Raspuns la o precizare ceruta

În urma publicării articolului „I pay taxes, you work for me!” pe site-ul Contributors la data de 11 septembrie 2014, am primit o precizare din partea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) privind situația infracțiunilor comise de către cetățenii români din Japonia. (În treacăt observ că „precizarea” începe cu o mică imprecizie: articolul nu e „din 8 septembrie”, ci, așa cum spuneam, din 11 septemebrie. Pare un fleac, dar, când ți se cer ”precizări”, o asemenea pedanterie se impune.) Mărturisesc că m-a surprins faptul că scrisoarea, venită din partea Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare, nu are semnătura nici unei persoane. Mi se pare că acest mod de „comunicare” trimite nu numai la o instituție anonimă și netransparentă de tip kafkian, dar este, în plus, și nepoliticos. Să trec, însă, la chestiune.

În precizarea transmisă de MAE, mi se reproșează faptul că am prezentat „în mod eronat o realitate niponă” folosind incorect statisticile oficiale japoneze cu privire la numărul de persoane din România reținute de poliția japoneză. Mai precis, comunicatul Ministerului spune: „Datele publicate de dl. Ştefan Liiceanu ca şi (sic!) număr de cetăţeni români reţinuţi în Japonia – 158 de bărbaţi şi 168 de femei – reprezintă, în fapt, numărul de zile în care cei 9 cetăţeni români reţinuţi s-au aflat sub investigaţie poliţienească şi NU numărul de cetăţeni români reţinuţi.” De asemenea, precizarea MAE se încheie cu cuvintele: „Comunitatea românească din Japonia, în majoritatea sa covârşitoare, este compusă din persoane oneste, care respectă legislaţia niponă şi au o imagine bună la nivelul societăţii japoneze.”

Datele statistice pe care le-am folosit provin direct de pe site-ul Poliției Metropolitane Tokyo (PMT). Ele sunt prezentate sub forma unui tabel cu trei coloane principale, deasupra căruia scrie clar, în limba japoneză, „unitate de măsură: persoane” (Nota 1). Utilizând statistica oferită de PMT, în privința României rezultă următoarele două lucruri: 1) prin numărul de persoane noi reținute înmulțit cu numărul de zile de încarcerare, România este pe primul loc între țările europene; 2) dacă avem însă în vedere doar numărul de persoane noi reținute, atunci România vine după Anglia, Rusia și Franța, iar precizarea care mi s-a cerut era, într-adevăr, necesară.

Dincolo de statistici, regretabil este însă faptul că, deși mulți dintre cetățenii români rezidenți în Japonia au ocupații onorabile și contribuie la economia niponă, imaginea României în Japonia a trecut de la un registru neutru la unul conotat negativ. Două lucruri au contribuit la această modificare de registru. Pe de o parte, este vorba despre multe tinere din România care vin în Japonia pentru a lucra ca „dansatoare”. Sunt tinere cu educație minimă, disperate să scape de sărăcia mediului rural din România. Sunt convins că altfel ar fi arătat destinul lor dacă România le oferea ceva mai mult decât perspectiva de „a dansa” în Japonia. În Japonia întâlnim mai greu „dansatoare” din Olanda sau din Franța, pe când numărul de „dansatoare” de la noi, din Rusia și din Polonia este dominant. Ani de zile a trebuit să suport glumele pe această temă ale colegilor mei de la firma la care eram angajat.

Pe de altă parte, imaginea României în Japonia nu are cum să fie bună în urma uciderii studentei Masano Yurika lângă Otopeni în anul 2012 sau a altei tinere de 22 de ani pe nume Yamada Arisa în Kichijoji, Tokyo, înjunghiată în spate cu un cuțit de 13 cm de un cetățean român pentru doar zece mii de yeni (echivalentul a 100 de dolari) anul trecut. Faptul că România are o situație deloc de invidiat în statisticile internaționale la capitolul „infracționalitate” este o realitate care nu cred că poate fi contracarată ascunzând-o, ci, dimpotrivă, privind-o în față și căutând soluții de ameliorare.

După cum deja am spus, până la un moment dat, în Japonia, imaginea României a fost total absentă sau, poate, în cel mai bun caz, neutră. Imaginea pozitivă deja formată a unei țări (de pildă a Angliei sau a Franței) e mai greu de dislocat de cazuri izolate de infracțiune majoră. Din păcate, nu acesta este și cazul României. Pe fundalul celor două crime și a morții, în urmă cu câțiva ani, a unui cetățean japonez mușcat la București de un maidanez, impactul emoțional negativ asupra imaginii României în Japonia a crescut considerabil. De aceea, mă îndoiesc de acuratețea afirmației că „românii au o imagine bună la nivelul societăţii japoneze.” În cazul nostru, al României, nepreexistând o imagine clar pozitivă, ci, cum spuneam, una neutră, astfel de infracțiuni de o gravitate rar întâlnită nu pot fi uitate ușor și înclină balanța imaginii spre negativ. Ele lasă neîndoielnic urme în memoria colectivă, atât la noi, cât și în Japonia.

Aș dori, în încheierea răspunsului meu, să spun câteva cuvinte despre subtonul „precizării” trimise de MAE redacției Contributors. Nu este prima oară de când, revenit în țară, constat că orice critici, rezerve etc. exprimate la adresa unei realități care ne privește sunt taxate imediat ca forme de „denigrare a țării”, ca „dorință de dezinformare” etc. Subtextul este: dușmănos, nepatriot.

Eu cred că există două feluri de a critica: există critica lipsită de ”bunătatea inimii”, deci răuvoitoare și pernicioasă. Și există critica venită din iubire, mai precis, din suferința pe care i-o provoacă cuiva defectele corijabile ale ființei îndrăgite. Orice om care-și iubește țara dorește s-o vadă acolo unde nevoia lui de bine și perfecțiune o așază în mod firesc. Când compari două țări, așa cum am făcut eu comparând o stare de fapt din România cu una din Japonia, nu o faci pentru a arăta că alții sunt mai breji ca noi și că noi trebuie să ne disprețuim. O faci cu gândul că, privindu-te în oglinda întâmplător mai clară a altuia, vei putea să te inspiri pentru a atinge, la rândul tău, reușita lui. A dori ca România să atingă puncte de împlinire ale civilizației nipone sau a suferi pentru locul pe care-l ocupă cetățenii români în statisticile infracționale ale poliției japoneze este un mod mult mai autentic de a iubi România decât a vrea cu orice preț să-i maschezi imaginea sau să bagi sub covor ceea ce merită înlăturat sau corijat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro