Sari direct la conținut

Seful Allianz-Tiriac Asigurari, despre evolutia RCA in 2015: Pentru fiecare 100 de lei incasati din polite RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei/La persoane fizice, prima de baza a crescut cu 5%, pentru acoperirea inflatiei costurilor cu piesele de schimb si cu manopera

HotNews.ro
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Tiriac, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Tiriac, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari

„In 2015, ce-am luat pe mere am dat pe pere: am reusit sa ne reducem cheltuielile de achizitie si administrare, dar efectul a fost anihilat de cresterea despagubirilor. Tragand linia, rezultatul din 2015 arata la fel ca in 2014: pentru fiecare 100 de lei incasati din polite RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei”, a declarat vineri Remi Vrignaud, seful Allianz-Tiriac Asigurari. La persoane fizice, asiguratorul spune ca, in ultimul trimestru al anului trecut a majorat cu 5% prima de baza (una dintre componentele tarifului RCA), pentru acoperirea inflatiei costurilor cu piesele de schimb si cu manopera pentru reparatii. Majorarea a fost simtita mai putin de catre clientii care nu au avut daune in ultimul an anterior reinnoirii politelor, prin aplicarea sistemului bonus-malus.

„Nu am avut si nici nu avem ca obiectiv sa crestem pe RCA, insa vom continua sa facem eforturi pentru a ne eficientiza rezultatele pe acest segment. In 2015, ce-am luat pe mere am dat pe pere: am reusit sa ne reducem cheltuielile de achizitie si administrare, dar efectul a fost anihilat de cresterea despagubirilor. In privinta tarifelor, s-au facut in principal reglaje fine, in functie de profilul de risc, insa pentru majoritatea segmentelor de clienti pretul final al asigurarii nu s-a modificat semnificativ. Tragand linia, rezultatul din 2015 arata la fel ca in 2014: pentru fiecare 100 de lei incasati din polite RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei”, a declarat vineri Remi Vrignaud, seful Allianz-Tiriac Asigurari.

  • 275.000 de polite RCA emise in 2015. Ce cresteri si scaderi de preturi s-au efectuat

Datele comunicate vineri de asigurator, arata ca in anul 2015, Allianz-Tiriac a vandut aproximativ 275.000 de polite RCA obligatorii, care au generat venituri de 256 milioane de lei.

Fata de anul anterior, prima medie per polita s-a majorat cu circa 19%, tendinta sustinuta in principal de cresterea ponderii clientilor persoane juridice in portofoliul de asigurati RCA ai companiei.

Preturile RCA la companii sunt mai mari decat la persoane fizice.

Astfel, asiguratorul spune ca numarul politelor RCA contractate de companii a avut in 2015 o pondere de aproape 60% in totalul politelor RCA.

  • Potrivit datelor furnizate catre HotNews.ro, anul trecut pretul mediu per polita la clientii persoane fizice a fost de 544 de lei, in crestere cu 1,1% (6 lei) fata de anul 2014.

De cealalta parte, „persoanele juridice achita, in medie, aproximativ 1.300 de lei per polita RCA achizitionata de la Allianz-Tiriac, valabila 12 luni de zile. Pentru fiecare dintre aceste categorii de clienti (persoane fizice/ juridice, detinatori de autoturisme/ autoutilitare etc.), preturile politei RCA au la baza profilul de risc individualizat, care tine cont atat de comportamentul soferilor, cat si de caracteristicile autovehiculului. In spatele tarifarii stau statistici si modele actuariale complexe, care iau in calcul istoricul daunalitatii pe perioade de minim 3 ani de zile”, se arata in comunicatul asiguratorului..

Anul trecut, la nivelul tarifului RCA pentru persoane fizice s-a facut o ajustare relevanta, in ultimul trimestru, in sensul cresterii primei de baza cu 5%, pentru acoperirea inflatiei costurilor cu piesele de schimb si cu manopera pentru reparatii.

  • „Pe parcursul anului, au mai existat interventii punctuale – de tipul reglajelor fine – la nivelul tarifelor aferente anumitor segmente de clienti persoane fizice. De exemplu, la mijlocul anului trecut, tarifele RCA pentru autoturismele de putere medie, respectiv pentru anumite categorii de autoutilitare detinute de persoane fizice, au fost reduse„, se precizeaza in comunicat.

Asiguratorul subliniaza ca si in ceea ce priveste persoanele juridice, marea majoritate a clientilor a putut cumpara polite RCA la tarife apropiate la inceputul si la sfarsitul lui 2015.

„Putem lua drept exemplu un camion DAF de 44 de tone, utilizat pentru activitati de transport (intern si/sau international) marfuri, pentru care diferenta de prima la sfarsitul lui 2015, fata de inceputul anului era de doar 1%. Au fost totusi, si segmente de clienti pentru care, urmare a inrautatirii semnificative a daunalitatii, tarifele au fost majorate; aici ne referim strict la anumite categorii de vehicule comerciale de mare tonaj, pentru care, in functie de domeniul de activitate, la tarifele RCA au fost implementate majorari de tarif cu pana la 50%”, se arata in comunicat.

  • Valoarea despagubirilor platite in 2015: Peste 125 milioane de lei, la care se adauga rezerve de daune de circa 95 milioane de lei

In ceea ce priveste despagubirile, in 2015 Allianz-Tiriac a inregistrat un numar de aproximativ 19.000 de dosare de daune RCA.

Compania spune ca a achitat in contul politelor obligatorii indemnizatii de peste 125 milioane de lei. In plus, strict pentru incidentele intamplate in anul 2015, au fost create provizioane (rezerve de daune) de circa 95 milioane de lei, reprezentand, pe de o parte, cheltuieli exigibile, dar inca neachitate pentru incidente notificate (care, eventual, includ pretentii pentru vatamari corporale si daune morale), iar pe de alta parte provizioane pentru daune intamplate care inca nu au fost notificate.

  • „Este foarte importanta o abordare prudenta in stabilirea asa-numitelor rezerve de daune pentru mentinerea sub control a echilibrului financiar pe segmentul RCA. O subevaluare a acestor obligatii de plata relevante poate crea dezechilibre semnificative de la un an la altul”, a declarat Aurel Badea, director al directiei subscriere in cadrul Allianz-Tiriac.

Pentru relevanta, reprezentantul Allianz-Tiriac a venit cu un exemplu edificator intamplat de curand la nivelul portofoliului companiei: este vorba de o autoutlitara asigurata RCA, care a produs un accident in strainatate, soldat cu victime. Intr-un interval de cateva luni, o noua evaluare a dinamicii accidentului si a pretentiilor de despagubire pentru acest caz a ridicat nivelul obligatiilor de plata ale asiguratorului de 5 ori, pana la un nivel de peste 2 milioane de euro.

  • „Valoarea acestei despagubiri este egala cu suma primelor de asigurare aferente unui numar de circa 10.000 (aproape 4% din total) polite vandute, daca ne raportam la prima medie pe care o incaseaza Allianz-Tiriac pentru politele RCA”, a spus Aurel Badea.

Alte detalii din comunicatul Allianz-Tiriac Asigurari:

  • „Acest exemplu explica la modul cel mai concret mecanismul care sta la baza functionarii asigurarilor, el definind principiul mutualitatii. Iar tariful RCA este unul care are in spate modele de calcul extrem de laborioase, el fiind determinat, in principal, de doi factori: frecventa daunelor, respectiv valoarea daunei medii.
  • La nivelul portofoliului Allianz-Tiriac, statisticile evidentiaza diferente semnificative ale celor doi indicatori pentru segmente de clienti diferite. Astfel, daca ne referim la autoturisme, frecventa incidentelor in trafic produse de clienti persoane juridice este mai mult decat dubla comparativ cu frecventa accidentelor produse de persoane fizice. Iar autoutilitarele cu obiect de activitate transport international inregistreaza cea mai ridicata frecventa a daunelor RCA: din 10 astfel de vehicule asigurate RCA la Allianz-Tiriac, 4 produc o dauna (in strainatate).
  • Similar, daca ne referim la dauna medie, valoarea acesteia este de de circa 4 ori mai mare in cazul autoutilitarelor (inmatriculate in Romania) care produc accidente in strainatate comparativ cu dauna medie aferenta accidentelor produse de autoturisme.
  • Statisticile privind nivelul acestor indicatori sunt sursele pe baza carora sunt generate tarifele RCA si, alaturi de alti factori ce definesc profiluri de risc (ce iau in considerare comportamente ale soferilor, respectiv caracteristici ale autovehiculului), determina preturi finale diferentiate pentru diversele categorii de clienti”. 
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro