Sari direct la conținut

Vaccinul Pfizer a avut o eficacitate de 90,7% în testele clinice pe copii cu vârste între 5 și 11 ani

HotNews.ro
Vaccinul Pfizer a avut o eficacitate de 90,7% în testele clinice pe copii cu vârste între 5 și 11 ani

Vaccinul contra Covid-19 al Pfizer și BioNTech a arătat o eficacitate de 90,7% în testele clinice pe copii cu vârste între 5 și 11 ani, a anunțat vineri producătorul farma american, potrivit Reuters.

16 copii din cadrul testelor care au primit placebo au făcut Covid-19, comparativ cu 3 dintre cei vaccinați, afirmă Pfizer în documentele înaintate la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA).

Deoarece în cadrul testelor copiii care au primit vaccinul au fost de peste două ori mai mulți decât cei inoculați cu placebo, acest lucru înseamnă că are o eficacitate de peste 90%.

Testele clinice Pfizer pe intervalul de vârste 5-11 ani nu au avut drept scop principal măsurarea eficacității vaccinului.

În schimb a comparat cantitatea de anticorpi neutralizanți induși de vaccin la copii cu răspunsul imun al voluntarilor din testele pe adulți.

Pe baza acestor rezultate, Pfizer și BioNTech au spus luna trecută că vaccinul lor contra bolii provocate de coronavirus induce un răspuns imun robust la copii.

Consilierii externi ai FDA urmează să se întâlnească marți pentru a vota dacă recomandă ca FDA să autorizeze vaccinul pentru acel interval de vârste.

Casa Albă și-a dezvăluit miercuri planul de a începe de luna viitoare vaccinarea anti-Covid a 28 de milioane de copii americani cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani cu serul Pfizer.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro