Politic show: Antonescu nu este iesit din carti pentru Presedintie; Cum se imparte puterea in teritoriu; Legea amnistiei se intoarce inainte de prezidentiale; Presedintele sfasiat intre familie si datorie
Cum au reactionat politicienii la scandalul Basescu-Mondial. Scandalul izbucnit intre Mircea Basescu si familia lui Bercea Mondial si in care este vehiculat si numele presedintelui Traian Basescu a starnit reactii diferite in randul clasei politice. Premierul Victor Ponta ii cere demisia lui Traian Basescu, Klaus Iohannis este de parere ca intreaga situatie este o chestiune ce duce spre siguranta nationala, iar Vasile Blaga sustine cu tarie ca nu are nicio legatura cu familia lui Bercea Mondial. Premierul Victor Ponta a reactionat primul, inca de la primele ore ale diminetii, la scandalul dintre Mircea Basescu si Sandu Anghel (Bercea Mondial) in care este implicat si numele sefului statului. Premierul i-a transmis presedintelui ca ar trebui sa-si dea demisia, intrucat astfel ar apara ideea de independeta a justitiei in favoarea fratelui sau, Mircea Basescu. „Este momentul in care insusi presedintele trebuie sa sprijine prestigiul si independenta justitiei si sa renunte la functia din care orice roman poate sa creada ca, intr-un fel sau altul, influenteaza aflarea adevarului si sanctionarea celor vinovati. Independenta si prestigiul justitiei trebuie sa fie aparate de presedintele tarii chiar si prin acest sacrificiu personal”, a spus Ponta, scrie Adevarul.
Presedintele sfasiat intre familie si datorie. Presedintele Traian Basescu s-a dezis astazi total de fratele sau Mircea: „Intre reflexul de a-ti apara fratele si nevoia consolidarii justitiei, aleg consolidarea justitiei”, a spus seful statului. Familia presedintelui Traian Basescu este implicata intr-un scandal monstruos. Antena 3 a difuzat miercuri seara mai multe intregistrari din care reiese ca Mircea Basescu a primit sume mari de bani pentru a interveni in favoarea lui Sandu Anghel, poreclit Bercea Mondial, un afacerist rom imbogatit din tranzactii obscure. Pe scurt, din aceste imagini se poate intelege ca fratele presedintelui recunoaste ca a primit 250.000 de dolari ca pret al traficului de influenta, neaga ca ar fi stiut de o alta transa mai mare de 350.000 de dolari si da de inteles ca ar putea interveni in favoarea celui condamnat la ani multi de inchisoare. In general, pare evaziv, dar nu poate contesta ca are, in virtutea banilor primiti, o obligatie. Cel care intervine ezita intre „tu”, „dumneavostra” si „matale”, e cand umil, cand mai indraznet, in timp ce Mircea Basescu face eforturi sa para distant si superior, desi se stravede teama de a nu provoca revolta celuilalt. Registrul discutiei tine de sfera mahalalei manelizate, scrie Deutsche Welle.
Antonescu nu este iesit din carti pentru Presedintie. Crin Antonescu asteapta clarificarea apelor in PNL si nu exclude o candidatura la prezidentiale. Unii lideri liberali sustin includerea sa in sondajele interne pentru desemnarea candidatului comun PNL-PDL, altii il sustin pe Iohannis. Desi si-a anuntat retragerea din cursa pentru alegerile prezidentiale, fostul presedinte al PNL Crin Antonescu nu a renuntat insa la gandul unei candidaturi pentru Cotroceni. Momentan, insa, asteapta limpezirea apelor in partid si Congresul de la finalul lunii iunie. De altfel, in ultimele zile, Antonescu si-a exprimat recent aceasta dorinta: „Nu exista nici cel mai mic motiv exterior fiintei mele sa nu candidez la alegerile prezidentiale”, a spus Antonescu. Si o serie de lideri liberali din teritoriu s-au aratat deschisi in legatura cu posibilitatea ca fostul sef al PNL sa fie luat in considerare in sondajele interne ale partidului. Astfel, Marian Petrache, presedintele CJ Ilfov, a afirmat ca Antonescu este un candidat cu sanse. „In toate sondajele trebuie inclusi toti cei care au toate sansele. Si Crin Antonescu este unul dintre ei”, a declarat fostul sef al campaniei electorale PNL de la europarlamentare, Marian Petrache, pentru EVZ.
Cum se imparte puterea in teritoriu. PNL si PDL au inceput sa-si formeze majoritati la nivel judetean. PSD incearca sa ramana la butoane apeland la PP-DD. Klaus Iohannis si Vasile Blaga, liderii PNL si PDL, si-au propus dislocarea PSD la nivel local, pe langa formarea unei aliante la nivel central, urmata de o fuziune. De cealalta parte a baricadei, Victor Ponta si Liviu Dragnea le-au promis baronilor locali ai PSD ca vor echilibra situatia prin negocieri cu PP-DD. Alianta PNL-PDL pare, deocamdata, in avantaj. In unele judetele, filialele locale ale PP-DD nu respecta linia centrului de apropiere de PSD. Alba. PNL si PDL domina Consiliul Judetean. In acest judet, PP-DD colaboreaza cu PDL. Arges. PSD are mai multi consilieri comparativ cu PNL si PDL, dar cei 17 social-democrati nu pot forma singuri majoritatea. PSD mai are nevoie de un vot si negociaza cu PP-DD care are patru consilieri. Bacau: PSD si PC au 15 consilieri judeteni, la egalitate cu PNL si PDL. PSD, insa, are deja o intelegere neoficiala cu cei cinci consilieri PP-DD, ceea ce ii va asigura majoritatea, scrie Romania libera.
