Spirala vicioasa

Nu, nu suntem intr-un cerc vicios. E mult mai grav de atat. Am intrat intr-o spirala vicioasa si ne indreptam spre centrul ei. Cand totul se va opri, in starea de faliment de tara. De doi ani traim din imprumuturi, de la banci si de la organismele internationale de creditare. Inca nu platim rate scadente si dobanzi la toate imprumuturile. Pentru cel de la FMI avem o perioada de gratie.

Incepand din 2011 vin la scadenta rate si dobanzi mari pentru bugetul nostru. Si, aproape sigur, un alt imprumut de la organisme internationale. Ceea ce inseamna ca marja de manevra a bugetului de stat se va ingusta si mai mult. Ce sa faca mai intai guvernul, sa achite datoriile sau sa plateasca pensii si salarii?

Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, criza datoriilor publice a statelor agraveaza situatia financiara internationala pana la un nivel la care risca sa devina necontrolabila. Toate intalnirile internationale ale expertilor si ministrilor de finante se incheie nedecis. Nimeni nu pare sa gaseasca solutii practice. Acest Caritas gigantic care invarte numai in Europa mii de miliarde de euro se va opri la un moment dat. Cand si cu ce costuri, nimeni nu pare sa stie.

Pentru Romania totul porneste de la faptul ca nu avem substanta economica. Adica o productie de bunuri si servicii vandabile, care sa aduca, prin taxe si impozite, venituri la bugetul de stat. Servicii si produse vandabile cu valoare adaugata mare, de calibrul Loganului, care a avut anul trecut, an de criza, o cifra de afaceri de 7,5 miliarde euro. Mai sunt produsele Nokia, de la Cluj si, cam atat. In rest, exportam predominant materii prime, dar importam pana si alimente, intr-o tara cu potential agricol exceptional.

De fapt, suntem in urmatoarea capcana: nu avem bani sa dezvoltam infrastructura, sistemele de educatie si formare profesionala, sanatatea, ordinea publica si din cauza asta nu vin investitori cu bani, tehnologie, management performant si piete de desfacere. Nu vin investitori, nu avem contributori seriosi la bugetul de stat care sa creeze resursele pentru infrastructura si sistemele sociale. Cum iesim de aici? Aceasta-i marea dilema.

Ce face statul, in disperare de cauza?

A pus ochii pe vrajitoare si prostituate. Sa plateasca si ele impozite. In plus, daca previziunile vrajitoarelor nu se indeplinesc, sa fie obligate la amenzi grase, intru salvarea obrazului bugetar romanesc. Ideea s-a blocat, parlamentarii au devenit reticenti cand au auzit ca vor fi supusi la un baraj de blesteme si vraji.

Cu prostituatele e si mai greu. Biserica si-a facut cruce si se opune cu indarjire proiectului Prigoana, amenintand cu afurisenii si slujbe impotriva parlamentarilor care ar vota un astfel de proiect. Ce vor alege, intre biserica si bordeluri? Greu de spus.

Guvernul a discutat si modificat din nou ordonanta care reglementeaza plata contributiilor pentru cei platiti prin contracte de drepturi de autor. Dupa ce a schimbat doi ministri din cauza ei. Sigur ca toata lumea care incaseaza venituri trebuie sa plateasca si taxe. Depinde insa cum le iei banii, cetatenii vor sa se simta pretuiti si stimati pentru ca platesc acesti bani. Nu haituiti.

Pe urma, sa iei banii de la cei creativi, care aduc plusvaloare in economie si cunoastere si sa-i dai la birocrati, care taie frunze la caini, ar fi o politica cel putin nedreapta.

Singura solutie este diminuarea cheltuielilor de functionare ale statului. Daca faceam acest lucru elementar pe crestere economica, cei plecati din sistemul bugetar aveau unde sa se angajeze. Asa, creste fondul de somaj pana la deficite care nu sunt sustenabile. Apoi, dupa iesirea din perioada de somaj incep traumele si dramele. Aici trebuie sa actioneze statul, sa-i sprijine cu asistenta de specialitate, pentru reintrarea in piata muncii, oriunde in Uniunea Europena.

Fondurile europene

Reprezinta o resursa importanta. Dar necesita o parte de cofinantare locala, pe care nu o avem. In infrastructura se ridica la 30%, plus cheltuieli de exproprieri, de mutare a retelelor electrice, de gaze, de apa, etc, care nu sunt eligibile, trebuie sa le achitam din resurse proprii.

In plus nu prea stim sa scriem proiecte, iar odata aprobate nu le putem derula din cauza divergentelor de interese dintre parteneri care incearca, fiecare, sa traga mai multi bani pe turta sa. Iar cand trebuie sa justifice cheltuirea banilor dau din colt in colt, pentru ca verificatorii nu sunt inspectorii nostri care pot fi cumparati cu 2 sticle de palinca.

Solutia

Sta in cresterea substantei economice a tarii. Fara contributori seriosi si mari la bugetul de stat, geaba fugarim prostituatele, vrajitoarele, artistii, ziaristii si intelectualii. (Ordinea e data de cifra de afaceri).

Cum se poate realiza acest deziderat in conditiile actuale? Eu nu sunt specialist in dezvoltare durabila, ar trebui ca guvernul nostru, format exclusiv din politicieni, sa-i intrebe pe acesti specialisti. Avem o „Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei Orizonturi 2013-2020-2030”. Isi mai aduce cineva aminte de ea?

Concesionarea, privatizarea (inclusiv a unor parti importante din sanatate si educatie), descentralizarea, externalizarea unor servicii de stat, sunt astfel de solutii? Posibil. Daca statul nu a facut pentru cetateni ce trebuie, timp de 20 de ani, de unde garantia ca va face in urmatorii 20 de ani?

Reducerea aparatului bugetar si a cheltuielilor de functionare ale statului sunt iarasi solutii. Reducerea fiscalitatii, care nu s-a facut pe crestere economica, ar putea fi aplicata doar dupa reducerea aparatului bugetar.

Legislatia stabila si atractiva, in primul rand in domeniul fiscal, poate contribui la atragerea investitorilor.

Schimbarea paradigmei in domeniul formarii profesionale, prin revenirea la invatamantul secundar profesional, urmare a unor studii serioase pe piata muncii europene, ar contribui si ea la un mediu economic atractiv.

Simplificarea relatiei stat-mediu de afaceri, prin trecerea la o relatie de tip online, astfel incat sa nu se mai piarda timp si efort cand trebuie sa dai bani la stat, sa scoti adeverinte de cazier judiciar sau fiscal, etc.

Iesirea din recesiune ar trebui sa ne opreasca din drumul descendent pe spirala vicioasa. Sa repornim pe arcuri ascendente.

Daca nu suntem in stare, vom ajunge in centrul spiralei si vom experimenta starea de faliment de tara. Care vor fi costurile, numai Dumnezeu stie.