Primarul „Bordura” (de Andreea Pora)

Bordura a intrat in viata bucuresteanului ca o amanta geloasa si pusa pe capatuiala. Plina de hachite si pretentii, l-a lasat cu buzunarul gol, un gust amar in gura, nervii prastie si convingerea ca n-are scapare. A ajuns sa blesteme ziua in care i-a iesit in cale. Farmecul inceputului s-a tranformat in ura neimpacata.

Tocita de comunism, pe jumatate ingropata in asfalt, calcata de roti si picioare, inundata de viiturile canalelor infundate, stropita de cainii vagabonzi si betivii tranzitiei, bordura marilor orase nu-si mai merita nici macar numele. Devenise propria-i fantoma. Decaderea ii era totala.

Incercarile de a o reabilita cu ranga, de a o readuce la suprafata si a-i reda locul la marginea trotuarelor au fost un esec. Ca orice treaba facuta pe jumatate. Lipseau viziunea, intuitia afaceristului si misionarismul.

Bordura avea nevoie de o revolutie. si de un om pe masura. Nu ca in decembrie 1989. Omul se numeste Videanu si este primarul providential al bordurilor. Sub autoritatea lui, bordura a devenit emblema reformei radicale si doar votul uninominal in doua tururi de scrutin ar mai putea-o egala.

La inceput timid, cu sfiala in fata istoriei, vechile borduri au fost inlocuite pe ici, pe colo cu unele noi, patratoase si lipsite de eleganta. Un aer solid si trainic a inceput sa pluteasca in oras, anuntand parca marile schimbari ce aveau sa vina. Ele au intrecut insa orice asteptari si cea mai perversa imaginatie. Primele borduri schimbate au declansat un misterios eldorado.

Firme care pana mai ieri-alaltaieri nu dadeau nici un semn de interes pentru trotuar si garnitura lui s-au reprofilat peste noapte si s-au aruncat in valtoarea noii afaceri. Contractele curgeau dintr-un corn al abundentei si mari averi s-au facut pe marginea bordurii.

Marginind strazi desfundate, cu fata de cocota batrana greu incercata, adapostind gropi ranjind sarcastic, stavilind praful verii, mocirla toamnei si zoaiele zilelor de potop, noile borduri s-au integrat totusi in peisajul urban. Era inca perioada prietenoasa, iar bordura era o simpla bordura si nu un cosmar colectiv.

Transformarea in inamic public s-a produs subtil. Abia inlocuite, noile borduri au fost scoase si in locul lor au aparut altele cu marginile usor rotunjite, mai inalte si mai late. Dar nici acestea nu au avut viata lunga, printr-un mecanism misterios nevoia de borduri devenea tot mai presanta.

Ziduri inalte de aparare strajuiau drumurile, sinele de tramvai, ingradeau scuarurile, locurile de joaca si parcarile. Sub deviza „nici un loc fara bordura”, orasul s-a transformat intr-un santier. Bucuresteanul a descoperit uimit ca orice, dar absolut orice spatiu are nevoie de bordura. si nu doar de una, ci de chiar de doua-trei, suprapuse, alaturate, imbinate.

Adevarate metereze in fata trecatorilor si masinilor, incercarea de a le cuceri se sfarseste la spital sau la service. Afacerea a depasit chiar si granitele celor lumesti. La Cimitirul Ghencea s-au schimbat bordurile si contra unei spagi ele ingradesc intru eternitate cateva morminte. Acesta este insa doar inceputul unei alte epoci, probabil post-Videanu.

La temelia oricarei borduri stau ingropati bani, multi bani. Vorba fostului primar Basescu: „Aici sunt banii dumneavoastra”. Unde se duc ei, spre ce zone ale clientelei politice inca nu stie cu exactitate, se poate insa banui. Caci sensul ascuns al marii reforme a bordurii aici rezida.

Videanu, primarul „Bordura” al unui oras care seamana tot mai mult cu Beirutul, pare decis sa intre in istorie calare pe ea. Bordura este si va ramane simbolul sau. Bucurestenii nu il vor uita! Mai ales la alegeri.