Pretul la petrol – calcaiul lui Ahile pentru Putin si sistemul sau

Uniunea Europeană, mai mult la insistența Statelor Unite, a adoptat sancțiuni economice împotriva Rusiei. Mulți se întreabă dacă aceste sancțiuni vor da roade. Ar trebui să înțelegem că discutăm aici despre probabilități și nu despre certitudini. Din start ar trebui să excludem ideea că sancțiunile economice sunt suficiente pentru a-l îngenunchea pe Putin. Doar rareori, sancțiunile conving țara-țintă să vină cu concesii. Dan Drezner, cel mai bun expert în domeniul sancțiunilor economice spune că acestea au efectul dorit doar în unul din patru cazuri. De cele mai multe ori, simpla amenințare cu impunerea sancțiunilor este mai eficientă decât impunerea propriu-zisă a acestora.

Ce cedări trebuie să facă Putin pentru a scăpa de sancțiuni? În acest caz, Occidentul cere retragerea trupelor ruse din Estul Ucrainei și stoparea susținerii militare acordate separatiștilor. În ceea ce privește prima parte, luni a venit vestea bună că Rusia și-a retras cea mai mare parte a trupelor de la frontiera cu Ucraina. Politicianul de orientare liberală și pro-occidentală Boris Nemțov s-a grăbit să concluzioneze că proiectul Novorusia a fost închis și că planul lui Putin în Ucraina de Est a eșuat. Presa ucraineană jubilează plecând de la premiza nerealistă că fără aceste forțe ruse, armata și batalioanele de voluntari ucraineni îi vor supune pe separatiștii rusofili. În ceea ce privește stoparea completă a susținerii rusești pentru cele două regiuni, inclusiv respectarea planului din nouă puncte recent convenit, aceastea sunt dificil de monitorizat, așa că sancțiunile vor rămâne în vigoare pentru câteva luni bune.

Occidentul a ales să meargă pe calea smart sanctions, acestea au impact diferit asupra diverselor grupuri din anturajul președintelui rus. Un detaliu curios trecut de obicei cu vederea este că Ucraina nu s-a alăturat sancțiunilor economice occidentale și nu a adoptat sancțiuni împotriva Rusiei chiar dacă ultima refuză să importe o serie de produse agricole din Ucraina, adică aplică sancțiuni Ucrainei. Este rar când o țară sub sancțiuni își poate permite să aplice sancțiuni altei țări. Sancțiunile smart vor fi fiind bune, dar faptul că oligarhii și consilierii lui Putin nu pot călători în Occident sau faptul că proprietățile și conturile lor bancare sunt înghețate nu schimbă mult situația. Ei pot oricând apela la intermediari. În plus, Putin deja le-a promis, iar Duma s-a grăbit să adopte o lege ce oferă compensații celor care au avut pierderi de pe urma sancțiunilor. Scoaterea Rusiei din sistemul SWIFT ar putea cauza ceva mai multe incomodități, dar Uniunea Europeană nu este gata să urmeze recomandarea Parlamentului European în această privință. De cealaltă parte Putin nu așteaptă pasiv să vadă ce va mai face Occidentul. El le cere francezilor să livreze Rusiei cele două nave de război Mistral comandate anterior, unul dintre care a fost numit în mod sfidător Sevastopol (oraș aflat în Crimeea). În cazul nerespectării contractului, Rusia cere returnarea miliardului de euro plătit în avans. Președintele francez Hollande trage de timp. Între timp fostul cancelar Gerhard Schröder continuă să fie consultantul Gazprom primind circa 250 de mii de euro anual. Acesta este prețul prieteniei dintre Schröder și Putin. Lista prietenilor occidentali ai Rusiei este lungă: ea numără politicieni de extremă dreaptă, dar și lideri ai stângii europene. Atitudinea intransigentă a președintelui Băsescu pare mai degrabă excepția decât regula în Europa.

Totuși cum poate fi înfrânt Putin? Rețeta succesului este următoarea: sancțiuni economice în tandem cu căderea prețului la petrol sub $60. Putin va ceda doar dacă prețurile mondiale la petrol continuă să scadă și prețul la barilul de petrol ajunge sub costul de producție, adică sub 76 dolari SUA. Doar în această situație, Rusia ar putea fi strânsă cu ușa. În cazul în care prețul pe baril scade sub $60 ceea ce este deocamdată puțin probabil, Rusia ar putea chiar intra în incapacitate de plată. Nu ar trebui să ne facem multe iluzii. Rusia anului 2014 nu este Rusia defaultului din 1998. Atunci prețul pe baril oscila în jurul a 30 USD. După criza din 1998, investitorii străini declarau că ar prefera să mănânce deșeuri nucleare decât să mai investească în Rusia ( vezi p. 208 în volumul semnat de Martin Gilman despre defaultul rus din 1998). Nu doar investitorii străini, ci și rușii și-au învățat lecția. La sugestia lui Gherman Gref, unul dintre cei mai buni economiști ruși, a fost creat un Fond de Stabilizare alimentat din profiturile obținute de pe urma exporturilor de hidrocarburi. Gref ar fi vrut ca profiturile să fie reinvestite în acțiuni, dar alții au decis că este mai bine ca aceste economii să fie folosite pentru nevoi curente și situații de criză. Deja se pompează sume importante în economia rusească pentru a menține stabilitatea rublei, care s-a depreciat cu 20%. Fondul de Stabilizare este și el limitat.

Vocile pro-occidentale din societatea rusă sunt tot mai îngrijorate. Discursul lui Gref i-a pus pe jar pe susținătorii fanatici ai președintelui rus. Fost ministru al comerțului în perioada 2000-2007, căzut în dizgrație și devenit președinte al Sberbankului, Gref declara la forumul investiționalRussia is calling (sic!) că autoritățile de azi la fel ca autoritățile sovietice nu pricep principiile de bază ale economiei de piață. Economiștii ruși de la Yegor Gaidar încoace consideră că cel mai important dintre factorii care a contribuit la căderea URSS a fost dependența prea mare a economiei de exportul de țiței. Din păcate economiștii pro-reforme Gherman Gref, Andrei Ilarionov și Serghei Guriev și-au pierdut influența asupra lui Putin.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro