PSD isi joaca ultima cacealma (de Andreea Pora)

Expresia si gestica lui Mircea Geoana in momentul in care a anuntat mareata decizie de a depune o motiune de cenzura pana in 10 septembrie spun mai multe despre substraturile hotararii decat orice discurs. Intunecat la fata, ratoit, cu miscari de marioneta intoarsa cu cheita de aur a fondurilor bugetare, dadea impresia ca vesteste apocalipsa partidului.

Ceea ce, la o analiza mai atenta, nici nu e prea departe de adevar. Presat de liderii judeteni, avizi de functii, fonduri si procente electorale si satui sa cedeze liberalilor crema masurilor

stangiste, Geoana a fost obligat sa paseasca pe terenul alunecos al ultimei cacealmale.

In primul rand, fioroasa decizie, luata intr-o intalnire „informala”, la o cafeluta si un paharel in racoarea Branului, nu are nici o valoare daca nu este contrasemnata de forurile de conducere ale partidului.

Or, aici multe se pot intampla, caci greutatea si semnificatia unor ilustre absente, incepand cu Ion Iliescu si terminand cu Cristian Diaconescu, spun multe despre diversitatea opiniilor si sensibilitatea subiectului.

Dar, chiar presupunand ca sefimea PSD va vota motiunea, pana la urma e greu sa treci peste dorinta baronilor locali, asta nu inseamna ca ea chiar va fi depusa sau ca va obtine majoritatea in Parlament. E simplu, orice motiune ascunde in pantecele ei ranjetul lui Basescu si hidra anticipatelor.

Totusi, este pentru prima oara de la marea criza a suspendarii cand PSD trece de la zanganitul armelor la un santaj mult mai apasat. Geoana a spus clar, PSD vrea la guvernare, vrea posturi de ministri, functii in institutiile-cheie, bani din fondurile guvernamentale. Vrea, adica, partea leului.

Nu va mai repeta greseala de a forta adoptarea legii pensiilor si de a se alege cu scrisorele din care zambeste papionat Tariceanu. Impins de la spate, liderul PSD a supralicitat spunand ca i se cuvine inclusiv scaunul de premier.

Asta, desi stie bine ca Basescu, chiar daca ar cocheta cu ideea in dorinta apriga de a scapa de Tariceanu, este legat de maini si de picioare de electoratul care l-a votat la referendum si care nu l-ar ierta pe veci. Sau, in tot cazul, nu pana la alegerile din 2009.

Asa incat PSD-ului si negociatorilor acreditati pe langa liberali nu le ramane decat sa-i convinga pe acestia de seriozitatea intentiilor si de justetea pretentiilor.

Dilema este reactia PNL si a premierului. Pesedisti cu greutate baga mana in foc ca Tariceanu se va lasa santajat, data fiind dependenta de scaunul din Palatul Victoria. Am dubii, pentru ca un precedent exista. Sa nu uitam ca la motiunea depusa de PD, social-democratii au jucat o sceneta asemanatoare, amenintand pana in ultimul moment ca o vor vota. Ceea ce nu s-a intamplat, ba din contra.

Atunci Tariceanu nu a cedat si castigul a fost de partea lui, lasand PSD cu buzele umflate si pretentiile nesatisfacute. Rationamentul a fost corect. Caderea Cabinetului duce automat la Cotroceni. Iar esecul negocierilor cu Basescu duce fie la acceptarea unui premier agreat de el, fie la anticipate.

Contextul politic este insa putin schimbat. De data aceasta, semnalele venite dinspre liberali sunt mult mai putin transante. Sa ne amintim declaratia lui Dan Motreanu, care nu vedea nici o nenorocire intr-un guvern PSD-PNL pe un program negociat, sau de cea a lui Hasotti, care spunea ca liberalii nu vor intra in nici un „alt guvern daca actualul Cabinet cade”. Dar daca nu cade?

Se prefigureaza negocieri dure si posibilitatea ca PNL sa cedeze este mult mai mare. Asta, cu conditia ca social-democratii sa fie suficient de convingatori in santaj. Daca nu, va fi ultima cacealma pe care PSD o poate juca in actualul ciclu electoral.