Sari direct la conținut

Primele contracte finanțate din PNRR: Șapte Primării au semnat contracte de peste 92 milioane lei pentru reabilitarea unor sedii ori unități de învățământ

HotNews.ro
Cladire in proces de reabilitare termica in Sectorul 3, mai 2015, Foto:
Cladire in proces de reabilitare termica in Sectorul 3, mai 2015, Foto:

​​Primele șapte contracte din România, finanțate din Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 92 milioane de lei, au fost semnate, marți, a anunțat Ministerul Dezvoltării. Contractele vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizare termică a unor sedii administrative.

Care sunt primele 7 contracte finanțate din PNRR:

  • 1. renovarea integrată a corpurilor de clădire C1 și C2 ale Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța) – 15.478.862,07 lei;
  • 2. reabilitarea și modernizarea Școlii gimnaziale Băcel din comuna Chichiș (jud. Covasna) – 2.692.694,26 lei;
  • 3. reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului Primăriei din comuna Bârca (jud. Dolj) – 6.233.394,48 lei;
  • 4. renovarea integrată și consolidarea sediului Primăriei din comuna Brebeni (jud. Olt) – 2.676.339,86 lei;
  • 5. reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava) – 6.784.047,70 lei;
  • 6. renovarea integrată a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” Bacău – 29.680.208,66 lei;
  • 7. creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare – 29.251.177,16 lei.

Prezent la eveniment, premierul Nicolae Ciucă a spus că în afară de cele 7 primării, alte 1.430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare și clădirilor publice din toată țara.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a spus că în perioada 1 aprilie – 30 mai 2022, au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanțare, iar fondul total de peste 2 miliarde de euro a fost accesat integral și depășit.

Prin Componenta C5, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranței seismice și la incendiu a 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice. Ministerul asigură și o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanțării europene. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro