Marea Britanie rupe frontul comun și spune că nu va condamna declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Ministrul de externe britanic, David Lammy, a refuzat joi „să condamne” declarațiile președintelui american ales Donald Trump, care și-a reiterat planurile expansioniste asupra Canalului Panama și Groenlandei, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
„Nu intenționez să-l condamn pe cel mai apropiat aliat al nostru”, a afirmat ministrul britanic întrebat de canalul de televiziune Sky News, asigurând totodată la BBC că aceste anexări menționate de Trump „nu se vor produce”.
„Încerc să interpretez ce se află în spatele” acestor declarații, a spus șeful diplomației britanice. „Bănuiesc că în ceea ce privește Groenlanda ceea ce vizează el sunt preocupările sale cu privire la Rusia și China în Arctica, sunt preocupările sale cu privire la securitatea economică națională”, „niște probleme legitime”, a adăugat Lammy.
„Știm din primul mandat al lui Donald Trump că intensitatea retoricii sale și imprevizibilitatea uneori a ceea ce spune poate fi destabilizatoare”, a declarat Lammy pentru BBC Radio, când a fost întrebat despre intențiile lui Trump de a face Groenlanda parte a SUA.
„El recunoaște, sunt sigur, în cele din urmă, că Groenlanda face parte astăzi din Regatul Danemarcei”, a mai spus șeful diplomației britanice.
Germania și Franța au condamnat ferm comentariile lui Trump
Astfel, Londra se distanțează de alte mari cancelarii europene, precum Parisul și Berlinul, care au condamnat în termeni fermi afirmațiile expansioniste ale lui Donald Trump.
„În mod evident, nu există nicio perspectivă ca Uniunea Europeană să lase alte state să îi atace granițele suverane, indiferent cine sunt acestea. Suntem un continent puternic”, a declarat Jean-Noel Barrot, ministrul francez al Afacerilor Externe.
„În cazul în care mă întrebați dacă eu cred că Statele Unite vor invada Groenlanda, răspunsul meu este nu. Dar am intrat într-o perioadă în care doar cei mai puternici vor supraviețui Atunci răspunsul meu este da”, a spus Barrot.
Într-o conferință de presă marți, Donald Trump a refuzat să excludă recurgerea la forță pentru anexarea teritoriului autonom de la Danemarca.
El declarase deja că controlul Groenlandei este „o necesitate absolută” pentru „securitatea națională și libertatea în întreaga lume”, într-un moment în care rivalitățile cu China și Rusia în regiune sunt în creștere din cauza importanței sale strategice și a presupuselor sale resurse minerale.
Miliardarul american a exprimat, de asemenea, planuri expansioniste și cu privire la Canalul Panama.
„Să fim serioși: nu se va întâmpla! Pentru că nicio țară NATO nu a intrat în război de la înființarea Alianței”, a declarat David Lammy pentru BBC, referindu-se la un conflict între state membre ale NATO.