MApN crește capacitatea de internare pentru COVID-19 în spitalele militare din Sibiu și Galați
Ministerul Apărării Naționale a transmis, joi seara, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu și Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti” Galați își extind capacitatea de internare și tratare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, potrivit Mediafax.
Potrivit MApN, din ordinul ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, Direcția Medicală a MApN a dispus noi măsuri pentru suplimentarea forțelor și mijloacelor puse la dispoziția sistemului medical național.
Astfel, la Sibiu, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” își va extinde, începând de vineri, capacitățile de tratare a pacienților pozitivi la infecția cu SARS-CoV-2.
„Prin preluarea, în seara zilei de 12 noiembrie, a cinci ventilatoare suplimentare de la Departamentul pentru Situații de Urgență, spitalul militar sibian va extinde capacitatea ATI COVID-19 cu până la cinci paturi, care se vor adăuga celor cinci existente deja. De asemenea, capacitatea de tratament a pacienților cu forme medii și severe de boală, va fi extinsă, tot din aceeași zi, de la șase la 15 paturi”, arată MApN.
La Galați, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti” a început, joi seara, pregătirile pentru a deveni unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate totală de 25 de paturi.
„Pentru tratarea cazurilor medii și severe sunt pregătite 20 de paturi, dintre care 10 asigură suport de oxigen noninvaziv. Pentru tratarea pacienților cu forme critice de boală au fost alocate cinci paturi ATI (dintre care trei asigură suport ventilator invaziv și două, noninvaziv). Începând de duminică, 15 noiembrie, unitatea spitalicească militară din Galați va prelua pacienți confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, mai arată MApN.
Potrivit sursei citate, membrii echipei manageriale a spitalului militar din Galați au expertiză în organizarea și operaționalizarea unui spital suport COVID-19, directorul medical împuternicit al unității medicale, locotenentul-colonel medic Constantin Vlase, fiind cel care a asigurat managementul militar al Spitalului Județean de Urgență din Deva în perioada stării de urgență.
În continuare, spitalele militare din Iași și Cluj-Napoca preiau bolnavi de COVID-19.
La spitalul de campanie ROL 2, de la Otopeni, toate corturile au fost înlocuite cu containere, lucrări similare fiind desfășurate în prezent la SMMIT Timișoara și SMMIT Constanța.
Institutul Medico-Militar (IMM) sprijină Direcțiile de Sănătate Publică ale Municipiului București și județului Mureș pe două linii de efort – studenți din anii 2 și 3 își desfășoară în mod voluntar activitatea în cadrul call-center-urilor operaționalizate de cele două DSP-uri, pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice, iar 62 de studenți din anii 4, 5 și 6 de la IMM București și 17 de la IMM Târgu Mureș s-au oferit voluntari pentru a-și desfășura activitatea în spitalele militare din țară, în facilitățile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI