Sari direct la conținut

Publicitatea online si agentiile

webservator.ro

Din ce in ce mai multe companii realizeaza necesitatea includerii publicitatii online in strategiile lor de comunicare. Si in mod evident, imediat dupa ce aceasta nevoie a fost identificata apare intrebarea normala: Cine se va ocupa de asta? Ok, cineva de la marketing, dar cine?, se intreaba Alex pe webservator.ro.

Incepe cautarea. Optinile sunt destul de largi. Fie se angajeaza la client un om specializat pe publicitatea online, fie se da mandatul agentiei de publicitate traditionale, care lucreaza deja cu clientul, fie se angajeaza o agentie de publicitate interactiva. Fiecare din aceste metode are plusurile si minusurile sale.

Specialistul de marketing internet

In mod evident, varianta de a angaja un om „la intern” care sa se ocupe exclusiv de marketingul online pare sa aiba numai aspecte pozitive. Firmele cred (si cel mai des au dreptate) ca un angajat va cunoaste si va intelege mai bine nevoile companiei, integrarea dintre comunicarea online si cea traditionala va fi mai usoara, iar specialistul de marketing interactiv ocupandu-se exclusiv de un singur „client”, si anume angajatorul sau, se va putea concentra mult mai bine pe optimizarea si eficientizarea campaniei.

Partea dificila apare insa la discutia despre salariu. Specialistii de marketing internet experimentati nu abunda mai pe nicaieri, iar cu cat gasim un om mai bun, in mod natural, costul de angajare va fi mai mare. Pentru acest gen de pozitii, in SUA si Canada, salariile variaza intre 80 si 100,000 dolari pe an pentru un om cu pana in 5 ani experienta si pot ajunge chiar si la 175,000 dolari pe an pentru „adevarate vedete” ale marketingului online. In Marea Britanie, un specialist de marketing internet poate avea salarii ce variaza intre 40 si 60,000 lire sterline pe an.

Nici in Romania situatia nu este cu mult diferita. Un om de online cu adevarat bun costa mult.

Departamentul de internet al agentiilor traditionale

A doua alternativa este cea a agentiilor de publicitate traditionale. In aceasta situatie se pastreaza multe din avantajele specialistului de marketing internet, dar exista riscul de a pierde concetrarea asupra unei campanii in particular. Si acest lucru este, din pacate, in detrimentul eficientei campaniei.

Privit din alta perspectiva, agentia cunoaste deja clientul, si la fel de important clientul cunoaste agentia. Exista o relatie si o istorie de business care inclina balanta in favoarea unei asemenea decizii.

Dezavantajele cel mai des intalnite sunt insa tot legate de costuri. O agentie de publcitate traditionala are costuri mari de operare. Tarifele orare nu vor fi diferite doar pentru ca este vorba de un proiect internet, iar in cele mai multe cazuri, o agentie de publicitate traditionala nu va avea la intern toate resursele de care ar putea avea nevoie in comunicarea online, fiind adesea nevoita sa sub-contracteze anumite aspecte ale campaniei. Evident, acest lucru se va simti si in factura finala catre client.

Agentia de publicitate online

O a treia varianta, care implica ceva mai mult efort din partea clientului, dar care in timp va da cele mai bune rezultate, este, dupa parerea mea, angajarea unei agentii de publicitate interactiva.

Integral in webservator.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro