Sari direct la conținut

Science Report: Am fost în eroare! Nu în zonele habitabile trebuie să căutăm viața extraterestră. Țigările electronice + mentol = dezastru! Vești bune și rele privind țânțarii

HotNews.ro
astronauți, Foto: GORODENKOFF PRODUCTIONS / Sciencephoto / Profimedia
astronauți, Foto: GORODENKOFF PRODUCTIONS / Sciencephoto / Profimedia

​Am fost în eroare! Nu în zonele habitabile trebuie să căutăm viața extraterestră ● Țigările electronice + mentol = dezastru! ● Vești bune și rele privind țânțarii

Am fost în eroare! Nu în zonele habitabile trebuie să căutăm viața extraterestră

Am tot auzit sintagma asta, privind căutarea vieții în zonele habitabile ale unui sistem solar. Adică zone în care temperatura să fie suficient de blândă încât să permită existența apei în formă lichidă. Și asta pentru ne raportăm la viață așa cum o știm noi de aici, de pe Terra. Am greșit în tot timpul ăsta, susține un studiu publicat în varianta preprint, pe platforma arXiv, de către doi astronomi de la Universitatea Columbia din New York.

Ceea ce trebuia să căutăm noi, și ceea ce ni se recomandă să facem de acum încolo, sunt așa numitele „zone computaționale”. E puțin alambicată treaba, dar o explicăm. Conform autorilor studiului, zonele astea au anumite caracteristici. Prima, conțin elemente chimice care pot permite apariția vieții. A doua, au o sursă de energie, fie solară, fie de altă natură. Ultima, un mediu propice, un substrat, în care chimia să poată avea loc. Practic, oamenii ăștia extrapolează modelul computațional de la nivel digital la cel biologic.

Mai pe românește, modelul vieții așa cum o știm noi este doar unul dintre aspectele pe care le poate îmbrăca modelul general care ar permite apariția vieții. Nu trăim în universul Star Trek, acolo unde 90% dintre formele de viață inteligente sunt hominide. De fapt, chiar și în Star Trek, încă din seria originală, apar forme de viață pe baza de siliciu.

Practic, dacă extrapolăm modelul, s-ar putea să găsim mult mai multe zone propice vieții. Spre exemplu, norii cosmici de gaz. Problema este că trebuie să ne lărgim noi aria de înțelegere și să ne gândim că viața poate apărea în mult mai multe forme, și cu o chimie mult diferită, față de ceea ce știam noi.

Țigările electronice + mentol = dezastru!

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, arată că fumătorii de țigări electronice, în special cei care preferă variantele mentolate, fumează practic niște bombe cu ceas.

Oamenii de știință americani au folosit un model robotizat care imită sistemul respirator uman, apoi au testat pe el diferite variante de țigări electornice. Concluzia, publicată în revista Respiratory Research, spune că variantele care conțin lichid mentolat produc un număr mult mai mare de particule cancerigene decât cele care nu conțin mentol.

Pentru a verifica și din a doua sursă această informație, cercetătorii au analizat mai mulți voluntari, dintre fumătorii de țigări electronice. A reieșit că indivizii care fumau preponderent țigări mentolate au mai multe probleme pulmonare decât cei care preferau variantele simple.

În aceeași ordine de idei, autorii studiului subliniază ceea ce se demonstrase deja, anume că, inclusiv în lipsa nicotinei, țigările electronice conțin o sumedenie de substanțe toxice care afectează sistemul respirator și nu numai. Da, e o idee mai bună decât să fumezi țigări clasice, dar tot nu ai scăpat de pericole.

Problema este, susțin aceiași cercetători, că, în ciuda avertismentelor, țigările mentolate (fie electronice, fie nu) rămân în continuare extrem de populare, mai ales printre tineri. Iar cum studiile ample necesită mult timp, e greu să le explici tuturor cât de rău le face mentolul din țigări. Practic, încă se descoperă cât rău pot produce.

Vești bune și rele privind țânțarii

După cum știe toată lumea, țânțarii intră iarna într-o perioadă latentă, numită diapauză. De asta nici nu mai aveți bătăi de cap cu ei. Când vine căldura, scapă cine poate. Problema este că acest ciclu de zeci, chiar sute de milioane de ani este întrerupt acum de poluarea luminoasă din centrele urbane.

Vestea bună este că mulți țânțari s-ar putea să nu mai treacă peste iarnă dacă le sunt date peste cap planurile de întremare. Nu celebrați încă! Avem și o veste proastă. Mă rog, nu noi, ci autorii studiului apărut recent în revista de specialitate Insects. Iar vestea proastă este că diapauza asta, în majoritatea cazurilor, se va amâna o perioadă. Pe scurt, țânțarii vor ataca mult mai multă vreme de-a lungul unui an, poate chiar până toamna, târziu.

Practic, ăsta este primul studiu care are în vedere impactul poluării luminoase asupra țânțarilor. Și, spun cercetătorii de la Universitatea din Ohio, autori ai studiului amintit, că poluarea luminoasă dereglează grav ritmul circadian al insectelor menționate.

Ca să înțelegeți mai bine, țânțarii se pregătesc pentru iarnă transformând zahărul, cum ar fi cel din nectarul plantelor, în grăsimi. Pe măsură ce zilele încep să fie mai lungi, femelele încep să caute surse de sânge, necesar procesului de producție și dezvoltare a ouălor. Cum lumina artificială îi derutează, țânțarii vor începe să vâneze chiar și în perioade în care, în mod normal, nu o făceau.

Cum ziceam, partea proastă pentru victime este că vor fi atacate mult mai multă vreme. Pentru țânțari, partea proastă este că nu vor apuca să mai metabolizeze zahărul necesar trecerii peste iarnă. Cum nici iernile nu mai sunt ce erau, s-ar putea ca țânțarii să fie în avantaj. Oricum studiile sunt încă la început, iar ceea ce s-a observat până acum a fost doar la nivel de laborator.

Când vor apărea și studiile privind țânțarii din sălbăticie, vă anunțăm ce și cum.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro