Separatiştii scoțieni se prezintă ca soluție la haosul Brexitului
Vreţi să „scăpaţi de Brexit”? „Votaţi SNP” la alegerile legislative britanice din 12 decembrie, a pledat, vineri, Nicola Sturgeon, șefa mișcării de independență a Scoției, lansând campania electorală a partidului său la Edinburgh, Scoția, scrie Rador, citând La Libre Belgique.
„Mesajul meu pentru scoțieni în aceste alegeri cruciale este acesta: ‘dacă te-ai săturat de haosul pe care îl vezi în Westminster seară de seară la televizor, votează SNP ca să scapi de Brexit”, a spus Nicola Sturgeon, cea care este şi premierul scoțian.
Ea refuză ca Scoția „să fie retrasă din UE împotriva voinței sale”, deoarece scoţienii au votat în proporţie de 62% împotriva Brexitului la referendumul din 2016. De asemenea, Sturgeon s-a arătat hotărâtă să „pună viitorul Scoției în mâinile Scoției” prin organizarea unui al doilea referendum pentru independența națiunii sale în 2020.
O consultare anterioară, în 2014, se soldase cu victoria cu 55% din voturi a unioniștilor favorabili rămânerii în Marea Britanie. Dar de atunci, Brexitul a intervenit în conversație și a schimbat situația, spune SNP.
Pentru organizarea acestui referendum, Nicola Sturgeon are nevoie de unda verde a guvernului britanic. Dar premierul conservator Boris Johnson refuză. Cu o victorie largă a independentiştilor la alegeri, executivul nu va putea ignora apelurile SNP, a apreciat doamna Sturgeon.
Dacă niciun partid nu va primi majoritatea voturilor după scrutin, „deputații SNP vor încerca să formeze o alianță progresistă pentru a elimina conservatorii din guvern”, a anunțat, de asemenea, șefa independenței.
De asemenea, ea s-a angajat să „lupte cu dinții și cu unghiile” împotriva oricărei deschideri spre privat a serviciului de sănătate publică britanic, NHS, în cadrul viitoarelor acorduri comerciale încheiate după Brexit, în special cu Statele Unite, un risc subliniat şi de opoziția laburistă.
Pentru a face acest lucru, SNP va prezenta după alegeri un proiect de lege pentru a proteja NHS de orice „negociere”. Serviciul de sănătate publică britanic este unul dintre subiectele din centrul campaniei politice, NHS fiind în criză de câțiva ani, iar opoziția atribuie aceste dificultăți reducerilor bugetare.