Sari direct la conținut

Olanda: Autoritățile avertizează tinerii să nu ia intenționat coronavirusul pentru a obține certificatul verde / Anchetă după ce online a apărut la vânzare un ”kit de infectare”

HotNews.ro
Amsterdam, Foto: Freepik
Amsterdam, Foto: Freepik

Inspectoratul olandez responsabil pentru sănătatea tinerilor (IGB) le-a cerut acestora să nu se infecteze în mod „deliberat” cu noul coronavirus pentru a putea obţine „certificatul verde”, după ce guvernul şi-a anunţat planul de a-i exclude pe cei nevaccinaţi de la obţinerea acestui certificat, relatează vineri EFE, preluată de Agerpres.

„Este periculos să te infectezi intenţionat cu noul coronavirus. Dacă faci acest lucru te pui în pericol pe tine şi pe ceilalţi (…) Coronavirusul este periculos. Te poţi îmbolnăvi grav”, notează IGJ.

Acest avertisment intervine după apariţia unor „organizaţii care propun în mod conştient răspândirea virusului”, subliniază Inspectoratul, cu referire la grupuri online care oferă posibilitatea contagierii voluntare pentru cei care vor să fie consideraţi ca „trecuţi prin boală” şi să obţină astfel certificatul verde, care va fi valabil doar pentru această categorie şi pentru cei vaccinaţi, dacă Parlamentul va aproba noul plan al guvernului.

„Mi se pare oribil. Este o palmă pentru oricine s-a angajat să lupte împotriva pandemiei timp de peste un an şi jumătate. Şi, desigur, pentru familiile acelor persoane care şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19”, a deplâns Marina Eckenhausen, inspectoare generală.

Potrivit lui Eckenhausen, pentru aceşti tineri riscul este nu doar de a dezvolta o formă gravă de COVID-19, nefiind vaccinaţi, ci şi de a-i contagia pe ceilalţi, astfel încât cei care aleg în mod deliberat să contracteze noul coronavirus pun în pericol sănătatea publică.

O pagină online oferă de joi tinerilor, pentru suma de 33,50 de euro, un pachet ce include un tub cu lichid pentru a se infecta cu coronavirus şi un test rapid pentru a verifica dacă rezultatul este pozitiv.

IGJ, care s-a declarat surprins de existenţa unei asemenea oferte, investighează deja site-ul pentru a verifica dacă oferă cu adevărat un astfel de pachet care îi pune în pericol pe utilizatori, însă ulterior pagina a fost ştearsă, iar accesul la site nu mai este posibil.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro