Rusia prezintă prizonieri de război ucraineni ca „voluntari” în armata sa
Un grup de foşti militari ucraineni, inclusiv prizonieri de război, s-au oferit „voluntar” pentru a lupta pe linia frontului pentru Rusia, a susţinut agenţia de presă de stat din Moscova RIA Novosti, relatând astfel despre o potenţială încălcare a dreptului internaţional, transmite CNN.
Agenţia a lansat săptămâna aceasta un videoclip care arată câteva zeci de bărbaţi despre care spune că sunt ucraineni care purtau haine militare şi ţineau puşti în timp ce depuneau jurământul faţă de Rusia în cadrul unei ceremonii. Dimensiunea completă a unităţii este neclară, conform News.ro.
Potrivit RIA Novosti, bărbaţii sunt „voluntari”. CNN nu a putut verifica din surse independente dacă s-au alăturat unităţii voluntar sau sub constrângere. Ucraina nu a comentat informaţia.
RIA susţine că bărbaţii sunt membri ai ceea ce a numit „primul batalion de foşti soldaţi ai Forţelor Armate ucrainene – un batalion de voluntari numit după Bogdan Hmelniki”. Hmelniţki a fost un comandant militar al cazacilor ucraineni din secolul al XVII-lea.
Batalionul a devenit, în octombrie, parte a unei formaţiuni tactice de luptă operaţionale ruseşti, potrivit agenţiei de presă.
RIA a informat în februarie că batalionul a fost format „din prizonierii de război din trupele ucrainene” în autoproclamata Republică Populară Doneţk (RPD) din regiunea Doneţk, situată în estul Ucrainei.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, citând mass-media de stat rusă, a declarat la sfârşitul lunii octombrie că Rusia a „recrutat” 70 de prizonieri de război ucraineni din diferite colonii penale.
Constrângerea prizonierilor de război să servească în forţele ruse ar fi o încălcare a Convenţiilor de la Geneva din 1949, care au fost adoptate de toate naţiunile, potrivit Crucii Roşii Internaţionale.
„Autorităţile ruse au constrâns probabil prizonierii de război ucraineni să se alăture unei formaţiuni de „voluntari” care va lupta în Ucraina, ceea ce ar constitui o aparentă încălcare a Convenţiei de la Geneva privind prizonierii de război”, a spus ISW.
Soldaţii ruşi disidenţi care s-au alăturat Ucrainei au organizat raiduri în interiorul teritoriului rusesc, deşi numărul lor este relativ mic.
Războiul ruso-ucrainean intră într-o a treia iarnă, fără ca vreuna dintre forţe să se afle în avantaj, comentează CNN.