Problemele dreptei

Europarlamentarul PDL Cristian Preda atragea atentia, intr-o postare pe blogul personaldin 22 aprilie, ca „peste 13 luni au loc alegeri europene, iar peste 20 vom avea un nou presedinte”, iar dreapta se fragmenteaza, in loc sa se coaguleze. „Din doua, una: fragmentarea va continua sau, dimpotriva, va aparea un factor de coagulare”, mai scrie Preda, care trece in revista puzderia de fundatii si partide de dreapta: PDL, Miscarea Populara, Initiativa Romania Liberala, Noua Republica, Forta Civica, PNTCD, Alianta D.A. resuscitata prin alianta ultimelor doua.

Desi pe dreapta pare mare inghesuiala si agitatie, opozitia a sucombat. In Parlament, majoritatea USL impune orice doreste, fara piedici majore. Mircea Marian observa, intr-un editorial – In sfarsit, o stire buna: opozitia parlamentara si-a dat duhul – , publicat pe 25 aprilie in Evenimentul Zilei, ca un singur parlamentar a votat impotriva la numirea unor nume controversate in Autoritatea de Supraveghere Financiara. Un singur parlamentar s-a opus, altii, care ar fi putut sa o faca, s-au bucurat de functii marunte in ASF, mici oscioare ramase de la ospatul puterii.

Cum s-a ajuns aici? De ce dreapta s-a faramitat, a slabit, a pierdut atat de brusc din importanta dupa pierderea puterii? Cea mai banala explicatie ar fi ca gonflarea partidului, cat timp a stat la putere, s-a facut artificial, asa ca dezumflarea s-a produs rapid, feonomen accelerat de masurile de austeritate luate la guvernare. Cei mai multi comentatori constata ca dreapta nu are acum un lider autentic. Ioana Ene Dogioiu este de parere ca nu de proiecte si partide duce lipsa dreapta, ci de un politician capabil sa uneasca in jurul sau toate aceste energii imprastiate. „Noi, romanii, am avut nevoie de un conducator, preferabil mana forte, pe care sa-l urmam, sa-l iubim si sa-l uram, cu care sa ne identificam sau de care sa ne disociem, in orice caz, la care sa ne raportam”, scrie Ioana Ene intr-un editorial intitulat Dreapta, caut lider, publicat pe 27 aprilie pe site-ul Ziare.com.

Partial adevarat, insa nu doar absenta tatucului impiedica dreapta sa-si recapete vigoarea. Liderul este important, dar marea problema a dreptei nu pare a fi atat absenta liderului, ci faptul ca dispune de prea multi lideri, multi si marunti, fiecare convins fiind ca el este alesul. Or, aceasta rivalitate interna impiedica aparitia liderului providential. Cu totii viseaza momentul cand vor ridica steagul, iar in urma lor, de voie, de nevoie, se vor incolona toti ceilalti. In realitate, nu se va intampla asa. Orgoliile, idiosincraziile, micile rivalitati si politele trecutului ii impiedica pe multi sa se aseze la aceeasi masa. Calin Popescu Tariceanu nu-l inghite pe Mihai Razvan Ungureanu, Udrea pe Blaga, Basescu pe Tariceanu, MRU pe Neamtu, Mihail Neamtu pe aproape toti, aproape toti pe Udrea, Baconschi inghite prea usor aproape orice, iar Boc s-a izolat la Cluj.

De pilda, Calin Popescu Tariceanu a lipsit de la lansarea IRL, desi toata lumea se astepta sa-l vada langa Andrei Chiliman cu prilejul lansarii Fundatiei. Se pare ca s-a apropiat intre timp de Vasile Blaga iar pe MRU, prezent la lansarea fundatiei liberale, nu-l inghite de cand cu retragerea trupelor romanesti din Irak. De altfel, liderul PDL se anunta hotarat sa joace rolul de pivot al opozitiei. Blaga a respins, luni, ideea lui MRU ca opozitia sa prezinte liste comune la europarlamentare, sugerand ca PDL ar avea acum undeva la 18%. Un astfel de scor dupa prabusirea din toamna este putin probabil, PDL nu s-a remarcat cu mai nimic in opozitie. Insa chiar daca procentul e mai mic, undeva la 13-15%, tot e mare in raport cu urmatorii clasati. Forta Civica si PNTCD au apelat la trucul resuscitarii Aliantei DA, confiscandu-i simbolurile, pentru a iesi din marja de eroare a sondajelor. Acum au speranta sa scoata macar un 5%.

Miscarea Populara are deja o problema. Zvonul ca Traian Basescu ar putea fi urmatorul secretar general NATO lucreaza in dezavantajul acestei fundatii cu pretentii de viitor partid. Cap tractorul politic al fundatiei era oricum Traian Basescu iar sugestia ca presedintele si-a cam aranjat viitorul in afara tarii nu e foarte mobilizatoare.

Evocam mai sus razboiul orgoliilor. La aceasta problema se adauga interesele complet diferite ale diversilor lideri ai dreptei, meschinul interes personal. Fiecare are acum alte prioritati. Blaga sa obtina maximum de profit din tacerea PDL, altii vaneaza pozitii, job-uri sau trag tare „sa se aleaga” la viitoarele europarlamentare. De soarta dreptei le arde lor acum? Urgenta este data de propria supravietuire, de aranjarea viitorului personal. Cu una-doua exceptii, potentialii lideri de dreapta nu prea stau pe picioarele lor, in tot cazul nu se pot lauda cu prosperitatea liderilor de stanga. Acest paradox a tot fost subliniat, insa e o realitate. Adaugati-o la lista problemelor.

Mai puneti si faptul ca televiziunile sunt, de regula, mai prietenoase cu stanga cand e la putere si mai agresive cu dreapta. Eternul handicap al dreptei se va agrava, deoarece stanga le ofera mogulilor in mod traditional un acces mai lejer la banul public. De ce se intampla asa este o tema in sine, merita tratata separat.

In fine, dreapta mai are o problema structurala, de fond. In afara PDL, partid asezat pe clasica structura putreda de baroni cu retelistica aferenta, toate celelalte sunt creatii nefiresti, ridicate artificial, de sus in jos. Asa fiind, ele nu reusesc sa satisfaca asteptarile publicului. Miscarea Populara s-a nascut la Cotroceni. Initiativa Romania Liberala a venit pe lume in prezenta sefului SIE, Teodor Melescanu. Forta Civica este de fapt noul nume institutional al unui singur om: Mihai Razvan Ungureanu, fost premier, fost sef SIE.

Ce simte oare publicul de dreapta in fata acestor creatii aparute din laboratoarele puterii? S-au nascut ele din dorinta aprinsa a unor lideri de a se bate pentru interesele electoratului de dreapta sau din nevoia de a avea un vehicul, din vanitate, din placerea de a se reprezenta pe sine?

„Este nevoie de ceva complet nou, crescut in afara establishmentului care conduce Romania. Nu stiu cum, cu cine, in ce fel. Trebuie sa atingem punctul cel mai de jos, ca sa putem urca din nou”, mai scria Mircea Marian in editorialul sau. Ceva complet nou, aparut din afara sistemului, pare o misiune imposibila. Ani de zile am crezut ca este posibila, dar din pacate societatea romaneasca nu are traditia comunitatilor active, a asocierilor naturale pe baza de afinitati comune, de idei, valori si principii. Implicarea politica, atunci cand se intampla, are loc in cele mai multe cazuri din oportunism.

Asa stand lucrurile, mai pragmatic ar fi ca oricare dintre formatiunile pomenite mai sus sa caute un lider, sa se deschida catre oameni noi, sa-i gaseasca si sa-i promoveze, in loc sa roteasca mereu aceleasi Marii cu alte palarii pe cap, sperand sa mai pacaleasca o data electoratul. Trucul asta nu prea mai tine. Daca va crede ca are deja destule figuri voievodale si ca doar un complex nefericit de imprejurari le impiedica pe sa lumineze cerul opozitiei, atunci va mai astepta inca mult si bine sa se nasca liderul visat. Nu-l va gasi, daca nu-l va cauta.

Nota:O prima varianta a acestui text a aparut in ultimul numar al Revistei 22