Hotelul-simbol al Bucureștiului își schimbă numele. Noua identitate pe care Intercontinental o va primi la 1 ianuarie
Hotelul Intercontinental capătă o nouă identitate de la data de 01.01.2022 şi se va redenumi Grand Hotel Bucharest, potrivit anunțului făcut de proprietari. Decizia vine ca urmare a faptului că, pe 31 decembrie, contractul de management între Compania Hotelieră Intercontinenal România S.A. şi Intercontinental Hotel Group (IHG) se încheie.
Hotelul îsi va continua activitatea şi va oferi oaspeţilor săi aceleași servicii hoteliere ca și până acum, în concordanță cu poziția și reputația pe care le deține în peisajul hotelier, se mai arată în anunț.
Totodată, proprietatea va intra într-un amplu proiect de renovare şi modernizare începând cu anul 2022. Acest proces de transformare are în vedere aducerea proprietăţii la cele mai noi standarde hoteliere pentru a raspunde exigentelor actuale ale oaspeţilor.
Hotelul a fost construit între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation”, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea.
„Intercontinental Hotel Corporation” din SUA a asigurat asistenţa tehnică şi a obţinut şi cooperarea pe 10 ani în exploatarea complexului hotelier. Era cea de-a doua cea mai înaltă clădire din ţară, după Casa Scânteii, astăzi Casa Presei Libere.
Hotelul InterContinental a fost inaugurat oficial la 14 mai 1971, în prezenţa primarului Capitalei, a altor oficialităţi române, precum şi a preşedintelui firmei Tower International, finanţatorul principal, notează Agerpres.
Primul oaspete al hotelului a fost înregistrat pe 20 februarie 1971, fiind un cetăţean american. De-a lungul vremii, aici au fost cazate o serie de personalităţi, precum Kurt Waldheim, secretarul general al ONU, Gustav Heinemann, preşedintele Republicii Federale Germania, magnatul american David Rockefeller, tenorul italian Luciano Pavarotti ş.a., conform „Dicţionarului monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Editura Meronia, 2011).
Terenul pe care a fost construit Hotelul InterContinental, a aparţinut, iniţial, Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu. În 1810, dregătorul Ion Hagi-Moscu a ridicat aici o clădire întinsă cu etaj. Nepotul său a vândut Primăriei casa, care a folosit-o între 1882 şi 1912. Mai târziu, a fost demolată, urmând a se construi un nou edificiu. Rămas viran, terenul a fost folosit pentru exerciţiile de instrucţie ale Regimentului de jandarmi al Capitalei.
În perioada interbelică, aici s-a deschis o grădină de vară, pe locul căreia a fost ridicat un restaurant. Restaurantul, aflat în stare de degradare, a fost demolat după 1944 şi pe teren s-a instalat Circul Krateyl, care a funcţionat aici până la construirea Circului de Stat Bucureşti (1958-1960, arhitect Nicolae Porumbescu). În zona Circului Krateyl erau numeroase prăvălii şi berării, care au fost demolate pentru a se face loc viitorului hotel şi Teatrului Naţional.