Romania in oglinda (de Alexandru Lazescu)

Conform unei cercetari de piata intreprinsa de Universitatea Maryland in 22 de tari ale carei rezultate au fost facute publice in ianuarie doar 36% dintre francezi privesc cu simpatie modelul economiei de piata. Si asta in timp ce doua treimi dintre nemti si britanici si aproape trei sferturi dintre americani si chinezi (!) cred in el.

Asa ca nu e de mirare ca si cele mai mici incercari de a introduce schimbari intr-un sistem rigid si paternalist care introduce reglementari draconice pe piata muncii si in sistemul de protectie sociala, asa cum s-a intimplat atunci cind s-a decis marirea virstei de pensionare in sistemul de stat sau acum cind guvernul francez a introdus asa numita „lege a primei angajari” au scos in strada sute

de mii si chiar milioane de oameni. De altfel virulenta discursului de stinga, mai ales cel practicat de liderii influentei confederatii sindicatelor comuniste CGT e destul de greu de imaginat. Nu am auzit niciodata la noi dupa 1990 o astfel de retorica.

Chiar termenul de capitalism este evitat mai peste tot in manualele scolare sau universitare franceze ceea ce si explica probabil dificultatea cu care societatea franceza in ansamblu absoarbe provocarile introduse de globalizare cu tot ceea ce inseamna ele.

Dar nici la nivel politic lucrurile nu stau neaparat mai bine. Guvernul de Villepin departe a trecut prin ultima criza de proportii divizat, ministrul de interne Sarkozy, rivalul primului ministru in cursa pentru alegerile prezidentiale din 2007, gasind de cuviinta sa se delimiteze strategic de acesta in cursul demonstratiilor de amploare ale tinerilor sprijiniti de sindicate.

Daca mergem spre sud in Italia situatia e chiar mai proasta. Dezgustul fata de politica e in crestere pe masura ce problemele economice se agraveaza. Iar in campania electorala incheiata duminica tonul a fost de o violenta greu de descris.

Nu cred sa fi asistat vreodata in Romania, din 1990 incoace la genul de invective pe care si le-au aruncat unul altuia in emisiuni televizate cei doi protagonisti, Silvio Berlusconi – actualul premier si Romano Prodi, fost presedinte al Comisiei Europene pina in 2004.

Daca facem un salt in Germania si acolo avem parte de un scandal, fostul cancelar Gerhard Schroder fiind acuzat mai ales de liderul liberalilor germani ca s-a compromis atunci cind a facut demersuri intense pentru initia asociarea unor corporatii germane cu gigantul rusesc Gazprom intr-un consortiu al carui presedinte a devenit intre timp incasind un salariu anual de un sfert de milion de euro.

Am trecut in revista lucrurile de mai sus nu atit pentru a demonstra ca si Europa occidentala are probleme, desi subiectul e unul care este dezbatut cu aprindere mai ales atunci cind vine vorba de capacitatea vechiului continent de a fi competitiv pe o piata globalizata in care mai ales aparitia Chinei si Indiei a schimbat complet regulile jocului.

Si nici pentru a sugera ca nu e cazul ca lideri occidentali sa ne dea lectii in materie de coruptie. Presiunea Bruxelles-lului si a altor capitale occidentale a fost si este determinanta in eforturile de a impune schimbari de profunziume in sistemul judiciar autohton sau in administratia publica.

Rostul acestor incursiuni in peisajul politic si social din vestul Europei este mai degraba acela de a semnala maniera simplista si schematica practicata in majoritatea comentariilor mediatice asociate evolutiilor de pe scena romaneasca.

Si tarile occidentale multa lume fuge de competitie si asteapta ca statul sa sara intotdeauna in ajutor si sa le rezolve problemele chiar daca societatile in cauza nu au fost impregnate timp de 50 de ani de comunism. Acelasi lucru se poate spune si despre ideea ca numai la noi sint posibile disputele de tipul celor dintre Traian Basescu si Calin Popescu- Tariceanu. Fals.

Ele se intimpla adesea si la case mai mari. Batalia interna din interiorul Partidului Laburist dintre Tony Blair si Gordon Brown e de multa vreme un subiect bine mediatizat in presa britanica. Dupa cum si in Franta Dominique de Villepin si Nicholas Sarkozy desi sint colegi in executiv se suporta cu mare dificultate.

Asa ca desi nu avem de ce sa apludam ceea ce se intimpla la noi nici nu trebuie sa credem, asa cum destui analisti au grija se ne informeze, ca „asa ceva nu se intimpla niciodata in democratiile consolidate”. E drept, ceva e totusi acolo fundamental diferit.

Felul in care functioneaza institutiile statului, mult mai performant, ceea ce da stabilitate intregului ansamblu social chiar si atunci cind crizele politice se tin lant.

Europa e departe de a fi unitara. Standardele privind coruptia difera ca de la cer la pamint atunci cind comparam tarile scandinave si Grecia sau chiar Franta. La fel si in multe alte domenii.

Din nou tarile din nord, inclusiv micuta Estonie desprinsa de putina vreme din fosta Uniune Sovietica, au economii semnificativ mai competitive decit cele din sudul continentului dupa cum aflam dintr-un studiu recent realizat de OECD. Asa ca nu e o idee buna nici sa ne consideram centrul universului dar nici sa repetam la nesfirsit ca sintem iremediabil exceptia negativa.

E vorba aici in primul rind de atitudinea pe care trebuie sa o adoptam cu totii ca viitori cetateni ai Uniunii Europene. Din acest punct de vedere am putea trage cu ochiul la polonezi care par sa fi renuntat de mult la acest gen de inhibitii.