Pandemia de coronavirus poate scoate ce-i mai rău din oameni

​În urmă cu câteva zile, o colaboratoare mi-a spus că ar vrea să scrie o opinie despre cum această criză are și o parte bună, în sensul că poate fi o șansă ca oamenii să-și descopere umanitatea. I-am spus că nu am nimic împotrivă, dar să mai aștepte câteva zile pentru că eu cred că, dimpotrivă, această criză va scoate tot ce-i mai urât din oameni. Colega mea nu a mai scris nimic.

Într-un articol de pe CNN cu titlul, „This pandemic risks bringing out the worst in humanity” sunt date câteva exemple de comportamente absolut aberante ale oamenilor de pe tot cuprinsul globului: o femeie din Australia l-a amenințat cu cuțitul pe un compatriot într-o bătaie pe hârtie igienică dintr-un hipermarket, un student din Singapore a fost bătut pe străzile din Londra pentru că arăta a chinez, iar localnicii din insula Reunion i-au întâmpinat cu pietre și urlete pe pasagerii unui vas de croazieră.

În fiecare caz în parte, victimele agresiunii nu prezentau niciun pericol concret pentru agresori: stocurile de hârtie igienică nu erau pe terminate în Australia, studentul din Singapore nu era infectat cu coronavirus, la fel niciunul dintre pasagerii vasului de croazieră nu avea vreun semn al bolii.

Toate aceste comportamente sunt explicabile, spun experții citați în articol, pentru că oamenii din cele mai vechi timpuri sunt tentați să aibă mai multă încredere în propriile instincte decât în fapte și date concrete.

Cu alte cuvinte, dacă ești în pădure și auzi niște zgomote într-un tufiș e mai sănătos să o iei atunci la fugă, în loc să te gândești care ar fi probabilitatea matematică ca în tufișul respectiv chiar să se afle un tigru.

Desigur, e firesc să ne apărăm acum cum putem de pericol, dar la fel de firesc este să ne și întrebăm ce se va alege de lumea noastră după ce pericolul va trece și vom dori să formăm din nou o comunitate.

Poate că nu am săpat încă tranșee definitive între noi, dar suntem abia la începutul crizei și nu am arătat încă de ce suntem în stare în materie de ură și intoleranță față de ceilalți. Eu așa cred, sper să mă înșel.

Dacă vorbim despre politicieni, vedem cum Trump numește coronavirusul „virusul chinez” sau „virusul străin” ca să-și mascheze propriul eșec în gestionarea crizei.

În paranteză fie spus, înainte de medicina modernă, sifilisul era denumit întotdeauna altfel, în funcție de țara unde făcea ravagii: rușii o numeau boala poloneză, polonezii îi spuneau boala nemțească, germanii, boala franceză, iar francezii, boala italiană (desigur și reciproca era valabilă).

Pur și simplu, peste tot se căuta unui țap ispășitor, niciun popor nu putea accepta că ar putea avea vreo vină în răspândirea unei boli îngrozitoare.

Acum toate tunurile lumii occidentale sunt îndreptate spre chinezi, dar mă întreb ce va întâmpla când viitoarea epidemie va izbucni dintr-un stat occidental. Va fi probabil ca în cazul sifilisului.

În UE, deși așa cum îi spune și numele, statele membre ar trebui să dea dovadă de „unitate” în combaterea epidemiei, fiecare se comportă ca și cum ar fi pe cont propriu.

Iar noi, cetățenii, încrezători în instinctele de supraviețuire ale conducătorilor noștri, închidem ochii la situații care în urmă cu câteva săptămâni ne-ar fi umplut de revoltă: vezi acuzațiile Italiei referitoare la blocarea unui export de măști din România, vezi ce au pățit românii din granița Ungariei cu Slovenia sau vezi cazul care mi-a fost povestit zilele trecute despre doi români ce voiau să se întoarcă acasă din Maroc și, deși aveau bilete de avion cumpărate, nu au fost lăsați să se urce în zborul de Praga pentru că nu erau cehi. Iar Cehia își închisese granițele pentru orice fel de cetățean, cu excepția propriilor cetățeni.

Dar să trecem de la tranșeele pe care le trasează între ele statele lumii în acest moment, la șanțurile pe care le săpăm cu atâta furie zilele acestea în mica noastră țară.

Autoritățile ne transmit cu generozitate apeluri la solidaritate și ne spun că „doar împreună” vom putea trece peste pandemia de coronavirus. Iar mesajul este cât se poate de corect. Din păcate nu este și eficient.

Pentru că avem încă piețele pline de oameni, români care s-au întors din țări precum Italia și care nu au respectat condițiile de autoizolare, avem concetățeni care au fugit din carantină sau care au refuzat să spună că sunt infectați cu coronavirus.

Se stă acasă mai mult în bulă, într-o bulă în care exersăm cele mai pure sentimente de ură față de cei care, dintr-un motiv sau altul, aleg să ignore ce spun autoritățile și noi, ceilalți.

Citeam pe Facebook că toți cei care ies din casă în aceste zile ar trebui pur și simplu aruncați în pușcărie, fără anchete și fără „discuții inutile”. Nici prin cap nu ne trece însă să ne întrebăm: cine sunt cei care ies acum pe străzi și ce motive au că nu ascultă sfatul autorităților?

Am fost ieri prin piețele din Obor și Rahova și, în timp ce vedeam țăranii cu munții de ceapă și de ridichi pe tarabă, mă întrebam oare ce-o fi mai important pentru oamenii aceia: frica de virus sau frica de a rămâne cu marfa nevândută și, implicit, de a nu avea bani pentru nevoile casei?

La un articol publicat de Hotnews despre industria de concerte și festivaluri din România, care își va da probabil obștescul sfârșit fără un ajutor din partea statului, vedeam comentarii în care unii cititori se declarau chiar oripilați de îndrăzneala acestor oameni de a cere ajutoare în vremurile pe care le trăim. Unii îi trimiteau pe artiști să se facă zugravi, instalatori și mecanici auto. Și astea erau cele mai drăguțe recomandări.

Și am lăsat, la sfârșit, un exemplu de derapaj grav, care în alte condiții poate că ar fi stârnit ceva proteste. Nu și în situații excepționale.

Este vorba de o postare pe care am văzut-o ieri a jurnalistului Lucian Mândruță care a scris pe Facebook exact așa:

„Cineva mi-a spus azi la radio ca se roaga sa se gaseasca vaccinul. Si m-am enervat. Si-am inceput sa urlu la el: „crezi ca nu s-au rugat si in Evul Mediu sa scape de boli? Crezi ca i-a salvat cineva? Crezi ca a aparut un leac din rugaciune?” Nu! (…) Leacul a aparut dupa ce oamenii s-au oprit din rugat. Dupa ce au facut din doua sticle o lentila si din mai multe lentile un microscop. Dupa ce au vazut, cu microscopul acela, ce e in lumea invizibila din jurul nostru. Si dupa ce unuia – pe nume Pasteur – i-a venit o idee. Nu s-a rugat. Pasteur nu s-a rugat. Pasteur s-a gandit. Asta e diferenta intre doua gesturi: Unul care duce omenirea spre adancul ei. Si altul care o duce inainte. Voi incotro ati vrea s-o luam de-aici inainte?”

Postarea, care avea șase mii de like-uri și o mie de share-uri, pe lângă faptul că fracturează logica (adică nu înțeleg cine-l oprește pe Lucian Mândruță să se gândească la vaccin ca să ne salveze pe toți, în timp ce-i lasă pe proști să se roage), este o manifestare de ură la adresa credincioșilor, de orice fel ar fi ei.

Deci dacă te rogi în aceste zile faci un lucru greșit, le zice Lucian Mândruță românilor, nu faci parte dintre noi, oamenii evoluați, care-și bat acum capul să salveze omenirea cu mijloace științifice, nu cu prostii spirituale.

Suntem toți împreună în fața epidemiei? Sau toți, mai puțin credincioșii?

Spuneam că ne aflăm doar la începutul unei crize care va dura mult și care va lăsa tranșee adânci în lumea pe care o știm (sau credeam că o știm). Vom vedea probabil multă intoleranță, egoism, răutate și tot ce au oamenii mai urât în ei.

Ce șansă avem să trecem totuși cu bine peste toate acestea?

Cred că ar trebui să alegem să ne uităm doar la exemplele de umanitate, de altruism. Să ne uităm la medici, la oamenii care se sacrifică în aceste zile cu adevărat pentru binele celorlalți și să-i ajutăm cum putem.

Și apoi să încercăm să-i ajutăm, cu blândețe, pe cei care nu au înțeles încă ce au de făcut în timpul pandemiei de coronavirus

De exemplu, The Atlantic are un articol care ne învață cum ar trebui să-i convingem zilele acestea pe cei din jurul nostru să stea în casă, pentru a se proteja pe ei și comunitatea din care fac parte: să le dăm exemplele de curaj și devotament ale altora; să le spunem povești și să le arătăm fețe de oameni care suferă, în loc să le spunem cifre și statistici despre numărul morților sau al celor infectați; să-i încurajăm să facă alte lucruri decât făceau până acum, în loc să le interzicem lucruri. Și multe altele. Toate metodele presupun blândețe și înțelegere față de nevoile celuilalt. Nu revărsarea de ură.

Așa am dovedi poate că am depășit nivelul de reacție al omului primitiv care știa doar că trebuie s-o ia la fugă la primul zgomot pe care-l aude dintr-un tufiș.