Sociollogica: Falia – descriere si potentiale solutii

A. Situatia

Prima parte a acestei postari este aici. Pentru cine nu are chef sa (re)citeasca: este vorba de o situatie simpla dar cu implicatii serioase. In Romania exista o falie in societate, falie constientizata public de Traian Basescu dar a carei existenta a fost sesizata anterior si de persoane care au putine lucruri in comun, precum Ionut Popescu si Vasile Dancu.

Aceasta falie a depasit nivelul acceptabil pentru o societate pluralista, in care exista in mod natural opinii diferite. In special in ultimii ani, politicienii au folosit existenta acestei falii in scopuri electorale, uneori accentuand-o, alteori fiind si ei surprinsi de valurile de ura care le motivau votantii.

Tentatia este de a se crede ca falia ar putea disparea prin consensuri intre partide/lideri politici. In fapt acest lucru ar duce la:

– o acalmie nepropice democratiei

– abandonarea identitatii proprii a fortelor de pe scena politica. Romania cunoaste un singur acord care a implicat toate partidele, iar acela a avut un context special. Este natural ca partidele sa aiba programe si perspective diferite. Excesul de consensuri n-ar rezolva falia, ci doar ar da iluzia temporara ca falia nu mai exista.

Imi permit sa il contrazic partial pe Mircea Toma: falia nu este intre doua grupari de politicieni (implicit un acord intre politicieni n-ar rezolva nimic). Falia separa milioane de romani de alte milioane de romani.

B. Structura faliei

Din motive de timp, dar care tin cont si de rabdarea cititorului, nu voi insista prea mult asupra acestui punct. Aprofundarea sa ar implica studii de durata, care nu tin seama de urgenta problemei. Pe scurt, societatea romaneasca este impartita astfel:

Reformisti: aproape toata intelectualitatea romaneasca, oameni de afaceri, mici patroni, corporatisti, angajati pe salarii relativ mici din mediul privat, electoratul de dreapta de traditie (PNT/PNL -> CDR -> Alianta DA -> TB/ICCD) si o serie de institutii sau vectori institutionali. In randul acestui grup exista diferente de perspectiva care sunt atenuate in numele scopurilor comune:

– o justitie independenta de presiunile mediului politic

– un capitalism infloritor si puternic

– reforme in domenii cheie ale societatii (sanatate, invatamant) orientate spre meritocratie si reducerea sau eliminarea privilegiilor derivate din statutul de cetatean („platesti, ai / nu platesti, n-ai”)

– mentinerea unei orientari 1) pro-americane si 2) pro-UE in politica externa.

Solidaristi: Pensionari, majoritatea traindu-si maturitatea in anii ’70, o perioada de aparenta prosperitate. Bugetari care simt ca rolul lor in societate este minimalizat sau batjocorit, lucru incoerent cu statutul meseriei (ex. profesori, medici). Studenti sceptici cu privire la avantajele capitalismului si atenti la punctele sale slabe. Locuitori din mediu agricol care din diferite motive nu pot emigra pentru a-si imbunatati nivelul de trai. Persoane care depind de asistenta financiara din partea statului pentru a depasi nivelul de subzistenta. O pelicula de intelectuali, corporatisti, patroni si freelanceri din perspectiva carora ritmul reformelor din ultimii ani a fost nesustenabil sau exagerat.

Trei nuantari sunt obligatorii:

1. Cele doua tabere nu pot comunica pentru ca planurile de discutie sunt paralele. Pensionarii nu inteleg de ce ICR este important pentru „reformisti”. „Reformistii” nu inteleg de ce – atat pe plan concret cat si psihologic – inchiderea de spitale a avut un asemenea impact in randul „solidaristilor”. Pentru „reformisti” reducerea pensiilor e o metoda de a eficientiza bugetul, reducand impactul existentei unei paturi neproductive din punct de vedere economic. Pentru „solidaristi” e o insulta si o amenintare cu moartea. Exemplele pot continua.

2. Evident, mai exista aproximativ 5-7 milioane de romani care au abandonat total implicarea in viata politica, unii neparticipand la alegeri iar altii emigrand si… neparticipand la alegeri. Ei nu sunt luati in calcul de aceasta analiza, pentru ca au ales singuri sa se extraga din dezbaterile polis-ului.

3. Falia aceasta nu a aparut in ultimii ani. Elementele care au acutizat-o sunt:

– o politica de dreapta care a testat rezistenta grupurilor „solidariste”. Pentru cine isi aminteste analize despre trecutul electoral al dreptei romanesti: tabara reformista este acum un „imparat fara haine”, lipsita de toate aliantele temporare cu unii solidaristi care in trecut ii asigurau victoria. Spre deosebire insa de 2000 – celalalt punct mort din istoria dreptei romanesti post-decembriste – tabara reformistilor este acum mai puternica numeric, avand sustinerea a 1,5-3 milioane de persoane si a caror influenta mediatica sau pe Internet este disproportionata fata de ponderea lor in societate (aceasta ultima afirmatie descrie o stare de fapt si nu este o critica).

– mai multe declaratii neinspirate sau intentionat divizatoare ale lui Traian Basescu, care au accentuat antagonismul. Vectorii mediatici ai USL au incercat – si in mare parte au si reusit – sa emuleze acest mod de a comunica.

– un sistem electoral care a produs rezultate neclare. Uneori aceste rezultate au fost malversate (PDL si UDMR au guvernat dupa 2009 desi doar 38% dintre votanti ii sustinusera), alteori ele au fost damnate de ambiguitate (romanii care se opun lui Traian Basescu nu au fost destul de multi pentru a se indeplini cvorumul, dar asta in principal pentru ca Traian Basescu a cerut sustinatorilor sai sa stea acasa). Am trait trei scrutine cu rezultate pe muchie (2004 – turul doi al prezidentialelor, 2008 – lupta pentru locul unu la parlamentare, 2009 – turul doi al prezidentialelor). In mod evident, nici una dintre tabere nu poseda un ascendent numeric sau institutional asupra celeilalte care sa-i permite o mitica „victorie finala”. Tensiunea a fost mentinuta la foc mare. In toamna, este previzibil sa avem un rezultat la fel de incurcat. Alegerile – singure – nu pot reduce falia. E nevoie de ceva in plus.

C. Solutii

Problema nu este disparitia faliei – acest lucru este imposibil. Insa aceasta falie trebuie remodelata, readusa la nivele normale pentru o societate democratica. In contexte mult mai dure (ex. post-mineriade), aceasta tinta a fost atinsa.

Urmatoarea lista de solutii nu este exhaustiva si nici perfecta. Ea trebuie corijata – trebuie adaugate elemente noi, superioare calitativ, in timp ce altele pot fi eliminate. Dar vorbim despre un punct de pornire.

1. Eficientizarea activitatii administratiei / reducerea efortului depus de cetatean in relatia cu birocratia. A obtine un act in Romania implica alergatura intensa si inutila. Adoptarea Internet-ului este inca accidentala, exotica si epidermala. Birocratia este una din sursele reale de furie individuala, trezind tuturor („reformisti” sau „solidaristi”) senzatia ca Romania este un stat strain, unde cetatenii sunt batjocoriti si doar intamplator tratati cu respect.

2. Politici sociale motivationale care ar duce la reducerea ajutoarelor sociale. Nu, nu s-a incercat pana acum: stanga a dat, dreapta a taiat, nimeni nu a incercat in mod real sa se concentreze pe pregatire profesionala. Nu intamplator situatia Romaniei la acest capitol este dezastruoasa. Pentru ca este usor sa tai sau sa dai, dar sa depui efort ca sa educi oamenii este greu.

3. Pensionarii sunt cel mai puternic grup de lobby din Romania (5,2 milioane in total, dintre care 3 milioane au votat la ultimul referendum). Deficitul de dialog si comunicare cu acesti oameni este o componenta importanta a nemultumirii lor. Pensionarii romani sunt respinsi, ignorati si deseori izolati. Reactia lor politica nu reflecta numai componenta economica a situatiei lor, ci si faptul ca ei simt ca sunt tratati cu disrespect.

4. Incurajarea antreprenoriatului romanesc, care ar duce la o cooptare treptata a multor solidaristi. S-a pariat prea mult pe „cu portile deschise” si prea putin pe „prin noi insine”. Pentru birocratie si politicieni este mult mai usor sa ai 10 corporatii straine cu cate 10 mii de angajati decat 200 de mii de SRL-uri cu cate doi angajati (spagi mari, mai putina hartogarie…). Evident, cand pleaca o Nokie, in partide se face harakiri, pentru ca prea multe legume au fost puse in acelasi cos.

Si acum, Traian Basescu vorbeste despre Rosia Montana sau cupru in loc sa se concentreze pe faptul ca Romania s-a prabusit in timpul guvernarii PDL in clasamentele care masoara deschiderea unei tari catre business-ul antreprenorial:

locul 45 (in 2008, punct de pornire)

locul 54 (in 2009)

locul 65 (in 2010)

locul 72 (in 2011)

Belarus, Ghana si Kirghistan sunt acum inaintea noastra. Iar asta a fost o guvernare de dreapta. No comment.

5. Sistemul de sanatate. Aici, in mod exceptional, s-ar putea sa fie nevoie de un acord transpartinic. Crizele din sistem sunt profunde, si este nevoie de o viziunea pe 20 de ani care sa ia in calcul problemele demografice si prioritatile bugetare. Tema trezeste o emotie larga, si nu afecteaza doar pensionarii.

6. Intelectualii de dreapta trebuie sa paraseasca temporar holurile mangaiate de aer conditionat ale cladirilor din centrul Bucurestiului. A comunica in medii nisate exclusiv cu cei care au aceleasi pareri duce la izolare si la multumirea cu propria izolare. Lipsa dorintei de a prezenta sau de a educa pe solidaristi sau nehotarati cu privire la ce inseamna „dreapta” duce la necesitatea adoptarii unor optiuni strategice rusinoase, care sa suprascrie limitarile electorale. Se pariaza in continuare pe prezidentiabili miraculosi, in loc sa se construiasca electorate ideologizate.

7. Un efort constient pe termen scurt de reducere a discursului bazat pe ura in plan public. Apartenenta la un grup social nu e motiv de batjocura. A vota sau a nu fi votat la referendum nu trebuie sa devina criteriu in viata de zi cu zi, desi aceasta tendinta apare din ce in ce mai des. (am intalnit si eu astfel de situatii. Deja.).