Statul social, momeala partidelor de stanga

Conceptul de stat social este baza doctrinei social-democrate care va permite PSD sa castige, eventual, alegerile generale din 2012. Pentru a ajuta alegatorii sa voteze in cunostinta de cauza imi propun sa discut, in cele ce urmeaza, valentele si realitatile care se gasesc in spatele acestui concept.

Intrucat este inca un subiect pe cat de important pe atat de controversat, invit cititorii sa-si spuna parerea si promit ca voi reveni cu un rezumat al opiniilor lor.

Scurt istoric

Primele masuri care consfintesc inceputurile statului social le-a luat cancelarul german Otto von Bismarck, facand sa se aprobe in Reichstag trei legi sociale : de asigurare obligatorie a salariatilor impotriva bolilor (1883), de asigurare impotriva accidentelor profesionale (1884) si de creare a pensiei de batranete si invaliditate (1889).

John Maynard Keynes (1883-1946) a contribuit decisiv la afirmarea rolului statului in rezolvarea crizelor.

Keynes a devenit celebru prin cartea „Teoria generala a ocuparii fortei de munca, dobanzii si banilor”(1936). In ea demonstreaza ca societatea capitalista nu este capabila sa creeze o deplina ocupare a fortei de munca, cum credeau adeptii liberalismului clasic, ilustrata de celebrul „laissez-faire”. In momentele de criza este datoria statului sa intervina pentru stimularea cererii si consumului, prin introducerea unor impozite diferentiate si prin extinderea sistemului de asigurari sociale. Statul social (Wellfare State-Statul Bunastarii) si-a capatat astfel, prin lucrarile lui Keynes, o justificare economica.

In politica Uniunii Europene aspectele sociale si de ocupare a fortei de munca au capatat o pondere importanta, in structura Comisiei Europene, din cele 24 de directii generale existente, directia generala V (DG V) poarta responsabilitati sociale explicite: ,,Employment, Industrial Relations and Social Affairs”. Activitatea acestei directii are la baza conceptul de „coeziune sociala” (cohesion policy), introdus prin Tratatul de la Amsterdam (1997) si este finantata din 3 fonduri structurale: – Fondul European pentru Dezvoltare Regionala ( ERDF ) – Fondul European Social ( ESF ) – Fondul European pentru ,,Ghidare” (asistenta) si Garantare Agricola (FAGGF).

In momentul de fata, conform lucrarii Introducere in studiul politicilor sociale, de Lector dr. Valentin Naumescu, exista trei modele dominante:

„Modelul social-democrat se bazeaza, asa cum am vazut, pe spiritul keynesian al anilor`40-50 si incorporeaza urmatoarele elemente: universalitatea drepturilor sociale (sustinuta de sociologul englez T.H.Marshall in 1950), egalitatea beneficiilor sociale (indiferent de nivelul veniturilor realizate in timpul vietii active), interventia planificatoare a statului in economie pentru asigurarea ocuparii depline a fortei de munca, finantarea predominant bugetara a beneficiilor sociale (pe baza unui nivel general inalt de impozitare) si o puternica birocratie care sa deserveasca reteaua serviciilor publice.

Modelul conservator, aplicat in majoritatea tarilor europene in frunte cu Germania, are o pronuntata baza ocupationala si asigura proportionalitatea beneficiilor sociale cu veniturile directe obtinute din munca. Avand in centrul sau sistemul traditional al asigurarilor, securitatea sociala este finantata nu din impozite platite statului ci din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile autonome de asigurari. Fiscalitatea este rezonabila iar politicile economice au un pronuntat caracter liberal.

Modelul liberal este caracterizat de o responsabilitate mai redusa a statului in garantarea bunastarii, ponderea dominanta revenind sectorului privat (sanatate, invatamant, asigurari), sectorului non-guvernamental (servicii sociale personale sau comunitare) si evident individului insusi. Filosofia beneficiilor sociale este selectiva si restrictiva, bazata pe testarea riguroasa a veniturilor (means testing), urmand ca statul sa intervina de o maniera minimala, numai in ajutorul celor efectiv saraci, prin acordarea de asistenta sociala non-contributiva. Nivelul general de impozitare este scazut iar managementul serviciilor publice a fost debirocratizat si orientat spre eficienta. Prototipul acestui model il reprezinta Statele Unite, insa repere importante de liberalism intalnim si in Marea Britanie, Canada, Australia, respectiv in cazul tarilor din Asia de Sud-Est”.

Evolutia conceptului de stat social

Ideea generoasa de a ajuta pe cei incapabili sa-si castige existenta, permanent (handicapatii) sau temporar (somerii), batranii sau tinerii sub 16 ani, avand la baza un concept la fel de generos, solidaritatea, a suferit de-a lungul timpului modificari perverse, care incurajeaza nemunca.

Diferite guverne, nu numai in Romania, au profitat de statul social pentru a obtine voturi de la electorii prea naivi ca sa inteleaga ca li se ofera un cadou otravit. Altfel cum sa ne explicam situatia incredibila in care se afla Romania: se acorda, conform ministrului muncii, 12 milioane (!) de indemnizatii sociale unui numar de 6,7 milioane de beneficiari, suma totala cheltuita pentru asistenta sociala a depasit 700 de milioane de lei in luna martie.

Asta inseamna ca, anual, statul cheltuieste aproximativ 8,4 miliarde de lei (2 miliarde de euro) cu alocatiile si ajutoarele sociale. Suma care ar acoperi, de exemplu, gaura de peste 2 miliarde de euro din bugetul de pensii.

Potrivit Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale (ANPS), in ianuarie erau sapte beneficiari care primeau nu mai putin de opt prestatii pe luna, 34 primeau sapte prestatii, 320 de persoane cumulau sase ajutoare de la stat, iar peste 2.000 de asistati sociali primeau lunar cinci tipuri de prestatii. Prin cumularea a cinci indemnizatii de la stat, un beneficiar din Galati primea 5.148 de lei lunar, unul din Cluj – 4.664 de lei, iar altul din Gorj – 4.320 de lei.

Cumularea mai multor prestatii duce la venituri lunare cuprinse intre 1.500 si peste 5.000 de lei. Acordarea venitului minim garantat face ca aproximativ 2 milioane de persoane, in special din mediul rural, sa foloseasca banii gratis de la stat pentru tigari si bautura, iar mancarea din batatura. Si atunci, de ce sa mai muncesti?

Sa nu fi inteles de la inceput conducatorii romani ca totul este o calcealma, ca nu poti sa saturi 22 milioane de romani dintr-o economie ca PIB-ul pe locuitor de 5 ori mai mic decat al tarilor bogate? Ba bine ca nu. Totul a devenit o facatura ordinara. O capcana intinsa electoratului in care au cazut majoritatea romanilor. Adica, noi va promitem pomeni peste pomeni, va si dam de-a moaca bruma de bani ramasi nefurati din privatizari si din imprumuturi externe, iar voi ne votati sa avem acces la resurse si la bazinul de functii publice. Pana ne inbogatim, dupa care vin altii la guvernare si platesc gogosile promise de noi. Asa a facut PSD in doua randuri, asa a facut si PNL prin guvernarea Tariceanu.

Dupa cum remarca Adrian Stanciu, partner, Human Synergistics Romania, intr-un articol cu acelasi subiect, „toate statele sociale au creat un monstru politic si economic nesustenabil, finantat doar prin datorie publica de neplatit vreodata. E un Caritas gigantic, care invarte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinte inimaginabil de dure. Iar pietele financiare incep sa se teama serios ca morisca se va opri”.

Studiu de caz: Suedia

Suedia este unul din putinele cazuri fericite in care a functionat cu succes, o perioda indelungata, statul social.

Conceptual, filosofia social-democratiei suedeze a fost realizata de Ernst Wigforss iar transpunerea ei practica prin modelul Rhen-Meidner. Cel mai simplu mod de a explica esenta acestei filosofii ar fi: ￢incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital (Modelul suedez al statului bunastarii. Fundamente, ascensiune si declin.)

Timp de 20 de ani, intre 1950-1970, modelul propus a dat rezultate maxime, bazandu-se pe principii de tipul „salariu egal la munca egala”, „angajarea totala a fortei de munca (full employment)”, „politici fiscale si monetare restrictive”, „politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining)”, „fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida”.

In perioada de aur a „modelului suedez”, somajul a ajuns sub 2%, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut era comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 20 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor era printre cele mai ridicate din lume.

Din nefericire, miracolul suedez a tinut doar.. 20 de ani. Au fost identificate 3 cauze ale declinului modelului suedez de bunastare: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951, competitia intre sindicate, internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. Pe de o parte factori interni, subiectivi, cand salariile au crescut, sub presiunea sindicatelor, mai repede decat productivitatea, (ca al noi!) pe de alta parte globalizarea, care a pus in prim plan eficienta si productivitatea mondiala, ce le depaseau pe acelea ale Suediei. In plus, internationalizarea firmelor „corporatiile multinationale”, integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale, au dat lovitura de gratie „miracolului suedez”.

Statul social european

Nu numai in Romania s-a intamplat aceasta utilizare perversa a conceptului de stat social. S-a ajuns astfel, prin rostogolirea datoriilor publice, provenind din deficite uriase, pana la un blocaj aproape fatal. In aceasta situatie sunt cel putin Grecia, Spania, Italia, Portugalia, dar si alte tari. A venit insa momentul reformelor brutale, caci nu se poate trai pe veresie la infinit. Solidaritatea intre statele Uniunii Europene are si ea limite, pentru ca germanii, de exemplu, vestiti pentru cumpatare si echilibru, se intreaba, pe buna dreptate, cu ce sunt vinovati pentru extravagantele grecilor sau romanilor, ca sa palteasca prin taxe si impozite huzureala altora.

Grecii inteleg asa de putin ce li se intampla, cum de nu mai functioneaza „momeala”, incat o tin din greva in greva, in plin sezon turistic, cand PIB-ul Greciei rezulta, predominant din turism. Asta inseamna sa inoculezi populatiei ideea pe cat de mincinoasa pe atat de periculoasa ca bunastarea depinde de un anume guvern, nu de munca fiecaruia.

Si nu exista un Dumnezeu al datoriilor, sa le ierte precum pacatele. Datoriile economice trebuie platite la un momnt dat, cu sacrificii mai mari decat daca nu s-ar fi ajuns la aceste datorii.

Pana la urma realitatea demonstreaza ca statul social este si un alibi, pentru a masca coruptia, ineficienta, birocratia, promovarea clientelei politice, imbogatirea prin fraudarea bugetului de stat.

Unde este Romania?

In situatia in care actualul guvern trebuie sa spuna cu voce tare adevarul economic. Anume, economia romaneasca nu-si poate permite sa sustina 6,7 milioane de asistati social, o treime din numarul cetatenilor cu drept de vot, care nu sunt nici handicapati, nici someri, nu au nicio calitatea care sa-i indreptateasca sa primeasca ajutoare luate din taxele si impozitele celor care muncesc in mediul privat. Nu-i cinstit, nu-i corect si nici in favoarea economiei. Nu avem o economie bazata pe productie de bunuri si servicii vandabile, care sa ne permita sa sustinem o astfel de protectie sociala. Doar cu Loganul si Nokia nu se face primavara economica. Si atunci, de unde bani pentru pensii generoase, ajutoare sociale, salarii bugetare?

Interesanta este pozitia dlui Mugur Isarescu: ￢Romania se comporta ca un stat social, cu cheltuieli bugetare de 40% din PIB, dar nu poti sa pastrezi 6 milioane de asistati sociali cu 3 milioane de lucratori in sectorul neguvernamental si cu un milion de bugetari.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a precizat ca alte tari care au acest model de stat social au, in schimb, venituri la buget de 40-45% din (PIB), nu de 30-31% din PIB, ca in Romania. Isarescu a adaugat ca, de prin 2007, Romania tinde sa aiba parte de cheltuieli bugetare de circa 40% din PIB, in vreme ce pe partea de venituri, ponderea este de 30-31% din PIB. Diferenta cine o acopera?

Ca sa nu mai vorbim de valoarea PIB/locuitor, care ne da calitatea statului social, adica de 5 ori mai mica decat a uneia dintr-o tara bogata.

Ajungi sa te intrebi: dar vrea statul independenta economica a cetatenilor sai? Nu-si pierde atunci importanta, influenta si capacitatea de a se reproduce? Partidele, lupta politica, cu invingatori si invinsi n-ar mai avea niciun haz! Prea putini cetateni ar merge la vot, pentru simplul motiv ca nu asteapta mai nimic de la schimbarea de regim politic.

Politicienii n-ar mai fi vedete tv, ne-am intoarce la muzica, divertisment, poezie. Iata de ce bunastarea si independenta economica a cetatenilor nu este un lucru care sa incante din calea afara pe politicieni!

Muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti

In tot sistemul bugetar romanesc s-a aplicat principiul pagubos: muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti. Fara nivele de salarizare conditionate de standarde de calitate, fara masura rezultatelor, fara legarea salarizarii de performanta profesionala si rezultatele muncii. Asta sa insemne statul social?

Exemplific cu invatamantul. Pana n-au venit evaluarile externe care sa ne avertizeze ca avem o educatie de slaba calitate, ne iluzionam cu diplome fara acoperire in competente, cu examene de absolvire masluite, cu universitati transformate in fabrici de diplome. Chiar daca exista inca insule de excelenta, acestea nu pot ascunde marea de mediocritate si impostura din educatie. Nici macar viitoarea lege a educatiei nu leaga salarizarea de performanta profesionala. Vor avea salarii mari cei cu grade si vechime, conditii nici necesare nici suficiente pentru o prestatie de calitate.

Cum comori care sa nu necesite munca pentru a fi puse in valoare nu ne-a dat Dumnezeu, ramanea varianta ca statul sa ia de la cei care au, sa dea la cei care stau. Celebra redistribuire, sloganul de lupta electorala a PSD.

Doar ca bogatii Romaniei n-au prea fost de acord cu imparteala asta si, chiar de-ar fi fost, tot nu ajungea pentru toate gurile flamande.

Dar sindicatele?

Au profitat si incearca sa profite copios de aceasta iluzie, a statului social. In schimbul cotizatiilor consistente adunate de la membri, care le genereaza salarii pe cat de mari pe atat de secrete, liderii sindicali s-au inhaitat cu politicienii in promovarea imensei cacealmale: va dam salarii si ajutoare sociale chiar daca nu exista resurse. Contractele de munca la nivel de ramura nu contin clauze de calitate a muncii, standarde privitoare la rezultate, obligatiile salariatilor. Doar drepturi.

Iar „patronii” bugetarilor, ministrii, au semnat cu veselie, doar nu dadeau salarii din buzunarul propriu. Ci din al statului care, nu-i asa, este al tuturor si al nimanui. Sindicatele au aplicat strategia simpla, tipa si ameninta cu proteste si greve. Ca doar nu e treaba lor de unde sa „ne dea”.

E treba Guvernului, eventual a lui Dumnezeu. Iar voi, membri „nostri”, ne achitati cotizatiile si votati partidele care va promit pomeni. De altfel, sloganul cu „drepturile noastre” a devenit la fel de prezent ca „tatal nostru”. Uitand ca drepturile decurg din munca sau din proprietate. Din altceva nu prea e clar de unde.

Responsabilitatea fata de generatiile viitoare

Nu putem sa cheltuim tot ce castigam fara sa ne gandim la ce tara vom lasa copiilor si nepotilor nostri. Scoli insalubre, maternitati in care iau foc bebelusii, fara autostrazi, fara cai ferate moderne, fara sisteme de irigatii si protectie impotriva inundatiilor, fara cladiri consolidate care sa reziste unui eventual cutremur devastator.

Teoretic toti ne iubim copiii si nepotii, practic nu facem nimic ca macar ei sa traiasca intr-o lume mai buna.

In ultimii 20 de ani n-am facut mai nimic pentru imbunatatirea infrastructurii. Doar vreo 200 de km de autostrada.

N-am reusit sa construim, eventual prin atragerea investitorilor straini, o economie bazata pe productie de bunuri si servicii vandabile, profitand de forta de munca relativa mai ieftina la noi. Mai ales in agricultura, turism dar si in productia de software. Sa utilizam bogatiile naturale ale tarii, teren agricol necontaminat de industrii poluante, resurse balneare, relief divers cu mare potential turistic. Alaturi de acestea inteligenta nativa a tinerilor nostri.

Specialistii, indeosebi medicii si asistentii medicali, informaticienii, matematicienii, pleaca pe capete in tarile bogate din Europa si America, lasand spitalele pustii. Cine sa ne mai ingrijeasca?

Cum vom explica urmasilor ca n-am fost in stare sa construim toate aceste lucruri?

Concluzii

Statul social nu se proclama prin acte sau in campaniile electorale. Stat social este atunci cand bogatia si bunastarea unei natiuni ii permite sa fie generoasa si solidara cu cetatenii aflati in nevoie, dar nu din vina lor. Nu pentru ca stau cu burta la soare sau prin carciumi.

Bogatia unei natiuni si capacitatea de a o produce continuu sunt conditii esentiale pentru functionarea statului social. Cand majoritatea cetatenilor au o viata imbelsugata isi permit sa fie generosi cu aceia loviti de soarta. Nu cu lenesii. Si nu prin imprumuturi. Statele care n-au inteles acest lucru elementar platesc acum inconstienta.

Statul social este acela care reuseste sa creeze conditiile pentru ca fiecare cetatean sa-si construiasca, pentru el si familia lui, un trai decent.

Pana vom ajunge la aceasta stare statul social este o iluzie, vanduta de partidele de stanga (sau de dreapta!), in speranta ca ne mai pacalesc odata.