Sari direct la conținut

Restructurări la Ministerul Comunicațiilor: Apar încă un post de secretar de stat și unul de secretar general adjunct

HotNews.ro
Alexandru Petrescu, Foto: AGERPRES
Alexandru Petrescu, Foto: AGERPRES

​Un nou post de secretar de stat va fi creat în Ministerul Comunicațiilor, pe lângă cele două existente, și încă unul de secretar general adjunct, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea structurii organizatorice a instituției. „O necesitate stringentă de a permite o mai bună comunicare între administrație și cetățeni, inclusiv votul electronic care reprezintă un orizont ambițios” ar reprezenta „motivele care justifică suplimentarea unui post de secretar de stat și a unui post de secretar general adjunct”, se arată în document.

În prezent numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale este de 193, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, din care 150 funcții publice (23 funcții publice de conducere, 2 funcții de înalți funcționari publici, 125 funcții publice de execuție), 62 posturi contractuale (un post de conducere și 61 posturi de execuție din care un număr de 54 posturi pe perioadă nedeterminată, suplimentat cu 7 posturi de natură contractuală pe perioadă determinată, până la 31 august 2019) și 4 funcții de demnitari.”

  • Ce se va schimba prin adoptarea noului proiect de Hotărâre de Guvern și cum este motivată această restructurare:

Noua organigrama MCSI

Noua organigrama MCSI

Foto: MCSI

„Ca urmare a modificării structurii organizatorice, instituția urmează să funcționeze cu un număr de 192 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, din care 147 funcții publice (23 funcții publice de conducere, 3 funcții de înalți funcționari publici, 121 funcții publice de execuție), 60 posturi contractuale (un post de conducere și 59 posturi de execuție din care un număr de 52 posturi pe perioadă nedeterminată, suplimentat cu 7 posturi de natură contractuală pe perioadă determinată, până la 31 august 2019) și 5 funcții de demnitari.

Aspectele care au stat la baza modificării structurii organizatorice au avut în vedere:

– o mai bună stabilitate a funcționării MCSI, a continuității conducerii și a legăturilor funcționale din cadrul structurilor ministerului;

– dezvoltarea strategiilor în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, al societăţii informaţionale și a securității în spaţiul cibernetic;

– transpunerea normelor europene în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, securităţii cibernetice, societăţii informaţionale, precum şi a cadrului naţional de interoperabilitate în procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene prin intermediul actelor normative elaborate de MCSI;

– elaborarea, finanţarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea, promovarea şi administrarea programelor şi proiectelor guvernamentale;

– îmbunătățirea activității de coordonare a Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO și a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, unități care funcționează în coordonarea MCSI;

– modificările propuse vizează necesitatea armonizării structurilor funcționale de la nivelul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, în raport cu obiectivele transpunerii cu prioritate a pilonilor prevăzuți în Agenda Digitală a Europei, care vizează domeniul IT&C, coroborat de asemenea cu accelerarea implementării măsurilor de eguvernare, acestea concretizându-se prin restructurarea actualelor structuri, urmărindu-se concomitent menținerea la un nivel redus al cheltuielilor salariale.

De asemenea, s-a urmărit încărcarea echilibrată a responsabilităților la nivel de secretar de stat și a funcționarilor publici, astfel încât să fie asigurate premisele unei mai bune coordonări a atribuțiilor subsecvente implementării e-guvernării la nivelul autorităților publice centrale și locale.

Aceasta reprezintă o necesitate stringentă de a permite o mai bună comunicare între administrație și cetățeni, inclusiv votul electronic care reprezintă un orizont ambițios, dar extrem de important în exercitarea atributelor unui stat democratic și european, motive care justifică suplimentarea unui post de secretar de stat și a unui post de secretar general adjunct.”

  • Citește AICI proiectul de HG lansat vineri în consultare publică de Ministerul Comunicațiilor și AICI nota de fundamentare a proiectului.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro