Premierul anunta ca rectificarea bugetara va fi negativa / Ponta: Eu i-am cerut lui Chitoiu scenarii pentru venituri. Nu putem atinge toate tintele – si scaderea CAS si majorari de salarii, pensii, cofinantari * E usor sa ceri taxe mici in campanie
A doua rectificare bugetara din acest an, programata pentru sfarsitul lunii octombrie, va fi una negativa, a anuntat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax. „In ultima sedinta a USL am discutat cum stam cu banii, ca o sa avem o rectificare negativa in acest moment”, a spus Ponta.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca dupa primele noua luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la inceputul anului, din cauza unor performante sub asteptari la nivelul sistemului bancar, provenite si din modificari ale legislatiei fiscale, o colectare mai slaba, explicata inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, si nerealizarea profitului estimat la BNR.
In urma cu o luna, premierul arata ca va exista o rectificare de buget in luna octombrie, insa de tipul „luam bani de la unii si dam la altii”, Guvernul neavand niciun „rezervor secret” de fonduri.
Prima rectificare bugetara din acest an a fost avizata de Guvern in luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, in urcare la 626,2 miliarde lei, si un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervati PNDI catre alte proiecte.
Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.
Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite in scadere cu peste 2,2 miliarde lei, prin cresterea veniturilor la nivelul autoritatilor locale, dar scaderi de incasari la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetul institutiilor finantate din venituri proprii.
Cheltuielile totale ale bugetului consolidat au fost calculate atunci in scadere cu 978 milioane lei.
- Ponta: Eu i-am cerut lui Chitoiu scenarii pentru venituri. E usor sa ceri taxe mici in campanie
Premierul Victor Ponta a afirmat ca el este cel care i-a cerut ministrului de Finante diferite scenarii pentru cresterea incasarilor la buget, discutate in USL, deoarece este mai usor sa se ceara la TV scaderi de taxe si bani „mai ales cand ai campanie electorala si nicio responsabilitate”, transmite Mediafax.
Scenariile cerute ministrului de Finante pentru anul viitor au vizat reducerea TVA, scaderea CAS si alte masuri, dupa ce presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) a informat ca gradul de colectare este in acest an mai mic decat cel previzionat, a adaugat Ponta.
Intrebat direct daca pentru anul viitor este luata in considerare cresterea cotei unice de impozitare, premierul a raspuns ca nu. Intrebat in continuare daca a discutat despre aceasta varianta, premierul a aratat ca vrea sa explice exact situatia.
„Nu. Vreau sa lamuresc, ca am vazut ca toata lumea isi da cu parerea pe la televizor. Eu am discutat in primul rand cu presedintele ANAF, un liberal in care am incredere, care mi-a spus ca anul acesta avem un grad de colectare mai mic decat cel previzionat, si am discutat cu ministrul de Finante, un alt liberal pe care-l apreciez, cum gandim anul viitor, pentru ca sa vorbesti pe la televizor ca vrei sa reduci taxe este cel mai simplu lucru cand nu ai nicio responsabilitate. Cand esti ministru de Finante, sef de ANAF, prim-ministru. trebuie sa si faci lucruri, nu doar sa le povestesti pe la televizor. Atunci, am cerut de la ministrul de Finante diverse scenarii: putem sa scadem TVA-ul, sa scadem CAS-urile ? Putem nu doar sa indexam pensiile, ci sa marim eventual salariul minim ? Nu exista – cand esti serios, vorbesti serios si, mai ales, daca si stii despre ce vorbesti – sa spui numai cum scazi taxe, ci de unde sunt bani in buget. S-au discutat diverse scenarii, nu mi-a fost prezentat inca rezultatul acestor scenarii, dar cota unica, conform programului de guvernare si acordului in USL, poate si cred ca ar fi bine sa fie scazuta pentru categoriile de persoane care au venituri reduse, acea scadere la 12% si 8%. Altfel, la televizor sunt multi care stiu cu ce nu sunt de acord, dar cand vine vorba sa strangem bani si sa ii punem, eu vorbesc cu seful ANAF si ministrul de Finante, amandoi-repet-doi liberali in care am foarte mare incredere pentru ca sunt seriosi si sunt meserie”, a spus Ponta.
Intrebat insa daca se refera la liderul PNL, Crin Antonescu, prin declaratia referitoare la persoanele fara responsabilitati si care solicita la TV scaderi de taxe, Ponta a raspuns: „Nu, Doamne fereste!”.
In cazul scaderii CAS anul viitor, premierul a raspuns ca masura va fi aplicata „daca sunt bani”.
El a precizat ca asteapta din partea ministrului de Finante, care analizeaza in prezent mai multe scenarii pentru bugetul pe anul viitor, concluzii care sa fie prezentate in Guvern si apoi in USL sau invers, „cum doreste Crin”, si ca nu doreste sa transmita oamenilor iluzii pentru voturi.
- Ponta: Nu putem atinge toate tintele, si scaderea CAS, si majorari de salarii, pensii, cofinantari
Premierul Victor Ponta a precizat ca i-a informat, la ultima sedinta, pe membrii USL care nu fac parte din Guvern ca anul viitor nu pot fi atinse toate tintele, respectiv si scaderea CAS, si cresterea salariilor, pensiilor si a cofinantarii, deoarece „matematica nu asculta de discrusurile de la TV”.
„La sedinta USL mi s-a parut normal sa informez pe toti cei care nu sunt in Guvern ca o sa avem o rectificare negativa si ca anul viitor nu putem atinge toate tintele: sa si scadem CAS-urile, sa si crestem salariile, sa si crestem pensiile, sa si crestem cofinantarea. Pur si simplu nu merge, matematica nu asculta de discursurile de la televizor”, a spus Ponta.
Intrebat daca, in aceste conditii, atitudinea lui Crin Antonescu este una populista, Ponta a raspuns ca nu este el in masura sa faca asemenea aprecieri si ca, in final, important este cum functioneaza Guvernul.
- Ponta: La USL, cand este prezent si Crin, nimeni nu se opune cheltuielilor, doar taxelor. Asta e valabil in opozitie
Premierul Victor Ponta a mai relatat ca in sedintele USL, cand este prezent si liderul PNL, Crin Antonescu, nu exista opinii impotriva cresterii cheltuielilor, ci doar fata de introducerea vreunei taxe si a explicat ca acest lucru nu este posibil decat daca persoanele cu astfel de idei sunt in opozitie.
„La USL, cand discutam, si cu Crin, nu se opune niciodata la ideea sa cheltuim mai mult, toata lumea se opune la ideea sa mai punem vreo taxa, ceea ce, din pacate, daca esti la Guvern, pur si simplu nu se poate, adica banii trebuie sa-i iei de undeva ca sa-i dai in alta parte. Doar daca esti in opozitie poti sa fii de acord doar cu maririle de salarii si de cheltuieli, sa nu fii de acord cu taxe, ca nu functioneaza”, a spus Ponta.
Intrebat daca asta inseamna ca Crin Antonescu face opozitie Guvernului, Ponta a raspuns ca banuieste ca toata lumea face opozitie, si Basescu, si Antonescu, nefiind nicio surpriza.
******
Surse din USL au declarat pentru Mediafax ca liderii USL au vorbit la finalul ultimei sedinte a Uniunii despre varianta reducerii TVA si cresterii cotei unice in contextul discutiilor legate de constructia bugetara pentru anul 2014.
Discutia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul sedintei USL de vineri cand a venit vorba despre modul in care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 si despre necesitatea unor fonduri suplimentare.
In acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea cresterii cotei unice, in prezent de 16%, dar si a reducerii TVA, care acum este de 24%. O varianta a fost ca acestea sa ajunga la acelasi nivel.
Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unica, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelasi nivel, in functie de eventuale simulari realizate pentru bugetul pe 2014.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a admis miercuri seara ca a existat o discutie la nivelul USL despre cresterea cotei unice, dar una „informala” si „ipotetica”, mentionand ca nu a fost avansata insa ca propunere din partea PSD sau a PNL si nimeni nu a sustinut-o.
Vicepremierul liberal Daniel Chitoiu a declarat, potrivit unui comunicat de presa transmis joi, ca PNL „nu sustine si nu va sustine orice masura de crestere a cotei unice de 16%”. „In urma speculatiilor aparute in presa care privesc marirea cotei unice de la 16% la 22% si reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul National Liberal face urmatoarele clarificari: La nivelul conducerii USL a avut loc o discutie informala, in perspectiva constructiei bugetului pe 2014, in ceea ce priveste cresterea veniturilor. Masurile invocate nu sunt cuprinse in prevederile programului de guvernare, iar PNL ramane consecvent angajamentelor facute prin acest document de baza al guvernului USL, aprobat de Parlamentul Romaniei. PNL nu sustine si nu va sustine orice masura de crestere a cotei unice de 16%”, se arata in comunicatul de presa transmis de PNL, semnat de Daniel Chitoiu, vicepresedinte al formatiunii politice si ministru al Finantelor.
Potrivit unor surse apropiate discutiilor cu FMI, unificarea cotei unice cu TVA la 22% ar permite chiar si o reducere a CAS, iar scenariu cu 20% cota unica si 22% TVA ar acoperi doar pensiile si salariile, care presupun un efort bugetar de 3 miliarde lei.
Comparativ cu bugetul rectificat in vara, executia la septembrie a adus un minus la veniturile bugetare (excluzand fondurile UE) de 2,5 miliarde lei, dupa ce la rectificare au fost taiate 3,5 milliarde lei.
Din cele 2,5 miliarde lei minus pe ultimele doua luni, aproape 40% reprezinta venituri nerealizate din impozitul pe profit al BNR, estimat la circa 1 miliard de lei si nearealizat.
Cu toate acestea, Ministerul Finantelor s-a incadrat semnificativ sub nivelul deficitului convenit cu FMI pentru finele lunii septembrie (9,1 miliarde lei), iar peste doua zile va raporta un deficit de 8,5-8,7 miliarde lei.
Premierul Victor Ponta a declarat recent ca este posibila majorarea fondului de salarii din sistemul public cu pana la 4% in 2014, urmand sa se decida daca din acesti bani vor fi marite salariile cele mai mici din administratia publica sau va fi acoperit impactul negativ al reducerii CAS.
Premierul a mai spus ca „nu s-a taiat nicio pensie” si ca exista resurse bugetare pentru indexarea acestora cu un procent care va depasi rata inflatiei pe anul in curs