Skip to content
Regele Harald al Norvegiei, Foto: NTB / Alamy / Alamy / Profimedia

Probleme pentru cel mai longeviv monarh din Europa în Tenerife. Regele Harald al V-lea al Norvegiei, internat din cauza unei infecții

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care și-a sărbătorit recent cea de-a 89-a aniversare, a fost spitalizat din cauza unei infecții și pentru deshidratare în Tenerife, în Spania, unde se afla într-o vacanță privată, a anunțat palatul regal norvegian marți, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Starea sa, având în vedere circumstanțele, este satisfăcătoare”, a indicat palatul într-un comunicat.

Cel mai longeviv monarh din Europa, Harald – care a împlinit 89 de ani sâmbătă – a fost internat marți seara la Spitalul Universitario Hospiten Sur din Tenerife, a precizat aceeași sursă.

Urmează ca medicul său personal să călătorească acolo pentru a asista serviciile medicale spaniole. Un prim bilanț al stării de sănătate va fi publicat miercuri.

Cuplul regal se află în prezent în Tenerife pentru o vacanță privată de iarnă.

Probleme similare pentru regele Norvegiei și acum 2 ani

Regele Harald a avut probleme de sănătate similare acum doi ani, în timp ce se afla în vacanță în Malaezia.

În urma acestei infecții, i s-a implantat un stimulator cardiac și și-a redus activitățile oficiale.

Urcat pe tron în 1991, Harald a refuzat întotdeauna să abdice în ciuda sănătății sale fragile, argumentând că a depus un jurământ pe viață în fața parlamentului norvegian.

Aceste noi probleme de sănătate apar în contextul în care monarhia este implicată în mai multe scandaluri.

Dosarele Epstein

Nora lui Harald, prințesa Mette-Marit, care s-a căsătorit cu prințul moștenitor Haakon în 2001, apare în mod repetat în documente legate de Jeffrey Epstein, dezvăluind o legătură neașteptată între ea și agresorul sexual american.

Fiul lui Mette-Marit, Marius Borg Hoiby, născut dintr-o scurtă relație anterioară căsătoriei sale cu Haakon, este judecat pentru 38 de capete de acuzare, inclusiv patru capete de acuzare de viol și acte de violență împotriva fostelor partenere.

Tânărul de 29 de ani, care nu este membru al familiei regale, neagă cele mai grave acuzații.

Popularitatea familiei regale norvegiene, în scădere

Popularitatea familiei regale norvegiene se află la cel mai scăzut nivel, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de postul public de televiziune NRK.

Doar 60% din populația norvegiană susține monarhia, cu 10 puncte mai puțin decât cu o lună mai devreme, un nivel „care nu a fost niciodată atât de scăzut”, potrivit NRK.

Regele Harald al V-lea, o figură unificatoare, rămâne extrem de popular, obținând un scor de 9,2 din 10, conform aceluiași sondaj.