Sari direct la conținut

Președintele asociației Colectiv: Au trecut 5 ani și povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi / Supraviețuitori: Câtă vreme acest dosar este mușamalizat, nimic nu va fi bine / Tot corupţia i-a incendiat şi pe ei

HotNews.ro
Eugen Iancu, Foto: Hotnews
Eugen Iancu, Foto: Hotnews

„Au trecut 5 ani și povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi. De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că toți cred că la Colectiv a fost o întâmplare nefericită. Nu, domnilor, Colectiv a fost rezultatul nepăsării, corupției, lipsei de asumare, lipsei de exercițiu, lipsei prevenției, hoției, ticăloșiei voastre. Nu ați schimbat nimic și iată, focul lovește din nou, moartea își ia din nou tributul”, este reacția lui Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, după incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, în care 10 pacienți au murit, iar alte 7 persoane – între care un medic – au fost rănite. Mihai Grecea, supraviețuitor din Colectiv, a reacționat și el, cerând demisia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în timp ce o altă tânără rănită în Colectiv somează autoritățile să îi transfere în străinătate pe răniții din Neamț care au arsuri grave.

Incendiul de la spitalul din Piatra Neamț are loc la 5 ani de la tragedia din clubul Colectiv. 64 de tineri și-au pierdut viața în urma incendiului din Colectiv din 30 octombrie 2015. Nici până acum însă nu a fost găsit niciun vinovat pentru tragedia care a marcat România.

  • „De 5 ani le spun politicienilor și medicilor că trebuie să schimbe sistemul medical. Le spun că de Colectiv nu vor scăpa nici peste 20 de ani. Iar ei, fie miniștri sau secretari de stat, manageri de spital sau profesori șefi de secție, se uită la mine ca la un om cu o traumă care va dispărea in uitare, undeva.
  • Au trecut 5 ani și povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi. De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că toți cred că la Colectiv a fost o întâmplare nefericită. Nu domnilor, Colectiv a fost rezultatul nepăsării, corupției, lipsei de asumare, lipsei de exercițiu, lipsei prevenției, hoției, ticăloșiei voastre. Nu ați schimbat nimic si iată, focul lovește din nou, moartea își ia din nou tributul”, este mesajul transmis, sâmbătă seară, de Eugen Iancu.

Eugen Iancu este preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010. El și-a pierdut fiul, Alexandru, în tragedia din Colectiv. Alexandru avea 22 de ani.

Mihai Grecea, supraviețuitor din Colectiv, către Tătaru: „Nu este posibil să mai continuați să rămâneți în fruntea sănătății”

Mihai Grecea, supraviețuitor din Colectiv, a reacționat și el, cerând demisia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

  • „Ați mințit publicul pe data de 30 octombrie în acest an. Ați spus că s-a ușurat transferarea în străinătate a pacienților cu arsuri, că ați semnat ordinul de ministru pe care grupul nostru de supraviețuitori de la Colectiv l-a inițiat și negociat cu trei miniștri ai Sănătății, și pe care l-ați avut în transparență în feb-martie 2020. Nu l-ați semnat. Transferarea pacienților cu arsuri e tot în pixul ministrului și al secretarilor de stat. Și tot la cheremul încă neanchetatului Raed Arafat.
  • Domnule ministru, dacă v-ați fi făcut treaba, în seara asta nu trebuia să plecați la Piatra Neamț ca să rezolvați lucrurile. Trebuia să fi avut acel mecanism în stare de funcționare, implementat și exersat. Un sistem de sănătate publică nu poate funcționa decât cu mecanisme și proceduri, nu cu miniștri care stau cu fundul în mașină și merg permanent în vizite de lucru la fiecare caz grav în parte. Sunteți în poziția în care trebuie să vă dați demisia. Nu este posibil să mai continuați să rămâneți în fruntea sănătății”, a scris, pe Facebook, Mihai Grecea.

„Iată că lucrurile se întâmpă exact la fel ca la Colectiv. Hai justiția!”.

Într-un alt mesaj transmis după incendiul de la Piatra Neamț, Mihai Grecea spune, din nou, că dosarul Colectiv 2, cel în care se anchetează intervenția sistemului de situații de urgență, actiunea spitalelor și felul în care autoritatile au actionat post Colectiv, este un dosar de importanță națională.

El afirmă că, atât timp cât acest dosar „este mușamalizat la Parchetul General care amână la nesfârșit trimiterea în instanță pentru ca ayatolahii din DSU, sănătate și din politică să nu răspundă pentru faptele lor”, nimic nu va fi bine. „Iată că lucrurile se întâmpă exact la fel ca la Colectiv. Hai justiția!”.

Mesaj pentru medici: „E datoria dumneavoastră să vorbiți, să acționați”

Mihai Grecea are un mesaj și pentru medici, spunând că așteaptă ca să se alăture în sfârșit societății civile și să punem piciorul în pragul guvernanților și sistemului de justiție pentru reforme drastice în sănătate și în sistemul de urgență.

  • „Îi privește și pe medici. E și despre siguranța locului lor de muncă dacă argumentul siguranței pacientului nu a fost suficient să nu mai fie atât de lași cum este general știut că sunt.
  • Aștept să iasă masiv să vorbească despre probleme, nu să stea și să acopere mizeria. Ne privește pe toți, dragi medici! Până acum masiv v-ați solidarizat doar pentru mărirea salariilor, un lucru normal. Însă prea puțini dintre dumneavoastră au ieșit să vorbească public despre nereguli și mizeri. Iar când au fost oameni curajoși care au ieșit și au spus lucrurilor pe nume i-ați lăsat să fie călcați în picioare de șefi.
  • Știu cum funcționează umefistanul și domnia ayatolahilor din sănătate. Dar fără curajul dumneavoastră nu vom ajunge niciodată să schimbăm lucrurile. Sunteți în linia întâi, la interfața cu boala, cu moartea dar și cu mizeria și riscurile de a nu putea face totul pentru a salva vieți. E datoria dumneavoastră să vorbiți, să acționați. Cine nu aduce la cunoștința publicului problemele este complice.
  • Cred ca e momentul să nu mai cauționați crima cu premeditare din sistemul public de sănătate. Încetați să mai fiți lași și meschini. Fiți curajoși! Dați presei neregulile! Vorbiți-le oamenilor. Si oamenii vor fi alături de dumneavoastră pentru a face presiune ca sa se schimbe lucrurile. Pentru ca le-a ajuns tuturor cutitul la os. Și, în plus, dumneavoastră, medicii sunteți printre cei care decontează toate ororile din sistem alături de pacienți”, le transmite medicilor bărbatul care a scăpat cu viață din incendiul din Colectiv.

Mihai Grecea era prieten cu membrii trupei Goodbye to Gravity. Le promisese prietenilor săi că în seara de 30 octombrie 2015 va filma concertul de lansare a noului album al trupei. A ajuns în clubul Colectiv cu o oră înainte de concert, și-a instalat echipamentele și a băut o ultimă bere cu prietenii. Avea 41 de ani, era regizor și producător de film documentar și reclamă și nici prin gând nu îi trecea că în doar cîteva zeci de minute, viața lui se va schimba pentru totdeauna.

El este unul dintre răniții din Colectiv căruia i s-a refuzat transferul în străinătate – medicii nu au fost de acord, chiar dacă a suferit arsuri pulmonare foarte severe iar, la un moment dat, a ajuns să mai aibă doar 12% șanse de supraviețuire. Mihai Grecea a stat aproape o lună în comă și aproape două luni și jumătate internat în spital.

Alături de alți supraviețuitori ai tragediei, dar și de familiile celor care nu mai sunt, Mihai a făcut parte din grupul care a pus constant presiune pe autorități, în ultimii ani, pentru ca lucrurile care nu funcționează să se schimbe.

Alexandra Furnea, victimă a incendiului din Colectiv, somează autorităţile să transfere în străinătate răniţii arşi grav

Alexandra Furnea, rănită și ea în incendiul din Colectiv, somează autorităţile să facă ceea ce nu au făcut pentru răniţii din Colectiv – să transfere în spitale din Europa răniţii arşi grav în incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamţ.

  • „Somez autoritățile statului român să facă acum ceea ce nu au făcut pentru noi: să transfere răniții arși grav în centre civilizate din Europa, să nu se ascundă după minciuni autosuficiente, să nu invoce lipsa protocoalelor ca să justifice o crimă. Să ajute, nu să înșele. Să dea o șansă, nu să condamne la moarte. Să arate că au învățat ceva după Colectiv. Dumnezeu să-i odihnească pe cei uciși de România, și să le dea forță supraviețuitorilor. Rușine să ne fie…”, a scris tânăra pe Facebook.

„Tot corupția i-a incendiat și pe ei”

Ea a postat și o fotografie din salonul ATI din SJU Piatra Neamț distrus de flăcări, imagine care arată dimensiunea dezastrului, tânăra rememorând noaptea incendiului din Colectiv.

  • „E trecut de 1 noaptea și singurul crâmpei de lumină din cameră este ecranul mobilului, care a rămas blocat pe fotografia de mai jos. Duhoarea veche, aceea care mi-a străpuns ființa în cenușa din containerul Colectiv, mi s-a întors în nări, confecționată de creierul meu din bestiarul de amintiri rămas în mine după 30 octombrie 2015. E amară și volatilă, ca de plastic încins stropit cu chimicale.
  • Așa miroase și patul acesta care, pentru cineva, mamă, tată, soț, soție, frate, soră, copil, în loc să fie cuib de vindecare, a devenit coșciug incandescent.
  • Dar ce mă îngrozește nu e miasma chinuitoare care îmi frige, din închipuire, plămânii, ci pata de sânge de pe bucata de așternut, care a rămas neatinsă de foc. Dovada incontestabilă că pe salteaua aceea a ars de viu un om. A ars până când din el nu a mai rămas decât atât: un semn mânjit al durerii ultime – o durere necuprinsă, de nedescris. Intubat, imobilizat, neputincios, nu a izbutit nici măcar să țipe după ajutor, dar sunt convinsă că a simțit flăcările, așa cum le-am simțit și eu. Le-a simțit și s-a temut, așa bolnav și sedat, și s-a rugat la Dumnezeu să nu fie aievea. Degeaba.
  • Uitați-va bine la imagini. Învățați-le pe de rost. Priviți-le până când sângerați în interior așa cum au sângerat morții din noaptea aceasta în timp ce erau devorați de vâlvătăi, cum sângerează supraviețuitorii în țara lui „avem tot ce ne trebuie”.
  • Tot corupția i-a incendiat și pe ei. Scrutați temeinic fotografiile și adormiți cu ele in gând pentru că aceasta este, de fapt, România adevărată. V-aș zice să mergeți apoi să votați așa, copleșiți de coșmaruri, terifiați că următorii veți fi voi, dar realitatea este că nu mai cred în nimeni și în nimic în seara aceasta.
  • Doare prea tare speranța în țara care tot arde de treizeci de ani încoace, fără să o poată stinge cineva”, a scris tânăra.

În incendiul din Colectiv, Alexandra Furnea a suferit arsuri grave, în zona spatelui, a umerilor și a mâinilor, și a rămas cu cicatrici de care nu va scăpa toată viața.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro