Sari direct la conținut

Programul Lider Ovidiu ofera studentilor din cadrul ASE acces la piata muncii, expunere la o retea interumana profesionista si informatii practice

Smile Media
Corina Vintan, Foto: Hotnews
Corina Vintan, Foto: Hotnews

„Pentru anul universitar 2012-2013, programul Lider Ovidiu are doua stagii de internship, martie-iunie 2013 si iulie-octombrie 2013. Pentru stagiul de internship ce va incepe in martie inscrierile incep pe 10 decembrie in cadrul platformei www.communitylinks.ro„, a declarat intr-un interviu Corina Vintan, presedinte Asociatia Community Links.

Reporter: Cum s-a nascut Programul „Lider Ovidiu” si care este motivul pentru care ati decis initierea unui astfel de proiect?

Corina Vintan: Programul s-a nascut in urma intalnirii mele cu un om care intr-o viata scurta, dar intensa, a reusit sa fie pentru mine un model de leadership, de generozitate si iubire. Un om cu viziune, instinct, curaj, tenacitate, barbatie, care a avut un vis pe care nu a reusit sa il implineasca si pe care noi vrem sa il facem posibil. Visul lui era acela ca noile generatii sa fie formate intr-un nou spirit, acela al indraznelii, al curajului si al increderii. Credinta sa era ca un schimb de generatii este obligatoriu in acest moment in societate, ca tinerii trebuie adusi pe baricade inca de pe bancile facultatii pentru a lua contact cu viata reala, pentru a se opune mersului vechi al lucrurilor si a veni cu o noua viziune. Ovidiu credea in acest schimb de generatii, dar timpul nu a mai avut rabdare si ne-a lasat noua aceasta misiune de a contribui la acest proces.

Programul Lider Ovidiu, dezvoltat prin Asociatia Community Links, a inceput de la aceasta idee si este un omagiu adus acestui om.

Rep: Ce si pe cine va propuneti sa schimbati prin acest program?

C.V.: Programul isi propune sa ofere alternative si oportunitati tinerei generatii de economisti, de aceea programul se adreseaza tuturor studentilor din cadrul ASE, indiferent de anul de studiu sau forma de invatamant. Studentul decide ce experienta vizeaza, in ce companie, in ce perioada (in timpul anului universitar sau in vacanta), la ce conferinta doreste sa participe, ce speaker l-a marcat si ce model isi doreste sa urmeze. Pe termen mediu si lung programul isi propune sa modifice modul in care studentii se raporteaza la piata muncii, sa-i ajute pe acestia sa-si ajusteze asteptarile la realitatile pietei muncii si sa creasca rata de angajabilitate a absolventilor ASE. De asemenea, programul isi propune sa arate mediului academic ce specializari academice au aplicabilitate si ce specializari nu se mai regasesc pe piata muncii. Nu in ultimul rand, programul propune companiilor partenere o noua strategie de recrutare de personal, investind in acesta inca de pe bancile scolii.

Rep:Care sunt principalele etape ale implementarii proiectului?

C.V.: Programul are doua componente, cum am mai spus. In cadrul componentei de mentorat, studentii si masteranzii de la ASE, in urma unui proces de selectie, au posibilitatea de a efectua stagii de internship in marile companii din Romania. Spre deosebire de alte modele de internship, noi le oferim posibilitatea studentilor de a trece prin cat mai multe departamente ale companiei pe care o aleg, astfel incat, la finalul stagiului, acestia sa aiba o idee bine conturata in privinta a ceea ce le place, ceea ce li se potriveste si unde ar putea face performata. Este, daca vreti, o metoda foarte buna pentru a creste competitivtatea acestor tineri si pentru a-i pregati sa-si asume roluri de lideri mai tarziu.

In cadrul celei de-a doua componente, cea de leadership, studentii sunt invitati sa participe la conferinte cu cei mai buni profesionisti din Romania, care vin din domenii variate: antreprenoriat, management corporatist, advertising, comunicare, mass media, societate civila, educatie. Mentori sunt asadar, speakerii pe care ii aducem in fata acestor studenti, oameni cu cariere impresionante, adevarate modele pentru tineri. Acestia le vorbesc studentilor despre inceputurile carierei lor, despre alegerile facute, despre ajustarea si modelarea aspiratiilor in functie de capacitatile pe care le avem fiecare dintre noi si pe care trebuie sa le exploatam.

Rep: Care sunt companiile la care studentii selectati isi vor desfasura stagiile de internship, incepand din luna decembrie?

C.V.:Pentru anul universitar 2012-2013 programul Lider Ovidiu are doua stagii de internship, martie-iunie 2013 si iulie-octombrie 2013. Pentru stagiul de internship ce va incepe in martie 2013 inscrierile incep pe 10 decembrie. Platforma online www.communitylinks.ro se va deschide pe 10 decembrie pentru a lasa timp studentilor sa faca o alegere informata. Ne aflam acum in plin proces de incheiere de parteneriate pentru stagiul din primavara 2013. Deocamdata, avem semnate acorduri cu: Citibank, Dior, DSV Solutions, Ecovis, Eurolines, Honeywell, Neacsu & Asociatii, Romcontrol SA si Rompetrol. Suntem in negocieri cu mult mai multe companii si ne propunem ca acestea sa intre cat mai repede in acest program. In acelasi timp ne dorim sa atragem cat mai multe companii in program pentru ca asta inseamna mai multi studenti cu acces la internship.

Rep: Ce vor putea face studentii in cadrul acestor stagii de internship?

C.V.:In primul rand vor fi parte dintr-o echipa, tratati ca orice alt membru al echipei. Vor primi sarcini concrete, in functie de domeniul de activitate al companiei, cu termene limita. Vor participa la sedintele angajatilor si vor avea oportunitatea sa isi aduca contributia, sa se afirme.

Rep: Sunt student si ma intereseaza acest program. Prin ce proces de selectie trebuie sa trec pentru a intra in stagiul dumneavoastra de internship?

C.V.:Trebuie sa intri www.communitylinks.ro, sa studiezi ofertele companiilor si apoi sa completezi formularul online si sa incarci un CV si o scrisoare de intentie pentru fiecare optiune. Poti opta, in ordinea preferintei, pentru trei companii. La incheierea perioadei de inscriere companiile vizate primesc aplicatiile si incep procesul de selectie. Deci, selectia o fac companiile, in conformitate cu politica lor interna de recrutare. Unele companii aleg ca forma de selectie interviul, altele testul de cunostinte acumulate…dar pentru toate criteriul cel mai important este motivatia studentului, dorinta de a avea acces la o experienta profesionala in compania respectiva si nu in alta.

Rep: Care sunt principalele avantaje oferite de program?

C.V.:Studentii au posibilitatea sa aleaga. Nu ii obliga nimeni sa participe la acest program. Este alegerea lor. Mai mult decat atat, ei aleg compania dar si departamentul in care doresc sa-si desfasoare activitatea.

Studentii NU sunt ignorati pentru ca au o persoana de contact in fiecare companie, persoana care se asigura ca experienta lor este relevanta, adica sunt mentorati. Dupa programul pilot din aceasta vara am descoperit ca acesta este un element cheie al programului.

Perioada de 3 luni le permite sa se evidentieze, dar le si aloca timp suficient sa contribuie la unul dintre proiectele companiei. La finalul derularii proiectului pilot am constatat ca 10% dintre studenti au fost angajati de catre companii. Perioada de derulare a internshipului le-a oferit timp suficient sa se remarce.

Studentii primesc feedback dar si dau feedback. Ei sunt invitati sa ofere feedback la jumatatea perioadei de internship dar si la final de stagiu. Toate informatiile culese de la studenti sunt aduse la cunostinta companiilor partenere si impreuna cu acestea se lucreaza la ajustarea programului astfel incat acesta sa devina mai bun.

Experienta. Tot ceea ce li se intampla studentilor in cadrul acestui program reprezinta o experienta, de la procesul de selectie, la experienta de munca si pana la feedback-ul pe care ei il primesc in mod direct de la reprezentantii companiilor in cadrul carora isi desfasoara internshipul.

Rep: De ce credeti ca este bun un program de mentorat?

C.V.:Pentru ca mentoratul trebuie sa fie o solutie de viata, nu numai de cariera. Mentorii propun studentilor mai mult decat solutii profesionale ci si solutii de viata. Mentoratul este un dialog onest si productiv intre generatii, in care tinerii, sub indrumarea seniorilor, isi pot face alegerile in cunostinta de cauza. Mentoratul, pentru mine, este o obligatie profesionala si umana.

Rep: Cu ce concluzii ati incheiat programul pilot din aceasta vara?

C.V.: Am avut 17 companii partenere care au oferit fiecare cate 3-5 stagii de internship. Pentru aceste locuri au aplicat 385 de studenti. In mod evident, au fost mai multe aplicatii decat stagii disponibile. De aceea, ne dorim sa atragem cat mai multe companii din domenii economice cat mai diverse. De asemenea, noi nu promitem joburi ci doar experiente profesionale relevante. Cu toate acestea, 10% dintre studentii inscrisi la internship au primit oferte de job.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro