Şeful suprem al Iranului: planul de pace „nebunesc” al lui Trump va muri înaintea lui
Miercuri, şeful suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat că planul de pace al preşedintelui SUA, Donald Trump, vizând soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, va muri înaintea liderului american. Considerat ca fiind mai ales în sprijinul israelienilor, planul american a fost respins cu fermitate de palestinieni, anunță Times of Israel, citat de Rador.
Într-un discurs rostit la Teheran cu ocazia aniversării Revoluţiei Islamice din 1979, Khamenei, acum în vârstă de 80 de ani, a calificat drept „nebunesc” planul lui Trump, întrucât, în opinia sa, el nu va duce la niciun rezultat.
„Scenariul american pe tema aşa-zisului ‘acord al secolului’ va sucomba înaintea lui Trump”, a declarat Khamenei, apelând la denumirea sub care este cunoscut planul.
Declaraţia s-a numărat printre citatele în engleză apărute în contul oficial de pe Twitter al liderului iranian.
„Aţi văzut că agresorii americani şi acoliţii lor şi-au dezvăluit un plan calificat drept Acordul secolului”, a scris el, referindu-se la ceremonia din data de 28 ianuarie, de la Casa Albă, în cadrul căreia Trump şi-a prezentat planul mult aşteptat.
„Ei au ales cu bună ştiinţă această definiţie în speranţa că îl vor şi realiza”, a spus Khamenei, care a adăugat totodată că planul este „stupid” şi „neconvenabil chiar din start pentru americani”.
„Mai mult, planul demonstrează răutatea şi capacitatea de manipulare a Statelor Unite. Au ajuns să negocieze cu sioniştii nişte lucruri care aparţin palestinienilor!”
„Arogantele Puteri au încercat să-i dea uitării pe palestinieni”, a continuat el.
„Dar eforturile lor au avut un rezultat contrar, repunând în discuţie problema Palestinei. Acum, lumea vorbeşte despre Palestina şi despre drepturile oprimatului său popor”.
Anterior, Khamenei a calificat propunerile lui Trump drept „satanice”, afirmând că ţările din regiune nu vor permite aplicarea lui.
Marţi, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, i-a cerut preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, să reitereze opoziţia faţă de plan.
Potrivit relatărilor agenţiei de presă Wafa a Autorităţii Palestiniene, într-o discuţie cu Abbas, Zarif şi-a exprimat sprijinul pentru „poporui palestinian şi faţă de dreptul palestinienilor la autodeterminare şi la întemeierea unui stat independent cu capitala la Ierusalim”. El a mai spus că Iranul încearcă să obţină „un consens internaţional” împotriva planului lui Trump.
Zarif şi alţi lideri iranieni s-au opus în mod dur acordului, ministrul iranian de externe calificându-l chiar drept „trădarea secolului”.
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran au crescut constant începând din mai 2018, când Washingtonul s-a retras dintr-un tratat convenit în 2015 între Iran şi marile puteri, americanii afirmând că nu face destul de mult pentru a împiedica Iranul să deţină armament nuclear sau să aibă un program de lansare a rachetelor.
Cele două ţări au ajuns în pragul uni război luna trecută, după ce americanii au omorât un important general iranian în urma unui atac cu drone. Iranul a ripostat, lansând atacuri cu rachete asupra bazelor militare americane din Irak, iar şocurile exploziilor au traumatizat zeci de oameni.