Spre o noua Constitutie (de Sever Voinescu)

Unul dintre meritele indiscutabile ale dlui Basescu este acela ca a pus in criza sistemul politic romanesc. Mai departe, e treaba noastra, caci mai important decit ce si cum se distruge in aceasta criza este ce construim dupa aceea.

Clasa politica aglutinata dupa 1990 dimpreuna cu draga ei Constitutie sint expresia oficializata a incompetentei, a superficialitatii si a balcanismului corupt care au pus Romania in coada Europei. Sa le zgiltii pina le aduci aproape sa plesneasca, nu mi se pare ceva rau.

In numai doi ani de mandat, dl Basescu a pus in criza acest sistem si, acum, noi toti sintem de acord ca trebuie adinc reformat. Macar avem acest consens. Nervii natiunii active sint, deja, intinsi la maxim, rabdarea ei s-a epuizat de multa vreme si, pe acest fond, mi-e teama ca Romania poate inghiti orice i se spune ca e o schimbare.

Astfel, circula tot mai mult ideea unei republici parlamentare si constat, stupefiat, ca opinia cvasi-unanima este ca asa ceva ne trebuie. Adica, Romania trebuie condusa intr-un sistem in care Parlamentul exercita, suprem si necenzurat, puterea, Guvernul este rezultatul unui aranjament politic al liderilor de partide parlamentare, iar presedintele (daca mai e cazul) este o piesa de decor.

In general, Executivul trebuie sa fie un fel de serviciu administrativ, care pune in practica intelepciunea celor strinsi in Parlament.

O spun de la inceput, un asemenea sistem constitutional mi se pare catastrofal pentru Romania. Chiar si in ipoteza unor alegeri cit se poate de uninominale.

Experienta Romaniei ne arata clar ca, odata ajunsi in Parlament, alesii nu au alta preocupare decit sa stea acolo, cit mai confortabil, 4 ani. Pentru asta, se traficheaza orice: partid, electorat, principii, voturi si, spun gurile rele, multe altele.

O Romanie parlamentara ar fi, de fapt, o Romanie a parlamentarilor si, cum vad bine ca nici macar in trei generatii nu vom putea produce parlamentari de alta calitate umana si intelectuala, aceasta perspectiva ma ingrozeste. Guvernul ar fi o afacere a parlamentarilor – si nici macar a lor, ci doar a sefilor de partid si a combinatorilor indispensabili.

Parlamentul anonimizeaza si asta este, cred, marea lui problema. Decizia Parlamentului, ca e lege sau orice altceva, nu poate fi reprosata nimanui. Eu cred in eficienta si performanta sistemelor in care raspunderea e usor de stabilit. Eu vreau sa pot arata cu degetul exact pe acela care a decis prost, eu vreau sa pot rosti clar numele celui care, conducind tara mea, greseste.

Parlamentul, la noi, este acoperirea perfecta pentru gasti oculte si perfect legitimate. De aceea, pentru binele Parlamentului si al nostru, in general, trebuie sa existe o alta putere, la fel de solid legitimata democratic, care sa il poata echilibra si care, la rindul ei, sa poata fi controlata si echilibrata de Parlament.

Apologia parlamentarismului in Romania de azi se bazeaza pe doua mici triserii. Prima, ca daca intrebi poporul cine e mai bine sa conduca, unul sau mai multi, sigur va raspunde ca mai multi. Nimeni nu vrea dictatura.

Cam asa sint cei care intreaba poporul daca vrea pace sau razboi, ca si cum un om normal la cap ar putea raspunde altfel decit pace, si decid ca poporul vrea sa retragem trupele din Irak. A doua triserie este ca resortul acestui activism parlamentar sta in ura impotriva dlui Basescu si nicidecum in principii si grija pentru democratie.

E scandalos ca liderii PSD apara acum republica parlamentara cind tocmai ei, care au modificat Constitutia in 2003 exact asa cum au vrut, nu au introdus atunci un astfel de sistem. Sigur, cu dl Iliescu la Cotroceni sistemul era in regula. Acum, cu dl Basescu, sistemul constitutional trebuie schimbat profund.

La noi, mai mult decit oriunde, e nevoie de un sistem in care cele doua puteri despre care vorbim, legislativa si executiva, au egala legitimitate populara si, astfel, se pot controla si echilibra.

Eu cred ca gindirea unei Constitutii trebuie sa plece de la clasicul principiu al separatiei celor trei puteri, sacrosanct pentru orice democratie, si nu de la ideea ca una (care?) trebuie sa fie deasupra celorlalte.

Prin alegeri directe, poporul trebuie sa desemneze deopotriva legiuitorul si executivul (mai precis, virful sau), iar aranjamentul constitutional sa exprime clar ideea ca cele doua puteri trebuie sa se verifice si sa se echilibreze („check and balance“) reciproc.

Iata de ce, numindu-se cum s-ar numi, eu cred ca sistemul cel mai bun este cel de inspiratie americana, in care Parlamentul si seful Executivului sint, deopotriva, alesi direct, iar Constitutia le da suficiente puteri sa poata guverna si sa se poata echilibra reciproc. Mai cred, de asemenea, ca trebuie luata din SUA si ideea alegerilor partiale.

Mandatele parlamentarilor sa fie de 4 ani, dar sa nu curga simultan. Cred ca e bine ca, o data la doi ani, romanii sa aleaga cite jumatate din Parlament. Asta ar tine partidele in priza permanenta, mereu aproape de electori, caci democratia nu inseamna nimic daca guvernantii nu simt permanent presiunea poporului. Contraargumentul costului ridicat este penibil.

Trebuie sa ne obisnuim ca o democratie sofisticata, competitiva in secolul al XXI-lea, costa. Daca vrei sa te plimbi in Mercedes, trebuie sa faci banii sa ti-l platesti.

Dar o asemenea profunda schimbare a sistemului constitutional nu este de sperat din partea acestei clase politice. Solutia unui sistem constitutional competitiv nu poate veni decit din afara actualului sistem politic. Caci liderii de astazi nu mai pot fi solutia, din moment ce ei sint problema. Asadar, responsabilitatea societatii civile e maxima.