acest lichid ar fi precum magma de la vulcanii de pe Terra și ar ajunge la suprafață după o erupție și apoi s-ar întări, transformându-se în materie solidă, dat fiind că pe Pluto, temperatura medie este de -232 C.

„Nu existau alte zone pe Pluto care să semene cu această regiune”, a declarat pentru Space.com Kelsi Singer, autorul principal al studiului. „Este un loc unic în Sistemul Solar”.

Vulcanii activi de pe Terra stau pe „rezervoare” de rocă parțial topită, iar o paralelă ar însemna că domurile vulcanice de pe Pluto ar sta pe rezervoare parțial lichide de apă înghețată. În cazul lui Pluto ar însemna că aceste rezervoare subterane sunt alimentate de un ocean interior. Este însă doar o ipoteză.

Spre deosebire de alte zone de pe Pluto, această zonă are puține cratere de impact, ceea ce indică faptul că suprafața s-a format relativ recent, dacă ne raportăm la timpul geologic. Pe baza lipsei craterelor, probabil că zona nu are o vechime mai mare de unul sau două miliarde de ani, unele secțiuni fiind probabil mai vechi de 200 de milioane de ani, a spus Singer.

Studiul se numește „Large-scale cryovolcanic resurfacing on Pluto” și a fost publicat în Nature Communications

Surse: New York Times, Space.com