Sari direct la conținut

Seful Allianz-Tiriac: Preturile RCA reclamate de transportatori sunt cazuri izolate, iar interventia statului pentru a limita tarifele ar putea genera un nou faliment sau cresterea preturilor RCA la autoturismele persoanelor fizice

HotNews.ro
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Tiriac, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Tiriac, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari

Remi Vrignaud, seful Allianz-Tiriac, acuza vineri aparitia multor ‘informatii false in legatura cu tarifele reale RCA pentru transportatori’. ‘Se exagereaza, plecand de la situatii particulare, de la cazuri izolate extreme. Realitatea arata ca, la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac, pentru camioane de mare tonaj, prima medie anualizata aferenta perioadei ianuarie-iunie din acest an a fost de 7.500 de lei, in conditiile in care acestea inregistreaza cea mai mare frecventa si cea mai ridicata severitate a daunelor’, spune acesta. Vrignaud sustine ca o limitare administrativa preturilor RCA la transportatori ar aduce pierderi mari asiguratorilor care ar putea genera un nou faliment RCA sau majorarea RCA pentru autoturisme apartinand persoanelor fizice.

  • Redam integral informatiile prezentate vineri de Allianz-Tiriac referitoare la preturile RCA practicate la transportatori si posibilele efecte ale interventiei statului in a limita aceste tarife

7.500 lei este pretul mediu al politelor RCA emise de Allianz-Tiriac in prima jumatate a anului 2016, pentru autoutilitare cu masa mai mare de 18 tone. Din aceasta categorie, cele care au activitati de transport au prima medie in jur de 9.300 RON, in timp ce pentru activitati de constructie, productie sau pentru regii autonome prima medie este in jur de 5.500 RON.

Din 10 camioane de transport aflate in circulatie, 4 provoaca daune; autoutlilitarele apartinand firmelor de productie inregistreaza o frecventa de peste doua ori mai redusa, iar autoturismele, de 7-8 ori mai mica

Dauna medie produsa de camioane de peste 18 tone este de peste 3,5 ori mai mare decat in cazul autoturismelor.

  • ‘Apar foarte multe informatii false in legatura cu tarifele reale RCA pentru transportatori. Se exagereaza, plecand de la situatii particulare, de la cazuri izolate extreme. Realitatea arata ca, la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac, pentru camioane de mare tonaj, prima medie anualizata aferenta perioadei ianuarie-iunie a.c. a fost de 7.500 de lei, in conditiile in care acestea inregistreaza cea mai mare frecventa si cea mai ridicata severitate a daunelor. Or, pretul RCA este dat de ceea ce se intampla pe sosele si nu de masuri administrative. Problema nu este la autoritati si nici la societatile de asigurare. Preturile pentru transportatori ar putea scadea semnificativ daca, de exemplu, din 10 soferi de autocamioane doar 2, si nu 4, s-ar face vinovati de producerea unui accident in trafic’, declara Remi Vrignaud, Directorul General al Allianz-Tiriac.  

In prima jumatate a anului curent, la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac, din totalul vehiculelor apartinand persoanelor juridice asigurate RCA, mai putin de 6% sunt autoutilitare de mare tonaj (cu masa maxima de peste 18.000 kg). In schimb, acestea au generat circa o treime din cheltuielile cu daunele intamplate la nivelul segmentului de vehicule apartinand companiilor. Fata de aceeasi perioada a anului precedent, cand aceeasi categorie de autoutilitare a generat 22% din cheltuielile cu daunele intamplate, situatia s-a inrautatit in 2016.

In ceea ce priveste costul politelor RCA, companiile detinatoare de autoutilitare de peste 18 tone asigurate RCA la Allianz-Tiriac au platit, in medie, o prima anualizata de 7.500 de lei. Valoarea este cu mult mai mica decat cifrele vehiculate in presa in ultima perioada. Este adevarat, in interiorul segmentului, nivelul primelor individuale poate varia destul de mult, in functie de o serie de factori ce determina profilul de risc. Astfel, de exemplu, pentru calculul primei de asigurare, Allianz-Tiriac tine cont atat de caracteristicile vehiculului (masa maxima autorizata etc.), cat si de obiectul de activitate al societatii ce detine respectivul vehicul.

  • „Statisticile arata foarte clar ca incidenta riscului de producere a unui accident in trafic variaza semnificativ in functie de obiectul de activitate al companiei ce detine vehiculul asigurat; astfel, pentru camioanele apartinand firmelor avand ca obiect principal de activitate productia, frecventa cu care provoaca accidente este de doua ori mai mica decat in cazul firmelor de transport’, precizeaza Aurel Badea, Directorul Directiei Subscriere in cadrul Allianz-Tiriac.

Rezultatele inregistrate de Allianz-Tiriac pe segmentul RCA in primul semestru al anului curent arata ca din 10 camioane de transport aflate in circulatie, 4 provoaca daune. In cazul autoutilitarelor ce opereaza in domeniul constructiilor, raportul este de 2 la 10; iar in cazul autoturismelor, frecventa este chiar de 7-8 ori mai mica.

Si din perspectiva severitatii (dauna medie intamplata), pentru acelasi tip de vehicul, statisticile indica diferente deloc neglijabile date de obiecte de activitate diferite: autoutilitarele de peste 18 tone apartinand firmelor de transport provoaca daune de peste doua ori mai costisitoare decat cele apartinand regiilor autonome (13.500 lei fata de 6.500 lei).

Per ansamblu, statisticile arata ca segmentul reprezentat de vehiculele grele apartinand firmelor de transport genereaza cea mai ridicata daunalitate la nivelul portofoliului RCA. Situatia este determinata atat de dauna medie mult mai mare decat in cazul oricarui alt segment, cat si de nivelul maxim atins de frecventa daunelor.

Un alt indicator ce diferentiaza primele pentru vehicule identice este istoricul de daune, care de altfel este stocat in baza de date comuna CEDAM. Dupa cum este cunoscut, la nivelul pietei de asigurari obligatorii RCA este functional sistemul de bonus-malus; practic, pentru un autovehicul care nu a inregistrat daune timp de 4-5 ani, prima de asigurare poate fi cu pana la 50-60% mai mica decat pentru exact acelasi tip de vehicul nou inregistrat.

Toti acesti factori – caracteristicile vehiculului, obiectul de activitate, istoricul de daune – determina tarife de prime individualizate ce pot varia semnificativ, pentru diverse cazuri.

„Daca ne uitam in statisticile Allianz-Tiriac, vedem ca, pentru un acelasi tip de autovehicul – de exemplu camion de 18 tone -, pretul platit de firma detinatoare pentru un RCA valabil 12 luni poate varia de la simplu la triplu, sau chiar mai mult. Nu este nicio discriminare, in spate stau calcule actuariale care iau in considerare parametrii diferiti de frecventa, severitate, istoric de daune etc., declara Aurel Badea.

Intr-una din zilele lunii iulie, de exemplu, politele RCA emise de Allianz-Tiriac pentru autoutilitare din segmentul de tonaj 18-20,5 tone au avut prime anuale cuprinse intre 4.700 si 25.000 de lei. Cel mai mic pret (4.700 lei) a fost achitat de o companie din domeniul productiei (segment cu frecventa de doua ori mai mica si cu severitate cu peste 30% mai mica decat cel reprezentat de vehiculele de transport), cu o incadrare in clasa de bonus B10, respectiv 5 ani fara daune (ce a generat un oeficient de reducere a primei de baza de circa 60%). In schimb, prima anuala de 25.000 de lei a fost platita de o firma de transport, care a inregistrat si daune in anii anteriori.

‘Acestea sunt extremele’, a punctat Badea. ‘Daca extindem analiza la toate politele RCA vandute in acea zi pentru camioane de 18-20,5 tone, constatam ca asiguratii au achitat o prima medie anualizata de circa 13.000 de lei si circa 60% din clienti au platit o prima mai mica decat aceasta valoare medie. Important de mentonat este faptul ca peste 83% dintre asigurati au fost companii de transport. Situatia poate fi extrapolata la intreg portofoliul de RCA al Allianz-Tiriac si al pietei: sunt cazuri in care costul unei polite RCA este de 20-25 mii lei, insa acestea nu pot avea o pondere semnificativa, atat timp cat prima medie pentru camioane de transport de mare tonaj se situeaza la 7.500 lei (cazul Allianz-Tiriac), respectiv la circa 8.500 lei la nivelul pietei (conform cifrelor oficiale).’

Este adevarat, daca facem comparatii cu ceea ce s-a intamplat in urma cu unu-doi ani, preturile RCA in 2016 s-au reasezat. Gresite insa nu sunt tarifele curente, ci batalia pentru castigarea de clienti din trecut. Falimentele, situatiile de insolventa, infuziile semnificative de capital inregistrate la nivelul pietei arata ca cei care gresesc, platesc, in cele din urma. O intoarcere in timp, pe vremea in care preturile RCA erau stabilite administrativ nu mai este posibila. De fapt, in opinia mea, niciun fel de masura administrativa nu va avea efecte relevante. Piata se autoregleaza, iar factorii cei mai importanti care determina preturile RCA sunt severitatea si frecventa accidentelor auto pentru diferitele segmente de clienti; in aceste zone trebuie sa se caute solutii, sa se concentreze eforturile. Iar parghiile pentru scaderea severitatii, dar mai ales a frecventei accidentelor auto nu sunt, nicidecum, la indemana firmelor de asigurare’, a conchis Remi Vrignaud.

Limitarea administrativa a primelor de asigurare ar putea genera noi pierderi semnificative pentru companiile de asigurari. O subventionare cu nu mai mult decat 500 de lei a primelor RCA (echivalentul a aproximativ 6% din prima actuala medie) pentru cele 850.000 de autoutilitare inmatriculate in anul 2015, ar putea produce o pierdere de aproximativ 100 milioane de euro; iar acesta nu este un scenariu pesimist. Aceasta pierdere ar trebui suportata integral fie de catre companiile de asigurare, putand genera un nou faliment pe piata RCA, sau ar trebui transferata in pretul RCA al altor categorii de vehicule. Daca ne gandim la autoturisme, ar insemna cresterea primelor medii cu circa 20 de euro (90 lei) lei, adica o majorare de aproape 20% a primelor medii RCA pentru autoturisme apartinand persoanelor fizice”.

  • Transportatorii spun ca vor circula o ora pe zi cu 30km/h pana cand li se vor ieftini politele RCA si pregatesc protest la nivel national in 15 septembrie

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) a comunicat vinerica transportatorii rutieri romani intra in greva japoneza si vor circula zilnic o ora cu 30 km/h oriunde se afla in Romania pana cand primele RCA vor fi reduse la nivelul maximal de 4.907 lei/an.

UNTRR atrage atentia Guvernului, Parlamentului si Presedintiei Romaniei ca transportatorii rutieri s-au saturat de lipsa de masuri a autoritatilor fata de criza din piata RCA, dupa ce tarifele pentru camioane la clasa B0 s-au dublat, ajungand la peste 22.000 de lei pe an.

„Majoritatea operatorilor de transport sunt adusi la faliment, dupa ce tarifele de prima pentru transportul comercial de marfa si persoane s-au majorat cu peste 300% fata de anul precedent si cu peste 500% fata de anul 2014. (…)

Totodata, UNTRR atrage atentia asupra dezastrului care exista in firmele de asigurare care nu sunt interesate de reducerea riscurilor, ci vor doar sa puna pe spatele transportatorilor rutieri ineficienta lor avand costuri de administrare extrem de mari deduse in special din incasarile RCA”, se arata in comunicatul UNTRR.

Astfel, in semn de protest, transportatorii rutieri vor demara o greva japoneza si vor circula zilnic o ora cu 30 km/h oriunde se afla in Romania pana cand primele RCA vor fi reduse la valorile maximale conforme cu datele cuprinse in raportul intocmit anul acesta, pentru perioada 2013 – 2015, de catre compania de consultanta Milliman la cererea ASF.

Totodata, transportatorii rutieri care participa la greva japoneza sunt invitati sa-si puna in parbrizul autovehiculelor o pancarta A4 cu mesajul „Protest RCA – Merg o ora pe zi cu 30 km/h – Vreau sa traiesc”, mesaj care indica falimentul in care sunt aruncati transportatorii de catre Guvern, Parlament, Presedintie, ASF si asiguratori (imaginea o puteti descarca de aici).

Pe langa aceasta greva japoneza, UNTRR spune ca, impreuna cu celelalte asociatii patronale din transporturile rutiere, vor organiza in data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel national.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro