Sari direct la conținut

Procesul de fraudă intentat Nvidia de investitori ajunge până la Curtea Supremă a SUA

HotNews.ro
Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, Foto: Sam Yeh / AFP / Profimedia
Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, Foto: Sam Yeh / AFP / Profimedia

Curtea Supremă a SUA a convenit luni să asculte argumentele producătorului de cipuri Nvidia, care încearcă să obțină respingerea unui proces de fraudă intentat împotriva sa de investitori care acuză că au fost induși în eroare, relatează Reuters.

Judecătorii constituționali americani au acceptat să audieze cazul după ce o curte inferioară a decis reluarea unui proces colectiv intentat de un grup de investitori din California atât împotriva Nvidia, cât și a lui Jensen Huang, CEO-ul și unul dintre cofondatorii companiei tech.

Acțiunea în justiția americană împotriva Nvidia a fost coordonată de E. Ohman J:or Fonder AB, o firmă de investiții din Suedia.

Nvidia, companie care își are sediul în orașul Santa Clara din statul California, a fost principala câștigătoare a „boom”-ului sectorului inteligenței artificiale din cauza faptului că domină piața unităților GPU, super procesoarele necesare pentru calculele complexe operate de sistemele A.I.

Prețul acțiunilor Nvidia a crescut exploziv după lansarea chatbot-ului ChatGPT dezvoltat de OpenAI, capitalizarea de piață a companiei conduse de Jensen Huang depășind în premieră pragul de trei trilioane de dolari mai devreme în cursul lunii iunie.

Procesul intentat Nvidia nu are legătură cu succesul recent al companiei

Însă înainte ca unitățile GPU ale Nvidia să fie folosite pentru dezvoltarea de sisteme A.I., ele au devenit populare cu ani în urmă pentru „cryptomining”, procesul prin care sunt rezolvate probleme matematice extrem de complexe pentru a crea noi bitcoini.

Reclamanții din procesul intentat Nvidia au acuzat compania că a încălcat o lege americană din 1934 numită „Securities Exchange Act” prin faptul că ar fi făcut în 2017 și 2018 declarații care au minimalizat în mod fals nivelul veniturilor pe care le obține din vânzări ce merg către domeniul crypto.

Reclamanții, care au dat în judecată Nvidia în 2019, afirmă că aceste omisiuni i-au indus în eroare pe investitorii și analiștii care erau interesați de ponderea pe care minarea de criptomonede, un proces controversat din cauza consumului mare de energie electrică, îl are în afacerile totale ale companiei conduse de Huang.

Acțiunea în justiție a fost respinsă în 2021 de un judecător districtual, dar o curte de apel din San Francisco a răsturnat decizia instanței inferioare, considerând că reclamanții au argumentat adecvat că Jensen Huang a făcut „comentarii false sau de natură să inducă în eroare și a făcut acest lucru în cunoștință de cauză sau iresponsabil”.

Nvidia argumentează că procesul colectiv împotriva sa ar putea stabili un precedent periculos

Avocații Nvidia au cerut Curții Supreme de la Washington să preia apelul companiei, argumentând că decizia instanței din San Francisco ar putea deschide calea unor acțiuni în justiție „abuzive și speculative”.

În 2022 Nvidia a fost de acord să plătească autorităților americane o amendă de 5,5 milioane de dolari pentru a clasa pe cale amiabilă acuzațiile aduse de acestea pe subiectul în cauză.

Curtea Supremă a SUA va asculta argumentele formulate de avocații Nvidia în următoarea sa sesiune, care urmează să înceapă în luna octombrie.

Mai devreme în cursul acestei luni judecătorii Curții Supreme au fost de acord să audieze o tentativă similară din partea Meta, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg, care încearcă să obțină respingerea unui proces în care este acuzată că i-a indus în eroare pe investitori cu privire la modul în care folosește datele utilizatorilor săi.

Acest dosar urmează să fie audiat de asemenea în următoarea sesiune a Curții Supreme.

INTERVIURILE HotNews.ro