Sărăcia energetică din sud-estul României
În articolul de acum două săptămâni calculam că din cele 80 de miliarde alocate de UE României prin diverse programe, minim 10% trebuie alocați construcției unor noi capacități energetice securitare (gaz, nuclear, eventual cărbune prin gazeificare). Am fost întrebat cum am ajuns la acest 10%. Am calculat empiric că pentru fiecare miliard investit sunt necesari 100 MW capacități noi de consum. În general investiția actuală pentru un MW de capacitate securitară nouă este un milion de euro. Rezultă 8 miliarde de euro ce trebuie îndreptați către noi capacități energetice securitare. Adică 10%. Acest calcul coincide cu vechile calcule (aplicate încă din vremea comuniștilor) introduse în studiile marilor investiții, prin care se alocau aceste 10% asigurării energiei necesare funcționării.
Studiind mai atent programele guvernamentale de dezvoltare am constatat că puțini bani sunt alocați noilor capacități, majoritatea sumelor fiind destinate înlocuirii și retehnologizării actualelor capacități energetice de producție sau continuării investițiilor ce de mult au avut termen de punere în funcțiune (mă gândesc la Iernut).
Și aducându-mi aminte de euroria din începutul anului cu privire la hidrogen, pentru care guvernanții au organizat câteva conferințe, am constatat că nu există nici o investitie privitoare la această direcție dată de UE prin Green Deal.
Dar să ne întoarcem la sărăcia energetică. Considerăm estul Munteniei zona de la Ploiești la Galați și de la Focșani la Giurgiu. Bucureștiul consumă aproape 800 MW în perioada de vârf. Zona metropolitană se apropie de 1000 MW. Singurul producător este Electrocentrale București care la capacitate maxima, adică iarna, poate produce un maxim de 620 de MW. La 50 de kilometri se află termocentrala OMV-ului de la Brazi cu o capacitate maximâ de 860 MW. La 100 de kilometri se află și Centrala Nuclearelectrica cu încă 1400 MW. Nu socotesc parcurile eoliene sau solare deoarece consumatorii nu consumă după cum bate vântul sau strălucește soarele.
Cu alte cuvinte, zona metropolitană a Bucureștiului nu se poate baza pe producția locală, fiind necesar transportul energiei pe linia de 400 MW și scăderea tensiunii în cele câteva stații de transformare. Specialiștii sunt de părere că acestea nu vor face față creșterii consumului.
Cu cât ar putea crește consumul? Istoric, investițiile în București si zona Ilfov au fost peste 20% din total. Într-unul din planurile guvernamentale se aloca acestei zone 12,5%. Pentru a simplifica socotelile spunem că în această zonă (de dezvoltare) vor fi atrase minim 10%, adică 8 miliarde. (Sigur vor fi 12!) Cu alte cuvinte trebuie investiții noi în energie de aproximativ 800 MW, care ar costa 800 milioane de euro.
Nu am avut curajul să fac harta Romaniei în care să evidențiez capacitățile existente și cele noi deoarece harta s-ar răsturna spre vest (Severinul și Gorjul sunt vinovate). Totuși am pus pe o hartă a estului Munteniei capacitățile de producție actuale. Reamintesc că peste cățiva ani, Reactorul 1 de la Cernavoda, va împlini 30 de ani și necesită modernizări pentru a i se prelungi perioada de viață. Asta înseamnă un minus in SEN de 700 MW pentru doi ani.
INTERVIURILE HotNews.ro