Mircea Diaconu, „curtat” de Grupul ALDE din PE. Liderul Grupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, se declara admirator al lui Mircea Diaconu si sa il invita sa se alature Grupului, ca membru independent, precizand, de asemenea, ca „aparenta incercare de a contesta legitimitatea” alegerii europarlamentatului contravine prevederilor Tratatelor UE. Rezultatul din Romania al alegerilor pentru Parlamentul European a fost anuntat si confirmat oficial de catre autoritatile competente. Aparenta incercare de a contesta legitimitatea faptului ca domnul Mircea Diaconu a fost ales drept candidat independent, contravine prevederilor Tratatelor Uniunii Europene, care prevad in mod clar ca orice cetatean al Uniunii Europene are dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European”, afirma Guy Verhofstadt, citat intr-un comunicat remis Mediafax. El se declarata „un mare admirator al personalitatii si al spiritului independent, de neclintit, ale lui Mircea Diaconu”. „In mod clar, candidatura sa a beneficiat, intr-o mare masura, de sprijinul electoratului cu afinitati liberale, iar cei care l-au votat au facut-o in cunostinta de cauza, scrie Gandul.
Legea amnistiei se intoarce inainte de prezidentiale. Social-democratii ar relua si maine votul in Parlament asupra Legii amnistiei, dar se tem sa nu fie prea devreme. Conducerea PSD ii asigura insa pe alesii lor locali ca vor gasi o solutie, daca isi fac treaba in campania prezidentiala. Amnistia va fi scoasa din sertarul Comisiei juridice a Camerei Deputatilor si va fi pusa pe ordinea de zi a plenului in apropierea alegerilor prezidentiale, sustin surse parlamentare. „Pesedistii au presiune mare de la alesii lor locali. Aceasta lege va fi un santaj politic. Le vor spune primarilor: Alergati in campanie si noi va rezolvam problemele la nivel legislativ. Se asteapta doar momentul oportun”, au declarat EVZ sursele citate. Singura temere a social-democratilor este sa nu-i afecteze lui Victor Ponta imaginea in campania pentru prezidentiale. „Pana la anuntarea candidatului nu putem relua votul asupra Legii amnistiei. Nu stiu acum cand si cum, n-avem o solutie. Se va porni un atac, presedintele nu o va promulga. Ar insemna ‘sa-l omoram’ pe Victor”, au declarat surse din PSD pentru EVZ.
PPMT vrea revizuirea Tratatului romano-ungar, pentru a permite autonomia maghiarilor. Guvernelor Romaniei si Ungariei sa analizeze posibilitatea revizuirii Tratatului de baza dintre cele doua tari, semnat in 1996, astfel incat sa existe posibilitatea crearii cadrului juridic pentru autonomia comunitatii maghiare. „Cerem Guvernului Ungariei sa analizeze daca acest tratat ajuta sau nu la relatiile bilaterale romano-maghiare, acestea fiind si cheia stabilitatii in regiune. Nu cred ca poate sa existe stabilitate daca cele doua tari nu se inteleg intr-o problema importanta, si anume comunitatea maghiara din Romania. Cred ca Tratatul de baza romano-ungar ar trebui modificat astfel incat sa se introduca o referire la posibilitatea crearii cadrului juridic al autonomiei pentru comunitati nationale, concret pentru maghiari. Aceasta ar fi modificarea esentiala si trebuie initiate tratative serioase pentru revizuirea Tratatului”, a spus Toro. Potrivit acestuia, nici Romania, nici Ungaria nu isi permit, in actualul context international, „sa nu aiba un tratat bilateral solid, pentru ca au foarte multe interese in comun”, scrie Romania libera.
Mircea Geoana vrea alegeri preliminare in PSD, „cu 500.000 de alegatori” si-i cere lui Gabriel Oprea „sa fuzioneze cu PSD daca doreste sa participe la stabilirea prezidentiabilului”. Candidatul PSD trebuie ales de toti membrii partidului, iar cei din UNPR, daca vor sa aiba un cuvant de spus despre acest subiect, ar trebui sa fuzioneze cu social-democratii, afirma Mircea Geoana intr-un interviu pentru Gandul. Fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, sustine ca in PSD exista doar doua nume capabile sa ajunga la Palatul Cotroceni, el si Victor Ponta, afirmand in sprijinul candidaturii sale faptul ca a castigat „alegerile din 2009”. Senatorul PSD a explicat care sunt avantajele unei competitii interne in partid pentru stabilirea candidatului la presedintie. In schimb, i-a transmis generalului Oprea, presedintele UNPR, ca daca vrea sa aiba un cuvant de spus in privinta candidatului PSD, va trebui ca partidul pe care-l conduce sa fuzioneze cu social-democratii. Afirmatiile sale vin in contextul in care presedintele PSD, Victor Ponta, a vorbit despre posibilitatea organizarii unor alegeri preliminare in partid pentru stabilirea candidatului la prezidentiale, iar presedintele executiv al pesedistilor, Liviu Dragnea, a spus ca „cel mai mare risc ar fi ca acest partid sa se divizeze intr-o competitie interna”, scrie Gandul.