Sari direct la conținut

Iaşi: 11 cadre medicale şi opt pacienţi de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, confirmaţi cu Covid-19

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Agerpres
Coronavirus in Romania, Foto: Agerpres

Numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi a urcat la 19 în ultimele zile, fiind vorba de 11 cadre medicale şi opt pacienţi.

Potrivit unei informări transmise vineri de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, la Covid-19 au fost depistate pozitiv şapte cadre medicale de la secţia de Nefrologie, două cadre medicale de la secţia de Dializă şi două cadre medicale de la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, transmite Agerpres. De asemenea, testările au evidenţiat prezenţa noului coronavirus şi la opt pacienţi internaţi la secţia de Nefrologie.

„Facem menţiunea că cele două cazuri confirmate de la secţia ATI au alt context epidemiologic faţă de cele confirmate la celelalte două secţii. Cele două cadre medicale au venit în contact cu un pacient din judeţul Suceava, confirmat pozitiv la 24 de ore de la internare. În total, în ultimele zile, de la demararea anchetei epidemiologice au fost efectuate 83 de recoltări de la secţia de Nefrologie, 60 de la personalul medical şi 23 de la pacienţi, 6 recoltări de la secţia de Dializă şi 34 de la secţia ATI. Reamintim că ancheta epidemiologică a fost demarată pe data de 5 mai 2020, prin recoltarea probelor de la personalul medical şi de la pacienţi”, se precizează în comunicatul DSP Iaşi.

La începutul săptămânii numărul cadrelor medicale de la acest spital infectate cu Covid-19 era de patru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro