Sari direct la conținut

Psihologia internetului sau de ce mint oamenii online

HotNews.ro
Pinocchio, Foto: Profimedia Images
Pinocchio, Foto: Profimedia Images

Nu se poate să nu fi văzut vreodată măcar un documentar din ăla cu păsăroi care se înfoaie nevoie mare, care bat din picioruțe, care cântă și fac alte minuni, numai ca să impresioneze câte o păsărea, ca să ne exprimăm astfel, în scop de amor și perpetuarea genelor.

Dacă nu ați văzut documentare cu păsări, măcar cu insecte sau mamifere sigur ați vizionat. Spre exemplu, cu gorile. Cum se bat ele în piept, cum se agită, se dau mari, tot în scop de impresionare.

Ei bine, cam așa e tot regnul animal. Dacă ați înțelege graiul animalelor, v-ați îngrozi de trilurile și chemările din natură care, până atunci, vă încântau urechea. Puteți să vă formați o idee cât de cât concludentă despre ce e vorba, studiind metodele prin care semenii noștri încearcă să își găsească perechea în mediul online. Dacă sunteți doamne sau domnișoare, mare minune să nu fi primit până acum chemări amoroase de genul: „Ce fa`, pisi?” sau, după caz, „Ce faki, păsă?”, „Â-mi place de tine!”, „Vrei să facem seqs?” șamd. Cum spuneam, e vorba de regnul animal, nu vă imaginați că păsăroii sau goriloii amintiți mai devreme sunt mai breji!

Dar, cum pe noi mediul online ne interesa, propunem să îl analizăm din punct de vedere științific. Prin urmare, spun statisticile, tot mai mulți semeni de ai noștri apelează la internet pentru a-și găsi jumătatea sau, dacă nu se poate, măcar o tentativă de jumătate. Așa, cât să ajungă pentru o noapte. Aceleași statistici ne spun că, indiferent de sex, internauții mint de sting. Peste 80% dintre cei chestionați au recunoscut că toarnă brașoave, ceva de speriat. Interesant este însă motivul.

De la Darwin citire, succesul evolutiv ține de două aspecte, capacitatea de a găsi hrană și de a lăsa cât mai mulți urmași, adică propriile gene. Ei bine, cam asta se caută și în mediul online. Să nu credeți că specia umană este mult mai sofisticată decât alte specii! În esență, aceleași chemări le avem. Avantajul pe internet este că poți, cel puțin până la întâlnirea pe viu, să fii cine vrei tu. Iar asta trebuie să se muleze neapărat pe ceea ce se caută.

Spre exemplu, bărbații caută partenere tinere, atractive și nu foarte înalte. Femeile, în schimb, sunt mai înclinate să caute parteneri care să le poată oferi siguranță materială și care să fie altruiști. Vom traduce acest limbaj academic prin a avea bani și a fi dispuși să îi împartă cu ele. Tot femeile par a fi atrase de avocați și de bărbați în uniformă.

Cum ar veni, de preferat ar fi să nu arăți chiar ca Yeti, abominabilul om al zăpezilor dar, dacă nu se poate și nu se poate, măcar să fii altruist. Mare atenție, ce am prezentat acum reprezintă trendul, nu e ceva general valabil. După cum bine se știe, femeile își doresc și ca partenerul să fie inteligent, amuzant, grijuliu, generos, bun psiholog, apoi să aibă temeinice cunoștințe despre inginerie, tâmplărie, prize, instalații șamd.

Ei bine, ca să își poată atinge scopul, respectiv găsirea perechii, internauții apelează la tot felul de tertipuri. Evident, femeile tind să mintă în legătură cu aspectul lor fizic și, uneori, în legătură cu vârsta. Fie afișează fotografii în care li se pare lor că au fost surprinse în ipostaza cea mai potrivită, fie din epoca geologică potrivită, fie apelează din belșug la machiaj și alte metode de înfrumusețare de, vorba cuiva, mai au puțin și necesită autorizație de construcție.

În ce îi privește pe bărbați, aceștia tind să mintă în special despre înălțime. Asta e cea mai răspândită minciună. Nu mai puțin, bărbații tind să exagereze nivelul veniturilor, pentru a avea o șansă în plus în găsirea partenerei ideale și pentru a goni concurența. Se mai minte uneori și despre starea civilă, asta până îi află soția. La fel ca și femeile, bărbații caută fotografiile cele mai reușite, chiar dacă unele dintre ele sunt din perioada liceului, iar ăsta a fost făcut pe vremea lui Gheorghiu-Dej.

După cum am menționat deja, toate aceste aspecte sunt inexorabil legate de principiile de bază ale evoluției și ale selecției sexuale. Mai precis, de gonirea concurenței, de a găsi partenerul sau chiar partenerii cu genele cele mai bune și de a răspândi propriul material genetic. Fiind o specie ceva mai evoluată intelectual, cel puțin în aparență, astfel de încercări pot îmbrăca forma jocului, „a vânătorii” dacă preferați, și a transformării interlocutorilor „în prieteni”, cel puțin până când se decide efectuarea unui pas mai important.

Evident, resorturile care antrenează toate aceste mecanisme sunt mult mai complexe. Am menționa aici doar dezamăgirea pe care au recunoscut-o cei mai mulți dintre cei chestionați, atunci când s-au întâlnit cu partenerii de dialog online. De ce? În primul rând din cauza discrepanțelor evidente dintre frumosul tabloul virtual și cruda realitate. Apoi, pentru faptul că fiecare dintre noi este unic, are niște experiențe unice în copilărie, iar pe baza acestora se creionează imaginea partenerului ideal. De asta nu există o lege universală a atracției. Dar, cum spuneam, aici intrăm pe teritoriul altei științe. Noi ne-am rezumat doar la acele aspecte care țin strict de evoluție și de selecția sexuală.

În concluzie, de ce mint oamenii online? De animale ce sunt!

Bibliografie:

• Buss D. M., 1989, Sex differences in human mate preferences: Evolutionary hypotheses tested in 37 cultures, Behavioral and Brain Sciences, vol. 12 (1), p 1-14

• Buss, D. M., Schmitt D. P.,1993, Social strategies theory: An evolutionary perspective on human mating. Psychological Review, vol. 100, p. 204-232

• Desrochers J. et al., 2021, Sex Differences in Response to Deception Across Mate-Value Traits of Attractiveness, Job Status, and Altruism in Online Dating, Archives of Sexual Behavior, Vol. 50, p. 3675–3685

• Iredale W., Van Vugt M., Dunbar R., 2008, Showing Off in Humans: Male Generosity as a Mating Signal, Evolutionary Psychology, vol. 6(3), doi.org/10.1177/147470490800600302

• Toma C. L. et al., 2008, Separating Fact From Fiction: An Examination of Deceptive Self-Presentation in Online Dating Profiles, Personality and Social Psychology Bulletin, vol. 34, p. 1023-1036

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro