Reporteri ai ziarului „Ziua”, agresati sub ochii politistilor
Un redactor si un fotoreporter ai cotidianului „Ziua” au fost agresati, ieri, de mai multi angajati ai firmei de paza Bronec si de o persoana ramasa neidentificata. Totul s-a intamplat chiar in fata unui echipaj de la Sectia 5 Politie din Capitala, care a asistat la scandal cu mainile in san. Sa ne aducem aminte de problemele cu Justitia pe care le-au avut peste 20 de politisti de la Sectia 5.
Acum, libertatea presei a fost incalcata grav chiar sub ochii celor care sunt obligati sa aplice legea si sa previna sau sa sanctioneze incalcarea ei. In continuare, vom reda relatarea redactorului de la cotidianul „Ziua”.
„In jurul orei 13.30, ma aflam in Cartierul Damaroaia, impreuna cu fotoreporterul, in vederea realizarii unui reportaj pentru redactia ziarului la care lucrez. Ma aflam pe strada Luptatori, la intersectia cu Strada Stelutei. M-am dat jos din masina, iar fotoreporterul care ma insotea a inceput sa faca poze unor cladiri aflate in constructie.
La un moment dat, pe Strada Stelutei, se indrepta spre noi un angajat al firmei de paza Bronec, care ne-a spus ca nu avem voie sa facem fotografii. La scurt timp, au mai aparut 2-3 angajati ai Bronec, insotiti de alti 5-6 civili care iesisera din cladirea aflata in constructie. Acestia au inceput sa ne injure si nu ne-au mai dat voie sa plecam de acolo. In aceste conditii, la ora 13.
37, am apelat de pe telefonul mobil numarul 112, pentru apeluri de urgenta, insa nu mi-a raspuns nimeni. Bineinteles, am format imediat 955, la Politie. I-am spus dispecerului ca avem nevoie de protectie in cartierul Damaroaia, unde suntem agresati. M-am si prezentat, spunandu-i ca lucrez in presa si ca am fost trimis sa fac un reportaj impreuna cu un fotoreporter.
Dispecerul mi-a replicat: «Nu stii ca n-ai voie sa fotografiezi case particulare?». Intr-un final, acesta mi-a spus ca va trimite un echipaj de Politie. Dupa ce am fost dus la un sediu al firmei VGB (fotoreporterul se incuiase in masina), a sosit si echipajul de Politie.
M-au legitimat doar pe mine. Apoi, au mai iesit din sediul acelei cladiri si alti civili. Au inceput sa faca scandal si sa injure. Dupa cateva minute, politistii au intrat in cladire ca sa-i legitimeze pe toti cei prezenti acolo, dar fara rezultat.
La un moment dat, fotoreporterul a iesit din masina si a inceput sa ma fotografieze alaturi de politisti si masina acestora. Instantaneu, de pe Strada Stelutei, a venit un individ, care i-a smuls din mana colegului meu aparatul de fotografiat si a dat cu el de pamant. Politistii au chemat un ofiter de la Sectia 5.
Intre timp, patronul firmei VGB, Costel Margarit, a aparut si el si a spus ca nu stie ce s-a intamplat. In final, am fost dus cu fotoreporterul la sediul Sectiei 5 Politie, unde am dat o declaratie ca parte vatamata, iar politistii ne-au promis ca ii vor prinde pe faptasi.”