Serbia vrea, în cadrul eventualului acord privind Kosovo, garanţii că va fi admisă în UE în 2025
Serbia aşteaptă garanţii că va fi admisă în Uniunea Europeană în anul 2025 în cadrul oricărui acord privind situaţia Kosovo, a afirmat preşedintele sârb Aleksandr Vucic, într-un interviu pentru Reuters, citează Mediafax.
„Dacă va fi să ajungem vreodată la un acord cu Pristina, Serbia ar avea nevoie de garanţii clare că va deveni membră a UE în 2025”, a declarat Aleksandr Vucic.
Serbia şi reprezentanţii fostei provincii Kosovo au asumat angajamentul unui dialog mediat de Uniunea Europeană în sensul îmbunătăţirii relaţiilor şi rezolvării problemelor. Negocierile au început în 2011, dar până acum s-au înregistrat doar mici progrese.
Preşedintele sârb a mai afirmat în interviul acordat Reuters că ar putea dura până la zece ani până când Belgradul şi Pristina vor ajunge la un acord din cauza numeroaselor diferenţe de opinie, citează Agerpres.
„Uneori zâmbesc când aud cum oamenii simplifică lucrurile şi spun că acordul se reduce la un hotar – îţi dau trei sate şi voi primi şase sate (în schimb)”, a spus el.
„Dacă e să ajungem vreodată la o înţelegere (cu Pristina), aceasta ar trebui să fie un acord global care să includă nu numai relaţiile dintre noi şi albanezii din Kosovo, ci ar trebui să includă şi o rezoluţie a drumului nostru în UE şi un progres economic”, a mai spus Vucic.
Kosovo şi-a declarat independenţa în februarie 2008, aceasta fiind recunoscută până în prezent de 23 dintre cele 28 de actuale state membre ale UE. Ţările membre care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia şi Cipru.