Romania incercuita – bomba SWIFT

În estul Europei jocul s-a complicat enorm. Angela Merkel a ieşit şifonată din negocierile cu Vladimir Putin. De la Washington se aude tot mai tare huruitul armelor.

Preşedintele Klaus Iohannis va face în această săptămână cea mai importantă vizită externă de până acum. Dar dacă echipa lui nu va şti cum să se apropie de Berlin, rămânând în acelaşi timp alături de Statele Unite, România va rămâne o ţară încercuită de prietenii lui Vladimir Putin.

BULGARIA este foarte deranjată de conflictul dintre Occident şi Rusia, principalul scop al guvernului de la Sofia fiind încheierea crizei ucrainene. Indiferent de rezultat. O problemă delicată sunt şi sutele de mii de etnici bulgari care locuiesc chiar în apropierea zonei de conflict din estul Ucrainei. Conform sondajelor de opinie, 63% dintre bulgari doresc să rămână în UE, dar 40,2% sunt împotriva participării la sancţiuni de orice fel împotriva Rusiei.

Bulgaria depinde energetic de Rusia, de unde importă peste 90% din gazele necesare prin Ucraina. Lukoil controlează o bună parte din comerţul cu petrol al Bulgariei, iar centrala nucleară de la Kozlodui are nevoie de combustibil rusesc pentru a funcţiona.

UNGARIA. Atitudinea prietenoasă a Ungariei faţă de Vladimir Putin nu este neobişnuită în corul UE, premierul Viktor Orban fiind însă mult mai vizibil mediatic decât colegii săi slovac şi ceh, altfel la fel de prietenoşi cu judokanul de la Kremlin. Discursul anti-occidental şi simpatia pro-rusă sunt larg răspândite în elita politică maghiară (sursa: raportul German Marshall Fund – „A region disunited”) . Dar Orban nu a îndrăznit să blocheze sancţiunile îndreptate împotriva Rusiei: “vom fi loiali aliaţilor noştri din NATO, chiar dacă nu împărtăşim nici măcar 50% din ceea ce ei gândesc şi spun”.

Ungaria depinde energetic de Rusia, peste 60% din gazele sale venind de acolo. În timpul vizitei lui Vladimir Putin la Budapesta de săptămâna trecută, Orban s-a declarat convins că “excluderea Rusiei din Europa nu e raţională” şi că fără Rusia, Europa nu este nici competitivă, nici sigură energetic.

SERBIA. În special datorită istoriei recente, dar şi a afinităţilor culturale, peste jumătate dintre sârbi au astăzi opinii favorabile despre Rusia, în timp ce NATO este văzută negativ de majoritatea populaţiei. Doar 46% din populaţie susţine integrarea Serbiei în UE (sursa: New Eastern Europe).

În decembrie 2014, Serghei Naryshkin, fostul şef al administraţiei lui Putin şi actualul preşedinte al Dumei, a fost primit cu onoruri la Belgrad. Naryshkin este unul dintre oficialii ruşi aflaţi pe lista de sancţiuni, fiindu-i interzis să călătorească în ţările UE. NIS, principala companie energetică din Serbia, este deţinută de Gazprom (56% din acţiuni).

Vecinii României nu sunt singurele ţări din regiune favorabile regimului Vladimir Putin. Cazul Greciei, condusă astăzi de un partid de stânga cu trâmbiţate simpatii pro-Putin, este de notorietate. Guvernul de la Atena are oricând potenţialul de a produce o implozie de proporţii în interiorul UE, prin refuzul de a accepta regulile economice impuse de europeni.

Relaţia dintre TURCIA şi Rusia este însă mult mai importantă şi mai complicată. Erdogan, un lider autoritar, naţionalist, pe modelul lui Putin, a refuzat să se alăture sancţiunilor americane şi europene, deşi face parte dintre aliaţii NATO. Turcia este a doua destinaţie de export pentru Gazprom, după Germania, 60% din gazul turcilor venind din Rusia.

Vizita efectuată de Putin la Ankara la sfârşitul lui 2014 s-a încheiat cu un sîc adresat Uniunii Europene, care blocase construirea conductei de gaze South Stream, dorită de Kremlin. Aşadar, Rusia şi Turcia pun acum la cale o nouă conductă, care să treacă prin Turcia, şi a cărei construcţie ar redirecţiona aproximativ 40% din gazul rusesc care astăzi trebuie să tranziteze Ucraina.

Şeful Gazprom, Alexei Miller, anunţa că până în 2019 conductele care trec astăzi prin Ucraina vor deveni inutile. Pentru asta, ruşii sunt dispuşi să facă reduceri consistente de preţ turcilor (sursa: raportul European Policy Center despre relaţia ruso-turcă).

Aflat la finalul unei perioade în care a luat decizii de politică externă foarte proaste, ambiţiile lui Erdogan rămân însă intacte. Eforturile lui de a nu mai fi atât de dependent energetic de Rusia sunt numeroase, dar până atunci autoritarul politician turc nu are niciun motiv practic să-şi antagonizeze omologul rus.

BOMBA SWIFT

România este încercuită de ţări în care Vladimir Putin şi-a plasat seminţele: fie direct prin tancuri (Ucraina), fie prin propagandă, şantaj energetic sau exploatarea orgoliilor unor lideri autoritari sătui de mustrările occidentului. Care Occident abia acum începe să-şi dea seama cât de mult rod au dat aceste seminţe.

În acest peisaj, Bucureştiul pare să fi rămas singura capitală (încă) fără miros de vodcă şi zornăit de ruble. Noul preşedinte Klaus Iohannis a lansat semnale fără echivoc: “se justifică menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei (…) trebuie luată în considerare intensificarea lor”. Dar…

Occidentul nu este unit în privinţa abordării viitoare a Rusiei. Dinspre Washington se aud multe voci care susţin înarmarea Ucrainei, incapabilă să facă faţă trupelor mai bine dotate şi antrenate ale lui Vladimir Putin. Această opinie beneficiază de sprijinul majorităţii republicane din Congres şi de al mai multor lideri militari NATO, dar nu şi de susţinerea Casei Albe.

În interiorul UE se vorbeşte tot mai des, şi în special la Londra, despre aplicarea unei măsuri economice cu potenţial devastator asupra Rusiei: excluderea din sistemul bancar de plăţi SWIFT, ceea ce ar face imposibil orice transfer de bani între băncile ruse şi restul lumii. Într-un astfel de caz, răspunsul Moscovei ar fi “fără limite”, conform premierului rus Dmitry Medvedev, fiind imediat urmat de expulzarea ambasadorului american de la Moscova şi rechemarea celui rus de la Washington.

Kremlinul se teme mai mult de bomba SWIFT, decât de posibila trimitere de armament occidental în Ucraina. Motivul este simplu: punctul vulnerabil al lui Putin nu este militar, ci economic. Un oficial american, citat de Financial Times, afirmă că pe o scală de la unu la zece a sancţiunilor economice, bomba SWIFT ar fi un zece. Problema este că sancţiunile economice actuale sunt doar undeva pe la doi sau trei.

VA FI IOHANNIS INTELEPT?

Şi aici se pune întrebarea: ce partitură va cânta România în corul alianţei occidentale? Este clar că nu cea a republicanilor americani. “Livrările de armament niciodată nu au pacificat zone conflictuale, întotdeauna duc la o amplificare a conflictului”, a spus preşedintele Iohannis.

Iohannis va sta joi la aceeaşi masă cu Angela Merkel, cancelarul german. Merkel a ieşit şifonată din ultima rundă de negocieri de la Minsk, de unde Vladimir Putin a obţinut multe, iar Merkel doar un respiro scurt. Foarte scurt. Duminică, în oraşele din estul Ucrainei au continuat să explodeze bombe.

Ce va alege Merkel? Va continua să intensifice treptat şi lent sancţiunile economice, aşa cum îşi doresc socialiştii germani, partenerii ei de guvernare? Sau va sări direct de la nivelul trei la nouă sau chiar la zece pe scala sancţiunilor?

Pentru prima dată cancelarul Germaniei va putea discuta chiar în limba ei maternă cu preşedintele României. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în rândul consilierilor şi a celorlalţi experţi, căci echipa lui Iohannis are mai mulţi vorbitori foarte buni de germană decât orice altă echipă prezidenţială precedentă. Şi acest detaliu, chiar dacă pare greu de crezut, contează. Iar ceea ce reprezentanţii României trebuie să-i spună, în germana lor fluentă, doamnei Merkel este: “Sancţiuni economice dure. Cât mai dure!”

Bomba SWIFT trebuie să fie pusă pe masă.

Acesta este singurul punct de compromis în care Casa Albă şi Berlinul (a se citi Uniunea Europeană) se pot întâlni. Iar România trebuie să negocieze cu înţelepciune un moment extrem de complicat: să rămână alături de Statele Unite dar, în acelaşi timp, să se apropie de Berlin.

Este singura soluţie. Pentru că astăzi, România este încercuită.