Sari direct la conținut

Tătaru propune ca laboratoarele ce fac teste COVID-19 să lucreze în trei ture, pentru a face faţă cererilor

HotNews.ro
Nelu Tataru, Foto: Agerpres
Nelu Tataru, Foto: Agerpres

Numărul mare de cereri pentru efectuarea testelor COVID-19 venite din partea celor care vor să plece în concediu în străinătate a generat întârzieri în comunicarea rezultatelor acestor teste, a declarat duminică, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, ca urmare a suprasolicitării activităţii celor 133 de laboratoare care efectuează teste COVID-19 la nivel naţional, zilnic „rămân în aşteptare” aproximativ 6.000-7.000 de teste.

Ministrul Sănătăţii este de părere că singura soluţie pentru suplimentarea capacităţii de testare o reprezintă funcţionarea laboratoarelor acreditate în trei schimburi.

„Noi în acest moment avem 133 de puncte de testare cu o medie de 19.000-20.000 de teste făcute, într-un ritm de două ture pe zi. În condiţiile în care aceste laboratoare vor avea şi capacitatea de trei ture pe zi, atunci putem să ne ducem spre 27.000-28.000 de teste pe zi şi pot fi compensate odată cu venirea cererilor de teste pentru cei care pleacă în concediu, la cerere. Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare, cum sunt 6.000-7.000 de teste pe zi. Doar mărirea capacităţii acestor puncte pe care le avem acum, 133 de puncte, cu o tură suplimentară poate ajunge cu aceste teste la zero”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Mediului, Costel Alexe, s-au aflat duminică la Iaşi pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la noul spital modular construit la marginea municipiului Iaşi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro