Sari direct la conținut

Producătorul dronei Bayraktar TB2, neimpresionat de „armele laser” anunțate de Rusia: Nu vor funcționa împotriva dronei noastre

HotNews.ro
Selcuk Bayraktar, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Selcuk Bayraktar, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Producătorul temutei drone Bayraktar TB2 se declară neimpresionat de noile arme laser „minune” pe care Rusia a anunțat că le-a dezvoltat, afirmând că acestea vor fi ineficace împotriva dronelor turcești, relatează Reuters.

Selcuk Bayraktar, care conduce compania „Baykar” din Istanbul alături de fratele său Haluk, spune că utilizarea dronelor în războiul din Ucraina a arătat cum tehnologia revoluționează conflictele moderne.

„Bayraktar TB2 face ceea ce trebuia să facă – elimină unele dintre cele mai avansate sisteme antiaeriene și sisteme avansate de artilerie și vehicule blindate”, afirmă acesta.

„Întreaga lume este un client”, precizează el.

Drona TB2, cu o anvergură a aripilor de 12 metri și o altitudine maximă de până la 8.238 de metri – în raza la care zboară și rachetele de croazieră -, a ajutat forțele armate ucrainene să reziste în primele zile ale războiului, în pofida superiorității numerice copleșitoare a Rusiei.

Renumele său a crescut atât de mult de la declanșarea invaziei rusești pe 24 februarie încât forțele armate ucrainene i-au dedicat inclusiv un imn în care sunt ironizate forțele rusești invadatoare.

Rușii, deranjați de vânzările de Bayraktar TB2 către Ucraina

Însuși Vladimir Putin și Ministerul rus al Apărării au menționat în public de cel puțin 45 de ori drona TB-2. Un înalt oficial turc a declarat la începutul lunii aprilie că rușii se plâng că Turcia vinde drone Bayraktar Ucrainei, precizând însă că Ankara le-a transmis că vânzările au fost efectuate de o companie turcă privată și nu au fost afaceri între cele două state.

Baykar, companie fondată în anii 1980 de tatăl lui Selcuk și Haluk, Ozdemir Bayraktar, a început să se axeze pe dezvoltarea de drone în 2005 în contextul în care Turcia depunea eforturi să își consolideze industria autohtonă de apărare.

În afară de Ucraina, drona TB2 a fost folosită până acum în conflictele din Siria, Irak, Libia și războiul din Nagorno-Karabah, devenind principalul produs de export al industriei de apărare a Turciei.

Selcuk Bayraktar, ginerele președintelui turc Recep Erdogan, afirmă că Baykar poate produce 200 de drone TB2 într-un an și că este mândru că acestea au fost folosite în conflictul din Nagorno-Karabah în urma căruia Azerbaidjanul, aliatul Turciei, a forțat Armenia să îi cedeze teritorii.

El este la fel de mândru și de folosirea dronei în Ucraina.

„Este o invazie ilegală, așadar TB2 ajută onorabilul popor ucrainean să își apere țara. Ocuparea ilegală a Karabahului a fost ca o rană în piept încă din tinerețe. Este o onoare că i-am ajutat pe frații și surorile noastre de acolo să își recâștige pământurile”, afirmă acesta.

Producătorul dronei turcești spune că armele laser ale Rusiei vor fi ineficace împotriva acesteia

În urmă cu două săptămâni Rusia a anunțat că a dezvoltat o nouă generație de arme laser, printre care și un sistem mobil despre care Moscova spune că poate orbi sateliții și distruge dronele.

Însă Selcuk Bayraktar, care s-a născut la Istanbul și a studiat în Statele Unite la University of Pennsylvania și prestigiosul Massachusetts Institute of Technology, spune că astfel de arme sunt ineficace împotriva TB2.

„Raza lor este limitată așa că dacă ai o rază a senzorilor și muniției mai mare, ele nu vor fi eficace”, explică acesta.

Baykar lucrează în prezent la dezvoltarea TB3 care va avea aripi rabatabile și va putea decola și ateriza pe piste scurte, Selcuk afirmând că speră ca aceasta să fie gata până la sfârșitul anului sau începutul lui 2023, cel mai târziu.

Urmărește ultimele evoluții din a 97-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro