Scriitorii de manuale

Ce înseamnă să fii scriitor de manuale în vremurile noastre? Înseamnă, în primul rând, să ieși din tagma autorilor de tot felul. Înseamnă să devii unic, să publici la editura unică, manualul tău să fie unic.

S-a spus că manualele acestea sunt unice pentru că stau sub zodia erorii. Dar nu e așa. Eroare e când știi și greșești. Când ai o scăpare. Dar când greșești la tot pasul, când greșești sistematic, nu mai e vorba de eroare, ci de impostură. Un chirurg care omoară în fiecare zi un pacient nu face erori. E impostor, și impostura lui se numără în cadavre. Aici, la scriitorul nostru de manuale, care așează ficatul pe stânga sau care schimbă locul insulelor și al mărilor pe planetă, nu de erori e vorba, ci de impostură. Abia prin această impostură fără de pereche, unicitatea scriitorului de manuale devine absolută. Cum de a ajuns profesor? Cum de îi învață pe alții, de vreme ce el nu știe? Cum de a ajuns el autor de manuale? Și cum de au ajuns manualele în România pe mâna lui? Răspunsul e simplu: au ajuns, așa cum a ajuns ministru al educației un profesor care nu poate închega o propoziție corectă. Au ajuns, așa cum au ajuns în funcțiile cele mai înalte ale țării niște semianalfabeți. Cum a ajuns prim-ministru o doamnă care ori de câte ori deschide gura jignește limba română. Așa cum ministru al agriculturii a ajuns un domn care alimentează lunar paginile de satiră ale revistelor. Așa cum în franceza ministrului muncii „piața mărșăluiește”. Așa cum ministrul justiției îi apără pe hoți de justiție. De ce n-ai avea atunci ca autor de manuale pe cineva care n-ar putea trece un examen de clasa a VI-a?

Dar mai e ceva. Numai niște impostori pot deveni uneltele prin care se produce cel mai mare retard al învățământului românesc de după 1989. Numai ei pot fi complici la destructurarea unei țări, numai ei pot să ne facă să renunțăm la libertatea de a alege ce e mai bun pe o piață liberă a manualelor, unde concurența stimulează calitatea. Numai ei pot să-și boicoteze colegii, autori de manuale consacrați, care nu fac rabat de la calitate și profesionalism. Numai ei pot face ca tot ce are țara asta mai bun să plece. Căci cine își imaginează că un tânăr cu potențial va accepta umilința de a studia mai departe aici după manualele unice ale impostorilor noștri? Nu mediocritatea ne amenință sistemul de învățământ – el este deja mediocru –, ci extincția lui în grotesc, absurd și stupizenie.

Dar sunt oare politrucii și autorii de manual unic singurii care poartă vina? Când a început distrugerea statului de drept, magistrații au ieșit cu miile din sălile de judecată și au ocupat treptele tribunalelor. În schimb, noi, profesorii, ne-am complăcut în a fi mereu sub vremi, mereu capete plecate sau, mai rău, masă de manevră. Nu voi uita câtă melodramă a stârnit în inimile sensibile ale unei părți a profesorimii una dintre cele mai revoluționare decizii postdecembriste în domeniul educației: introducerea camerelor video în sălile de bacalaureat. O întreagă isterie națională! A fost momentul în care cu adevărat s-a produs o răsucire în societatea românească. În sfârșit, minciuna, furtul, examenele ticluite au fost înlocuite de adevăr, de moralitate și de valoare. Și e meritul ministrului de atunci că a rezistat eroic vaietelor isterice și amenințărilor de tot felul. Legea Educației din 2011 a venit în aceeași direcție, a reformării din rădăcini a sistemului. Din nou, valuri de contestări. Între timp au emasculat-o cu totul. S-au revoltat profesorii? Nici vorbă, au răsuflat ușurați. Se revoltă ei acum? Nici pomeneală, se supun și își bagă capul și sub acest jug. Iar unii sunt chiar entuziaști că au scăpat de povara de a alege. Ce deranj, libertatea!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro