Sari direct la conținut

Un nou sondaj arată de ce avansul lui Joe Biden față de Trump nu e foarte relevant pentru alegerile din noiembrie

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: TNS / Abaca Press / Profimedia Images
Donald Trump, Foto: TNS / Abaca Press / Profimedia Images

Președintele american Joe Biden pierde 6 dintre cele 7 state cheie pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, o ușoară revenire de care acesta s-a bucurat după discursul despre Starea Națiunii evaporându-se pe fondul pesimismului profund privind economia, scrie agenția Bloomberg.

Un sondaj de opinie la nivel național realizat de Reuters în parteneriat cu Ipsos și publicat pe 13 martie arăta că Joe Biden a trecut înaintea lui Donald Trump pentru prima oară după luni de zile în care majoritatea sondajelor arătau că fostul președinte republican este favorit la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Un alt sondaj Reuters/Ipsos, publicat pe 9 aprilie, arăta de asemenea că, la nivel național, Joe Biden și-a mărit la 4% avansul față de Trump. Însă rezultatul la nivel național ar putea conta mai puțin la alegerile din noiembrie având în vedere natura sistemului electoral american, construit în jurul principiului „câștigătorul ia tot”.

Un nou sondaj realizat de Bloomberg împreună cu Morning Consult arată miercuri că Joe Biden are un avans de 2% în fața lui Trump în Michigan, unul dintre cele 7 state despre care se crede că vor juca un rol crucial la alegerile din noiembrie, însă pierde în toate celelalte.

Acestea sunt Arizona, Georgia, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin. Ele sunt state care nu au o preferință puternică față de Partidul Republican sau Democrat, așa-zisele „swing states” care pot fi câștigate de oricare dintre candidați.

Sondajul realizat de Bloomberg arată că Trump se bucură de un avans confortabil în 4 dintre aceste state: +10% în Carolina de Nord, +8% în Nevada, +7% în Arizona și +6% în Georgia. În Wisconsin și Pennsylvania el îl conduce pe Biden cu 4, respectiv 1%.

Un sondaj separat realizat de The Wall Street Journal și publicat pe 2 aprilie arăta de asemenea că Trump câștigă în 6 dintre cele 7 state cheie, deși rezultatele sale au fost ușor diferite.

Potrivit sondajului WSJ, Trump îl depăşeşte pe Biden în intenţia de vot în Arizona, Michigan, Nevada, Carolina de Nord şi Pennsylvania, are un avantaj în marja de eroare în Georgia şi este la egalitate tehnic în Wisconsin.

Se va repeta în noiembrie scenariul alegerilor americane din 2016?

În mod formal, președintele Statelor Unite este ales de Colegiul Electoral, o instituție în cadrul căreia fiecărui stat îi este alocat un anumit număr de electori în funcție de populația statului. După încheierea numărării voturilor, Colegiul Electoral se întrunește pentru a vota noul președinte.

Iar electorii fiecărui stat în parte își exprimă toți votul pentru candidatul care a câștigat votul popular în statul lor, indiferent de diferența la care acesta a obținut victoria. Astfel, rezultatul votului din Colegiul Electoral poate arăta diferit decât cel al votului popular.

Un exemplu în acest sens a fost oferit tocmai la alegerile prezidențiale din 2016, când Trump a câștigat mandatul de președinte în fața candidatei democrate Hillary Clinton.

Trump a obținut atunci 304 voturi în colegiul electoral față de 227 ale lui Clinton. Însă candidata democrată a câștigat votul popular cu o diferență de aproape 3 milioane de voturi la nivel național.

De ce sunt atât de importante așa-zisele „swing states” la alegerile prezidențiale din SUA

La alegerile prezidențiale din 2020 Joe Biden a devenit președinte după ce a câștigat atât Colegiul Electoral, cât și votul popular. Însă în multele dintre așa-zisele „swing states” diferența sa față de Trump a fost de doar câteva mii sau zeci de mii de voturi.

Trump a folosit ulterior această marjă mică a victoriei lui Biden în statele cheie ca o parte centrală a campaniei sale de a acuza că alegerile au fost fraudate.

Cele 7 state considerate cruciale pentru alegerile de anul acesta au următorul număr de electori în Colegiul Electoral: Arizona – 11, Nevada – 6, Georgia – 16, Carolina de Nord – 16, Pennsylvania – 19, Michigan – 15 și Wisconsin – 10.

Statele cu cel mai mare număr de electori sunt California (54), Texas (40), Florida (30) și New York (28). În realitate însă aceste state sunt unele cu miză mică în timpul campaniei electorale întrucât ele sunt fie fiefuri ale Partidului Democrat (California și New York), fie ale republicanilor (Texas și Florida).

Noul sondaj realizat de Bloomberg, la fel ca altele dinaintea sa, arată că principala nemulțumire a americanilor față de Joe Biden este modul în care acesta a gestionat economia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro