Rusia si Europa – razboi energetic de uzura

Rusia e in „razboi” cu Europa. Pare de necrezut, insa acesta este adevarul. Dar acest „razboi” – nedeclarat, nesesizabil pentru cei mai multi – e in fapt doar o disputa economica ce are ca principala miza resursele energetice. Moscova se foloseste de puterea energetica pentru a readuce sub influenta sa cit mai multe tari din Europa de est si, totodata, pentru a recistiga influenta politica, pierduta o data cu prabusirea Uniunii Sovietice. In tot acest joc, Romania pare in acest moment sa se afle intr-o pozitie neutra, desi perdanta din punct de vedere economic.

Rusia a avut mai mereu o relatie stranie cu Europa, cel mai adesea una conflictuala. Exemple in istorie sunt numeroase, si se pot regasi incepind cu vremea tarilor si terminind cu perioada razboiului rece. Acum, singura diferenta este ca Moscova nu mai foloseste tancurile Armatei Rosii pentru a se impune, ci doar resursele energetice. Iar acestea din urma sunt o arma teribila in conditiile in care cele 27 de tari ale Uniunii Europene depind in proportie de circa 25% de livrarile rusesti de gaze naturale si petrol.

„O astfel de dependenta nu este totusi suficienta pentru ca Rusia sa se impuna in fata Europei, dar cu certitudine Moscova isi poate face astfel simtita prezenta”, este concluzia unei analize realizate de agentia Stratfor. Nu este inca sigur cine va fi cistigatorul insa – daca ne uitam doar la confruntarea din domeniul gazelor naturale – se poate spune ca va fi o disputa apriga.

Baumgarten

Rusia se afla intr-o vadita graba de a se impune cit mai mult in Europa, cel putin in partea sa centrala si estica. Mai multe evenimente recente sunt argumente in acest sens. Luna trecuta, cea mai mare companie energetica ruseasca, Gazprom, a semnat un acord de cooperare cu firma austriaca OMV pentru asocierea la centrul de tranzactionare a gazelor naturale de la Baumgarten.

Gazprom va avea o participatie de 50 la suta in cadrul Hub-ului Central European de Gaze Naturale si, in comun, cele doua companii vor derula proiecte de stocare a gazelor naturale in Austria si in tarile invecinate. Aproximativ o treime din totalul exporturilor de gaz ale Rusiei catre Europa Occidentala sunt deja transportate prin aceasta importanta platforma.

Hub-ul Central European de Gaze Naturale este unul dintre primele trei ca marime din Europa continentala, tinta urmarita este extinderea si dezvoltarea acestuia pentru a deveni centrul de tranzactionare a gazelor naturale numarul unu in Europa continentala prin crearea unei piete internationale.

Prin acest acord, Gazprom va avea influenta in administrarea tuturor conductelor de gaze care trec prin Europa Centrala, asta deoarece la Baumgarten ajunge prin Slovacia si Ucraina cea mai mare magistrala a exportului rus de gaze spre Europa Occidentala. De aici, materia prima pleaca nu numai in Austria, ci si in Italia, Germania, Elvetia si Ungaria.

La Baumgarten va fi si capatul gazoductului Nabucco, care prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria va pompa gazul de la producatorii din Orientul Apropiat si de la Marea Caspica. Nu este exclus ca acum aceste planuri sa se schimbe. In Austria s-ar afla si capatul gazoductului South Stream, concurentul lui Nabucco, pe care Gazprom impreuna cu concernul italian Eni vrea sa il construiasca pe fundul Marii Negre inspre Balcani.

In viitor, centrul ruso-austriac din Baumgarten, administrind gazul din depozitele subterane in alte state, poate comercializa si gazul pompat prin Baltica de conducta ruso-germana Nord Stream. Ramificatiile principale ale acestei conducte prin Germania vor trece prin Cehia si vor ajunge la granita Austriei cu Germania.

South si North Stream

Uneori, o simpla privire aruncata pe o harta face mai mult decit o mie de cuvinte. In ilustratia alaturata sunt prezentate traseele a doua viitoare conducte ce vor transporta gaze naturale din Rusia catre Europa: North Stream, care va trece pe sub Marea Baltica, unind Sankt Petersburg de Germania, si South Stream care la rindul sau va traversa fundul Marii Negre, unind orasul Novorossisk de Bulgaria. Odata puse in functiune cele doua gazoducte, dependenta Uniunii Europene de livrarile rusesti de gaze va creste de la 25 la 35 la suta.

Ceea ce surprinde insa este faptul ca amindoua conductele sunt construite pe sub apa, in conditiile in care Rusia are legatura terestra cu tarile europene. Asta pentru ca, grosso-modo, costurile legate de construirea unei conducte pe fundul oceanului este de circa trei ori mai mare decit in cazul unui gazoduct terestru. In plus, North Stream va fi cea mai lunga conducta de acest gen, in timp ce South Stream va fi gazoductul aflat la cea mai mare adincime.

Desi din punct de vedere economic sunt costisitoare, Rusia nu renunta totusi la aceste proiecte. De ce oare? Raspunsul este destul de simplu: nu banii sunt problema. Cresterea constanta a pretului petrolului, existenta unor mari rezerve energetice, dependenta Europei de livrarile rusesti pun Moscova in situatia de a nu tine cont de bani ci doar de a isi promova, pe termen lung, interesele politice si economice. Pe de alta parte, Moscova este destul de abila de a suplini lipsa capacitatilor tehnice de a construi aceste gazoducte prin atragerea unor companii occidentale. Astfel, constructia South Stream se va face impreuna cu italienii de la Eni, iar a North Stream alaturi de BASF, Gasunie si E.On.

In plus, Rusia nu ezita sa isi foloseasca si forta politica pentru a isi crea avantaje economice. Lucrul acesta este cel mai evident in relatia cu Serbia, unde – pe linga cooptarea Belgradului in proiectul South Stream – s-a reusit cumpararea celei mai mari companii petroliere sirbesti la un pret mult sub cel al pietei, Moscova oferind in schimb Serbiei sprijin in problema Kosovo. Rusia incearca sa se impuna si in Bulgaria, unde pe linga atragerea tarii in proiectul South Stream, s-a reusit si obtinerea contractului de construire a unor reactoare nucleare la Belene.

Ce pregateste Europa?

Cind in iarna anului 2006, Rusia a decis sa opreasca livrarile de gaze catre Ucraina (invocind motive economice, dar totodata incercind sa influenteze situatia politica din acea tara) Europa a realizat brusc ca si ea este pusa intr-o situatie dificila, atita timp cit nu mai primea la rindul sau gaz rusesc. Acel moment a fost hotaritor in ceea ce priveste lansarea a numeroase initiative si planuri al caror scop este tocmai reducerea dependentei de resursele energetice rusesti.

De atunci, UE a inceput sa discute despre gasirea unor trasee alternative, in mai multe tari s-a inceput constructia unor depozite pentru gaze lichefiate (care,de fapt, sunt ceva mai scumpe), s-au relansat planuri de constructie a unor noi centrale nucleare sau s-a adoptat o strategie globala care isi propune promovarea energiilor alternative si a eficientei energetice. E drept ca multe din obiectivele cuprinse in strategie intra in contradictie tocmai cu planurile UE de reducere a emisiilor de carbon, dar cel putin documentul este unul generos in intentii. Pe scurt, Uniunea Europeana vrea sa isi reduca dependenta de livrarile energetice din Rusia si, totodata, sa reduca consumul energetic cu circa 20 la suta.

Cu foarte putine exceptii, toate cele mentionate mai sus sunt inca o lista de planuri pe termen mediu sau scurt. Si totusi, UE apreciaza ca in circa trei ani va reusi sa contracareze planurile rusesti. Intai de toate, gazoductul South Stream va avea probabil un concurent serios in Nabucco, conducta ce va aduce gaze naturale dinspre regiunea caucaziana si, eventual, Iran cu destinatia finala Europa Occidentala. Proiectul Nabucco, despre care totusi se tot vorbeste de ani de zile, ar urma sa includa si Romania.

In plus, pentru a contracara „factorul rusesc” Uniunea Europeana isi propune sa creasca construirea de noi capacitati de stocare a gazelor naturale lichefiate (la un volum de circa 59 miliarde mc pe an), sa creasca importurile de gaze din Norvegia (dintr-un nou zacamint, care are o capacitate de circa 20 miliarde mc pe an) si sa exploateze noi resurse din nordul Africii (din Algeria si Libia, de unde capacitatile de livrare pot ajunge la circa 27 de miliarde mc pe an).

Daca Europa va reusi sa duca toate aceste proiecte la bun sfirsit, pina in anul 2010, asa cum si-a propus, se poate spune ca va reusi sa isi reduca simtitor dependenta de livrarile energetice rusesti. Altfel, scenariul din iarna lui 2006 se poate oricind repeta.