Robin Hood nu era mare strateg – note despre legea energiei

România suferă de ani de zile din lipsa unei strategii energetice coerente, transpuse într-o lege care să permită pe de o parte liberalizarea pieței energiei și pe de alta integrarea viziunii energetice în planurile de dezvoltare sustenabilă pe termen lung. Problema “băieților deștepți” este doar vârful iceberg-ului de interese oneroase care se ascund în spatele lipsei de transparenta și liberalizare a unuia dintre cele mai importante segmente ale economiei românești. Guvernare după guvernare, toate au eșuat în a face lumina în ițele întunecate ale unei industrii prin măruntaiele căreia circulă miliarde de euro (parte bani negri) și care, într-un lanț nefericit, condiționează toate celelalte ramuri economice.

Energia stă la baza oricărei economii, profitabilitatea activităților economice este crucial influențată de eficiența cu care se produce și tranzacționează energia. Dan Ioan Popescu, unul dintre greii PSD în anii lui de glorie și primul demnitar român cercetat și condamnat pentru modul în care și-a dobândit averea, este fără îndoială părintele contractelor dobândite “pe șest” de băieții deștepți. Vosganian și Videanu au continuat cu succes practica transpartinică și iată, nici după mai mult de un deceniu nu știm care sunt acele clauze de secretizare și cum a fost posibil ca acestea să apară în contracte de importanță capitală pentru economia națională.

Ieri s-a scris un nou capitol din romanul fluviu al legii energiei. Dacă la sfârșitul lunii trecute, Daniel Chițoiu, ministrul care (NU) știe ce face, participa bucuros la meciul de ping-pong cu sus-numita lege între Senat și Camera Deputaților, acum aflăm că “despre anularea contractelor existente, nu pot să vă promit astăzi, rezultatul îl veţi vedea în perioada următoare”. Și nu ne miră deloc, întrucât forma legii ce a trecut ieri de Camera Deputaților (după vreo alte zece forme ne-agreate de Comisia de Industrii), are toate șansele să nu fie, din nou, promulgată de Președintele României. Interdicția explicită pentru exportul de gaze până în 2018, una dintre prevederile legii, are două hibe majore.

În primul rând încalcă un principiu de bază al tratatului UE. Pe lângă faptul că, dacă legea ar fi promulgată, România riscă din nou o procedură de infringement, este frapantă lipsa de viziune în ce privește motoarele progresului economic în legătură cu acest aspect. Și aici, discuția devine puțin mai tehnică. România deține încă rezerve importante de gaze naturale pentru a căror exploatare investițiile sunt total insuficiente sau minimale. O astfel de interdicție taie practic apetitul oricărui investitor privat în domeniu, întrucât nimeni nu-și pune banii la bătaie pentru a fi îngrădit în limitele unei piețe închise, unde eventual o decizie guvernamentală poate să schimbe peste noapte indicii de profitabilitate ai proiectului.

În al doilea rând, pentru a merge mai departe, trebuie să știți că România are un potențial enorm pentru producție de biogaz, definitiv primul ca anvergură din Estul Europei și foarte aproape de țări europene care produc deja procente importante din energia națională pe baza acestei resurse. Nu trebuie să vă spun că România se află însă pe ultimul loc la investiții în acest domeniu, ca rezultat al tergiversării ani de zile a unei alte importante decizii (cea referitoare la sistemul de tranzacționare a certificatelor verzi). Faptul că biogazul se sub-sumează noțiunii și reglementărilor referitoare la gazele naturale (ceea ce este un lucru bun), în lumina interdicției de export pentru gaze naturale plasează această industrie potențial-vitală (în nevoie disperată de investiții străine), în off-side, din aceleași motive enunțate. Pe de o parte vorbim de inter-conectarea rețelelor de gaze naturale, pe de alta parte de restricții arbitrare și ne-conforme cu spiritul tratatelor europene.

Surpriza cea mai neplăcută a noii forme a legii energiei se înscrie însă în cel mai pur spirit asistențialist, demn de guvernarea socialistă aflată acum la putere. Noua prevedere, introdusă abil la finalul Art. 201 spune așa: “Guvernul, cu avizul Consiliului Concurenţei, poate decide constituirea unui fond de solidaritate pentru susţinerea financiară a consumatorului vulnerabil, constituit din contribuţia şi/impozitarea suplimentară a profiturilor neaşteptate ale producătorilor şi furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale, realizate ca urmare a unor situaţii favorabile ale pieţei şi/sau tranzacţii conjuncturale. Modul de constituire şi utilizare a fondului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.”

Deghizat abil în grija pentru consumator și „rezolvarea problemei băieților deștepți din energie”, așa cum se trâmbițează extatic „pe medii”, această singură frază are însă rolul de a crea în sectorul energetic ceea ce în mediile financiare este cunoscută ca „taxa Robin Hood”. Dincolo de inutilitatea sa ca formă de rezolvare a contractelor netransparente, o astfel de abordare nu face decât să creeze un posibil efect de multiplicare al cărui singur rezultat se va transpune în prețul mai mare plătit de consumatorul final (vezi scandalul de luna trecută cu supra-taxa pentru benzinari, al cărui protagonist este același ministru Chițoiu).

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro