Sari direct la conținut

Bucureștenii din cartierul Aviației, condiții ca în vremea comunismului: de două luni au apă caldă doar câteva ore pe zi și se spală la lighean / Primăria Capitalei: În două săptămâni se rezolvă

HotNews.ro
Avarie RADET, Foto: Hotnews / Clarice Dinu
Avarie RADET, Foto: Hotnews / Clarice Dinu

Bucureștenii din cartierul Aviației, abonați la RADET, au probleme de circa două luni cu furnizarea apei calde. Oamenii spun că în ultimele săptămâni problema s-a acutizat și se spală la lighean, cu apă încălzită pe aragaz, ca în vremea comunismului, lucru inadmisibil pentru o capitală europeană. Contactat de HotNews.ro, Alexandru Burghiu, administratorul special al RADET, spune că problemele au apărut din cauza lucrărilor de înlocuire a magistralei de pe bd. Iancu de Hunedoara, iar până pe 15 noiembrie acestea se finalizează și lucrurile vor reveni la normal. Furnizarea căldurii nu este afectată, spune oficialul.

Cei care locuiesc în cartier sunt disperați fiindcă sunt nevoiți să încălzească apă și să se spele la lighean, ca în vremuri de tristă amintire.

„Problema cu lipsa apei calde a început în vară, însă în ultima lună a devenit insuportabilă. Avem apă caldă intermitent, câteva ore pe zi, dar nu știm niciodată care sunt acele ore pentru că nu se anunță nicăieri. Curge un pic apă caldă dimineața, apoi nu mai avem câteva ore, apoi iar revine timp de câteva ore, apoi iar nu mai este și tot așa. În fiecare zi e alt program. Doar foarte rar avem apă caldă seara după ora 19.00. De fapt, ceea ce se întâmplă e că pe conducta de apă caldă curge apă rece. Și în fiecare zi testăm și lăsăm să curgă apa (pe conducta de apă caldă) în speranța că se încălzește. Și uite așa plătim apă caldă care nu există, pentru că apa rece care vine pe conducta de apă caldă este taxată la preț de apă caldă, bineînțeles. Locuim într-o capitală europeană, într-o zonă bună din oraș, dar ne spălăm în lighean, exact ca acum 30 de ani. Duminică seara, când pregătim copiii pentru o zi nouă la școală și creșă încălzim oale cu apă și le facem baie într-o cadiță de bebeluș. Și apoi, încălzim iar apă și ne spălăm și noi adulții în aceeași cădiță”, a declarat pentru HotNews.ro Nicoleta, care locuiește în acest cartier.

Pe lângă situația în sine, oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că nimeni nu le-a explicat clar ce se întâmplă și când se va remedia problema și se tem că nu vor avea nici căldură.

„Gluma cartierului este: a venit apa caldă, dar e rece. Retrăim vremuri pe care le credeam de mult apuse: spălatul la lighean, cu minim de apă caldă încălzită la fierbător. Cu copiii e cel mai greu – stau cu orele să încălzesc apă zilnic, până reușesc să umplu cădiță… Ca să facem haz de necaz, pe noi ne-a ajutat să devenim mai ecologiști! Reușim să ne spălăm cu tot mai puțină apă și tot mai sumar. Mulțumesc RADET și Primăriei pentru acest experiment. Deși apa caldă în cartierul Aviației a dispărut la începutul lunii septembrie din cauza lucrărilor de înlocuire a unor conducte, primăria ne dă mesaje încurajatoare: lucrările se vor finaliza în 2020, ianuarie. Deci încă 2 luni fără apă caldă și căldură! Opțiunea debranșării nu există, pentru că e interzisă prin Hotărâre de Consiliu. Deci ce ne cere statul, prin doamna Firea, este să ne plătim impozitele, taxele și apă caldă care nu există, neavând alternativă. Asta se întâmplă într-unul din cartierele de lux ale capitalei europene, București! Tragem speranța că ne vor ajuta donațiile substanțiale pe care le-au făcut Primăria Capitale, Primăria sectorului 1 pentru înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului să ieșim din această situație limită!”, a declarat pentru HotNews.ro Oana, alt locuitor al cartierului.

”2019, Aviației – unul dintre cele mai bogate și bine cotate cartiere din capitală. Începe săptămâna cu apă caldă și te bucuri. În sfârșit nu mai înjuri și poți să îți faci un dus fierbinte. Te pregătești și parcă îți și imaginezi apa caldă și aburii din baie. Când ajungi în baie…surpriză, nu mai e. Despărțirea e grea, frustrantă chiar. Dar îți trece cu gândul că poate diseară va fi altfel. Copiii vin acasă, vrei să le pregătești baia și îți dai seama că apă caldă a plecat de lângă ține și nici că a mai venit. Pe site-ul RADET îți zice că funcționează sub parametrii – adică e rece. Nici azi cei mici nu pot face baie. Poate mâine…dar mâine e aceeași situație. Și te trezești că lucrurile persistă de 2 luni deja. Și te gândești la părinții tăi care îți spuneau de vremurile de pe vremea comunismului, dar tu nu îți puteai imagina o zi fără apă caldă. Se întâmplă în 2019, anul care celebrează 30 de ani de la cadearea comunismului. Și stai să te întrebi de ce? De ce incompetența acestui sistem ajunge să afecteze viață de zi cu zi a cetățenilor? Cum e posibil că în acest secol să ne bucurăm pentru un drept care ar trebui să fie implicit? Cum se poate că ai noștri copii să trăiască frică cea mai mare a părinților noștri – depravarea de drepturi comune și simple: apă caldă sau căldură. Oare când ne săturăm și când se soluționează problema fără a se mai aruncă problema de la unul la altul? Inacceptabil”, a declarat și Simona, un alt locuitor al cartierului Aviației.

Contactat de HotNews.ro, administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, a declarat că situația se va remedia până pe 15 noiembrie, când se vor finaliza lucrările de pe bd. Iancu de Hunedoara.

„Într-adevăr sunt probleme cu apa caldă, dar doar în zonele de consum maxim, atunci când toată lumea folosește apa caldă 20.30-24.00. În rest, nu. Problema din cartierul Aviației este generată de dispariția CET-ului Pipera. Atunci când a fost construit sistemul, a fost construit cu 6 CET-uri mari: Sud, Vest, Grozăvești, Progresul, Titan și Pipera. Cele două din urmă au dispărut. În momentul de față alimentăm Bucureștiul din cele 4 care ne-au rămas. Cartierul Aviației era la câteva sute de metri de CET Pipera. El a dispărut undeva în 2006, acum este un mare mall acolo. Pe parcursul acestei veri am alimentat cartierul Aviației din CET Sud, aflat la 8 km distanță. Totodată am început aceste lucrări mari, cea mai mare fiind pe Nicolae Caramfil, unde se înlocuiesc 1,2 km de conductă magistrală. Pe aceeași magistrală mai avem lucrări și în zona Iancu de Hunedoara. Aceste lucrări gâtuie această magistrală. Orice fluctuație a sistemului face ca apa să nu mai ajungă în capătul magistralei, adică în cartierul Aviației. De aceea facem aceste lucrări de pe bd. Iancu de Hunedoara, ca acest cartier să fie alimentat de la CET Grozăvești. Lucrarea de la Iancu de Hunedoara este cea care face legătura dintre cele două magistrale. Termenul de finalizare este 15 noiembrie. Noi ne plănuisem să terminăm pe 15 octombrie, însă în urma expertizei din subteran s-a constatat că trebuie schimbată mai multă țeavă, de asta ne-am întins puțin. Când se finalizează lucrarea de pe Iancu de Hunedoara în cartierul Aviației nu mai sunt probleme”, a explicat Burghiu.

Aceste lucrări erau vitale pentru funcționarea RADET-ului și alimentarea cartierului Aviației, spune Burghiu: „Dacă nu erau făcute în această vară, riscam să ajungem în iarnă să nu funcționăm deloc. Ne-am asumat acest oprobriu public, dar altă variantă din punct de vedere tehnic nu există”.

În ceea ce privește nemulțumirea cetățenilor că plătesc apa rece la preț de apă caldă, acesta spune că nu este așa.

„Noi, ca și RADET încasăm pe baza unor contoare, care înregistrează Delta T, care înseamnă diferența de la apa furnizată de Apa Nova și apa pe care o furnizăm noi. Dacă apa este rece, noi nu taxăm asociațiile de proprietari. Problema este că în cadrul asociației de proprietari nu se folosește acest sistem de contorizare, ei folosesc acele apometre, acesta nu este sistemul nostru, de aici există această problemă. Eu recomand să întrebe președinții de asociație despre asta. Noi nu taxăm apa rece”, a declarat Burghiu.

Administratorul RADET spune că nu vor fi probleme cu furnizarea căldurii.

„Aseară a fost livrată căldura în parametri. În momentul de față nu avem probleme cu căldura, sperăm să nu fie. Perioada critică este până pe 15 noiembrie. Lucrarea din Aviației nu se va finaliza acum, dar nu afectează furnizarea apei calde în cartier, atât timp cât noi trecem pe CET Grozăvești”, a explicat Burghiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro