Sindromul „copilului grăbit”. Ce înseamnă și cum poate fi contracarat : „Trăim într-o societate mereu cu ochii pe ceas, care pune mare accent pe viteză și pe rezultate livrate imediat”

Cu bune intenții, putem aglomera în programul copiilor tot felul de activități menite să-i transforme în genii. Cum să rezistăm presiunilor și ritmului vieții moderne și cum să-i protejăm pe cei mici astfel încât să nu ajungă adulți stresați și epuizați, învățăm de la specialiști.

Privind retrospectiv către anii 90 pare că ritmul vieții era altul. Mai lent, iar viața mai lipsită de stres. Majoritatea lucrurilor se învățau prin joacă în aer liber, laolaltă cu alți copii, cu acceptul părinților care ofereau celor mici o libertate mai mare. Toate aceste lucruri au contribuit la formarea unor adulți pregătiți să-și asume responsabilitățile vârstei mature, este de părere Pallavi R Mangrule, coordonatoarea Departamentului de îngrijiri pediatrice de la Colegiul Fundației de îngrijiri Dr. Vithalrao Vikhe Patil, India.

„Părinții nu ne-au grăbit să creștem. Pe când acum, trăim într-o societate mereu cu ochii pe ceas, care pune mare accent pe viteză, pe rezultate și servicii livrate imediat – de tip fast-food – iar asta duce, în cele din urmă la creșterea unei generații de copii grăbiți”, spune aceasta într-un articol publicat în International Journal of Research in Paediatric Nursing (Revista internațională de cercetare pediatrică).  

Un curent care crește rapid

În fapt, autoarea îl citează pe David Elkind, specialist în psihologia copilului, care a impus termenul prin cartea sa The Hurried Child: Growing up too fast, too soon – Copilul grăbit: maturitatea câștigată prea devreme, încă din anii 80. Fenomenul însă exista înainte de a fi catalogat ca atare, potrivit lui Elkind.

Așadar, dacă ești un părinte care-și împinge copiii prea tare să crească repede, care se așteaptă ca ei să înțeleagă situațiile din jurul lor asemenea unui adult, să fie disciplinați și cu bune maniere, atunci s-ar putea să faci o greșeală. În această lume foarte competitivă, cu ritm rapid, mulți părinți își doresc copii care să exceleze în fiecare domeniu, nedându-și seama că, făcând acest lucru cresc un „copil grăbit”.

Este nevoie de efort consistent și multă determinare pentru a schimba ritmul vieții către unul mai lent, astfel că majoritate oamenilor este prinsă în acest curent care crește foarte rapid, atrage atenția David Elkind.

Mai mult decât atât, susține neuropsihologul american Sanam Hafeez, directorul Centrului de servicii Comprehend the Mind  – Să înțelegem mintea, avem de-a face cu o adevărată „epidemie”.

Cercetarea  Sindromul copilului grăbit în școli: o binecuvântare sau un blestem? Înțelegerea cauzelor și a implicațiilor asupra bunăstării copilului grăbit, publicată în ianuarie anul acesta, arată că sindromul poate duce copiii la anxietate, depresie și rezultate școlare slabe.

„Copiii sunt mânați de la spate să crească prea devreme, să-și asume responsabilitățile și stresul vieții de adult”, a declarat Sanam Hafeez, citat de parents.com.  Această presiune are loc pe toate segmentele vieții lor, inslusiv la școală, în timpul activităților extrașcolare, în sport și chiar în viața socială.

Presiunea la vârste mici duce la epuizare

Dr. Thomas Priolo, medic psihiatru la Centrul medical universitar Jersey Shore, din SUA, a inclus în „sindromul copilului grăbit” exemple precum: – îndrumarea copiilor dincolo de capacitățile adecvate vârstei,

• obiceiul unor părinți de a împărtăși cu cei mici problemele lor maritale sau financiare,
• concentrarea excesivă a copiilor asupra competiției și câștigării ei,
• așteptările ca cei mici să fie mereu disciplinați. 

Hafeez mai spune că au fost momente în istorie când copiii au fost forțați să-și asume responsabilități foarte mari, precum în timpul războiului: „Versiunea modernă a acestui sindrom este probabil mai structurată și exercită o presiune mai mare din pricina sistemelor educaționale competitive și a cerințelor de a avea succes social”, a adăugat specialistul.

Încă de la vârsta preșcolară sau chiar mai devreme, atrage atenția dr. Hafeez, copiii au deja semne distincitive ale „sindromului copilului grăbit”: „Unii părinți își înscriu copiii mici la mai multe cursuri, eventual la toate, de la limbi străine și până la sport, considerând că e mai bine să ai un avans față de ceilalți”, mai spune specialistul.  

Însă, părinții care pun accentul pe realizările timpurii ale copilului s-ar putea să-i facă acestuia un deserviciu. Pentru că ei pot ajunge în situația de stres și de epuizare exact atunci când e momentul să se concentreze pe dezvoltarea abilităților lor emoționale și sociale, în special în timpul jocului.

Trei factori principali: părinții, școala și media

„Părinții pot avea cele mai bune intenții în a crește un copil excepțional. Uneori, însă, aceste cerințe sunt contraproductive și vor avea un impact negativ asupra creșterii și dezvoltării copilului”, subliniază, al rândul lui, dr. Priolo.

Chiar dacă părinții nu intenționează să-și epuizeze copiii, există multe presiuni exercitate asupra lor, precum și asupra celor care au grijă de cei mici în ideea de a le oferi cele mai bune șanse în viață.
„Deși rațional s-ar putea să înțelegem nevoia «copiilor de a fi copii», propriile noastre anxietăți inconștiente ne conduc la un stil parental mai exigent”, este de părere dr. Priolo.

Putem cere unui copil de doi ani să-și adune jucăriile și să le pună în cutie, dar nu ptem pretinde unuia de șapte-opt ani să înțeleagă diferența între căsătorie și divorț.

Dr. David Elkind identifică, în principal, trei factori dinamizatori ai acestui sindrom. În primul rând, părinții care văd în copilul lor un adult în miniatură, în loc să înțeleagă că cei mici au un alt nivel de cunoaștere, înțelegere și percepție a lucrurilor. Fricile, nesiguranțele, singurătatea, stresul părinților siliți să trăiască într-o perioadă istorică marcată de schimbări rapide și permanente îi lasă fără prea multă energie pentru a crește un copil în mod entuziast. Această presiune pusă pe copii este consecința unui ego supradimensionat al părinților care-și doresc «supercopii» și ca urmare încearcă să-i învețe să citească, să facă sport și multe altele la o vârstă la care ei ar trebui pur și simplu să se joace și să se distreze. Din punctul de vedere al lui Elkind, acest fel de a educa copiii este greșit.

La rândul lor, școlile sunt orientate către învățământul de masă care ignoră diferențele individuale. Promovarea examenelor este mai importantă decât educația utilă și semnificativă, centrată pe muncă.

În al treilea rând, media este și a responsabilă, prin „grăbirea” simțurilor. Copiii sunt expuși astăzi multor ore la televizor sau altor surse de informații care trec dincolo de înțelegerea lor și dincolo de nevoile lor de dezvoltare. În aceste condiții se produce o suprasarcină atât în privința informațiilor, cât și în privința emoțiilor.

Alți factori care duc la o maturizare mai rapidă a celor mici sunt familiile monoparentale, cele în care copilul este presat să fie „un super copil”, cele în care părinții au așteptări nerealiste cu privire la performanța academică a copiilor lor.

Ce e de făcut

Toate aceste presiuni exercitate asupra copilului duc la apariția unor efecte fizice și psihice nedorite, chiar dacă intenția poate fi bună. La nivel fizic acești copii pot avea dureri de cap, probleme cu somnul, dureri de stomac, ulcere, hiperactivitate, pot fi bâlbâiți sau cu deficit de atenție.

La nivel psihic, principalul efect este stresul. Copiii cu acest sindrom pot fi fricoși în a socializa cu ceilalți copii și pot avea dificultăți în a se accepta pe ei înșiși. În plus, starea predominantă la întâlnirile cu părinții poate fi cea de stres sau de teama că vor fi respinși dacă nu corespund așteptărilor adulților. Depresia, tendințele suicidare, teama exagerată de eșec nu lipsesc.

• Prin urmare, recomandările de prevenție sunt acelea ca părinții să încerce să-și cunoască copiii, să le cunoască punctele tari și pe cele slabe ale acestora. În al doilea rând, ar trebui să le permită celor mici să se joace liber și relaxați, cu excepția distracției pur și simplu.

• Timpul petrecut în fața televizorului sau a dispozitivelor electronice ar trebui limitat, în favoarea jocului în aer liber. Totodată, părinților li se recomandă să-i supravegheze pe copii fără a deranja, doar pentru a vedea dacă sunt în siguranță și le este bine.

• Permiteți copiilor să se joace și să învețe în ritmul propriu! Lăsați-i să învețe prin propriile experiențe, din propriile greșeli, să proceseze noile informații și să le aplice în viețile lor, pentru că toate aceste lucruri sunt la fel de importante precum învățarea la clasă.

• Joaca împreună cu ceilalți copii, interacțiunea imaginativă le permite celor mici să învețe cum să construiască relații și să rezolve probleme pe cont propriu.
• Apreciați-i chiar dacă efortul lor nu a fost încununat de succes. Pentru ei vorba bună a părintelui contează.

Dacă ne dorim copii sănătoși, fericiți și capabili să concureze în această economie tot mai globalizată ar trebui să trecem dincolo de «da, dar» și «ar trebui» și să folosim ceea ce știm că deja funcționează referitor la creșterea și educația sănătoasă a copiilor.

SURSA FOTO: Dreamstime.com