Povestea primei carantine din istoria Europei și uimitorul oraș care a cunoscut din plin și prosperitatea, dar și dezastrul

Unul dintre cele mai bogate orașe ale Europei medievale a fost și unul dintre cele mai lovite de epidemii, iar acum aproape 650 de ani era legiferată pentru prima oară carantina, pentru a proteja locuitorii în vremurile în care ciuma făcea ravagii. Orașul croat Dubrovnik are în prezent străzile pustii, se regăsește pe harta infecțiilor COVID-19, iar în Croația au fost aproape 900 de cazuri și șase decese. Dar povestea orașului medieval și a modului în care era gestionată boala arată că autoritățile erau preocupate de politicile de sănătate, dar și că foarte multe noțiuni sanitare nu erau cunoscute.

Dubrovnik – O istorie cu secole de glorie pentru măreața Ragusa

De ce un oraș cu doar 45.000 de locuitori este atât de cunoscut și de vizitat? Pentru că este un loc superb și pentru că are o istorie cu totul deosebită.

Istoria spune că primii locuitori au venit în această zonă stâncoasă acum 15 secole când orășelul lor aflat în apropiere a fost distrus de năvălitorii slavi, iar locuitorii dalmați au fugit, căutând un refugiu. În zilele noastre acel pământ sterp s-a transformat într-un labirint de străduțe cu case restaurate deschise la culoare și un număr amețitor de restaurante și magazine de suveniruri.

Încă din secolul IX orașul era bine fortificat, făcând față unui asediu de 15 luni din partea sarazinilor. În secolul al XII-lea era deja un port important, iar din secolul al XIV-lea până la început de secol XIX Dubrovnik a avut un mare grad de independență și a purtat numele Republica Ragusa. A avut propria flotă de comerț care și-a trimis navele până în Siria, Franța și Egipt, iar printr-o diplomație iscusită a reușit să se pună bine cu mai toată lumea, chiar și prin plata unui tribut către otomani. Orașul era celebru pentru mărfuri locale precum sare, țesături, vin, ulei și pește.

Stradun/Plaka, strada principală din Dubrovnik (foto – HotNews)

În 1667 un cutremur puternic a omorât peste 5.000 de oameni și a distrus aproape toate clădirile. Orașul a fost refăcut, dar la o scară mai modestă, iar acel moment marchează și declinul economic al Ragusei, mai ales că noi rute maritime se deschideau în alte părți ale lumii.

Ca multe alte orașe europene, Dubrovnik a fost lovit de multe epidemii: de exemplu, în 1527 ciuma a ucis aproximativ 20.000 de oameni, iar un bărbier despre care s-a crezut că ar fi adus ciuma din Ancona, a fost torturat groaznic în public.

Prima carantină

Republica Ragusa (Respublica Ragusina), în zona Dubrovnik și-a obținut independența față de Republica Veneția în 1358, iar 19 ani mai târziu era legiferată ceea ce mulți consideră ca fiind prima carantină din istoria Europei, în sensul modern al termenului

Este un miracol că a supraviețuit în arhivele orașului ordinul Marelui Consiliu din 27 iulie 1377 care stipula că, cei care vin din zone cu ciumă nu vor intra în Ragusa decât după ce vor sta o lună în izolare pe insula Mrkan situată lângă actualul oraș Cavtat (foarte aproape de Dubrovnik).

Mrkan era o insulă cu puțină vegetație și carantina acolo nu era deloc plăcută pentru negustorii și marinarii care trebuiau să stea 30 de zile, în cel mai bun caz 20 de zile în ideea de a se ”dezinfecta” dacă într-adevăr ar fi adus vreo molimă din locurile de unde veneau. Și nu era deloc puțin probabil, mai ales că erau vremuri în care ciuma bubonică și lepra făceau ravagii.

Perioada de 30 de zile se numea în italiană ”trentino”, dar în unele cazuri autoritățile puteau ordona o ședere mai lungă, iar carantină vine de la quarantino (quaranta giorni, 40 de zile).

Noțiunea de 40 de zile avea o semnificației specială pentru creștinătatea medievală: la marele Potop a plouat 40 de zile și nopți, iar Isus a postit în deșert pentru 40 de zile.

Unii istorici croați spun că ideea de carantină din Ragusa este unul dintre triumfurile medicinei medievale, fiindcă ar fi o dovadă că raguzanii înțelegeau noțiunea de perioadă de incubație și aveau noțiuni avansate de sănătate publică. În plus, erau puși în carantină absolut toți cei veniți din zone suspecte, chiar dacă nu aveau simptome.

Alți istorici resping ferm aceste lucruri și spun că Veneția este ”patria carantinei”, și nu Ragusa. În plus, cei mai mulți oameni din acea perioadă credeau că molimele care se abăteau erau pedepse divine și nu lucruri cât se poate de lumești.

La început carantinații stăteau sub cerul liber, apoi au fost construite mici cabane din lemn ce erau apoi arse. În timpul carantinei negustorii parafau afaceri și jucau cărți. Nu exista noțiunea de distanțare socială și nici ideea spălării mâinilor foarte des nu era pusă în practică și nici nu avea cum, date fiind condițiile. Orașul a schimbat la început de secol XVIII locul unde noii-veniți trebuiau să stea în carantină.

În câteva sute de ani se estimează că aproximativ 50.de epidemii au lovit Ragusa și că au murit peste 100.000 de oameni. Oamenii credeau pe atunci că ciuma poate fi tratată cu lapte acru și oțet, ideea fiind că laptele acru ameliorează durerile și că virușii pot fi distruși dacă dai cu oțet.

Veneția (foto -HotNews)

Veneția este orașul medieval unde practicile carantinării au fost cel mai bine puse la punct, mai ales că oficialii se temeau că epidemia este adusă mai ales prin navele comerciale care vin din Levant. Sistemul venețian a fost adoptat de multe dintre statele europene, iar Veneția a creat în 1423 primul lazaret, un adăpost izolat pentru persoane presupuse a fi contaminate de o boală contagioasă.

Începând din deceniul 1450 la Milano și din deceniul 1530 la Veneția, toate decesele din aceste orașe au fost înregistrate sistematic pentru monitorizarea epidemiilor.

Italia renascentistă era formată din numeroase state mici, iar călătoria între ele era frecvent restricționată din cauza ciumei.

Călătorii care se deplasau între ele în cursul epidemiilor trebuiau să aibă la ei permise eliberate de autoritățile locale care atestau că vin dintr-un loc în care nu era ciumă.

Surse: History.com, Britannica, croatiaweek.com, New York Times, AP