VIDEO Filmele anului 2024. Unde le putem vedea de acasă în streaming, dacă le-am ratat în cinematografe? Trei platforme domină autoritar clasamentul din care Netflix lipsește
Anul 2024 nu a dus lipsă de filme care să atragă spectatorii în număr mare în cinematografe, iar o bună parte dintre ele pot fi văzute acum de acasă, în streaming pe marile platforme disponibile și în România.
Așa-zisa „oboseală” față de filmele cu supereroi a continuat și în 2024, mai multe producții ca Aquaman and the Lost Kingdom, Madame Web sau Kraven the Hunter eșuând la box office, în pofida bugetelor impresionante de care s-au bucurat. Marea excepție a reprezentat-o însă Deadpool & Wolverine, al doilea film ca vânzări de bilete la nivel mondial în 2024.
Venom: The Last Dance, filmul care încheie trilogia antieroului titular, s-a bucurat de asemenea de succes, cu încasări de aproape 500 de milioane de dolari, suficiente pentru a prinde clasamentul top 10 al filmelor cu cele mai mari venituri în 2024.
Marele câștigător al anului a fost fără îndoială studioul cinematografic al Disney, care a dat 3 dintre primele 4 filme ca încasări în 2024, între ele intercalându-se lungmetrajul de animație Despicable Me 4 produs de studiourile Universal și Illumination.
Conglomeratul american al divertismentului Warner Bros. Discovery s-a bucurat și el de câteva succese majore, printre care al doilea film Dune al lui Denis Villeneuve și noul Beetlejuice Beetlejuice de la Tim Burton.
Întrucât Warner Bros. s-a ocupat și de distribuirea filmului Godzilla x Kong, platforma sa de streaming Max are în streaming 3 dintre cele mai populare 10 filme ale anului.
Top 10 filme cu cele mai mare încasări în 2024
- Inside Out 2 (1.698.765.616 dolari) – disponibil pe Disney+ din 25 septembrie;
- Deadpool & Wolverine (1.338.073.645 dolari) – disponibil în streaming pe Disney+ din 15 noiembrie;
- Despicable Me 4 (969.126.452 dolari) – nu e disponibil în streaming;
- Moana 2 (882.505.425 dolari) – încă nu este disponibil în streaming;
- Dune: Part Two (714.444.358 dolari) – disponibil pe Max din 21 mai;
- Wicked (634.378.535 dolari) – încă nu este disponibil în streaming;
- Godzilla x Kong: The New Empire (571.750.016 dolari) – disponibil în streaming pe Max din 2 decembrie;
- Kung Fu Panda 4 (547.689.492 dolari) – disponibil în streaming pe SkyShowtime din 6 august;
- Venom: The Last Dance (476.391.878 dolari) – nu e disponibil în streaming;
- Beetlejuice Beetlejuice (451.100.435 dolari) – disponibil pe Max din 6 decembrie.
Spre deosebire de finele lui 2023, când abonații platformelor de streaming disponibile în România puteau vedea de acasă 8 din primele 10 filme ca încasări ale anului, de data aceasta numărul e de doar 6. Situația se datorează în parte faptului că Moana 2 și Wicked au fost lansate recent în cinematografe și e prea devreme să apară deja în streaming.
Moana 2 va fi lansat însă pe Disney+ după ce își încheie ciclul de rulare în sălile de cinema, în timp ce Wicked ar trebui să apară pe SkyShowtime, având în vedere că e produs de studioul Universal. În ceea ce privește Despicable Me 4 și ultimul Venom, lucrurile sunt ceva mai complicate întrucât studiourile care le-au produs nu sunt asociate niciuneia dintre marile platforme de streaming și drepturile de licențiere pot să difere de la țară la țară.
Unde pot fi văzute în streaming alte filme populare apărute în 2024
O altă diferență față de 2023 e că de data aceasta un număr mai mare al filmelor care s-au bucurat de succes în cinematografe nu sunt disponibile în streaming pentru abonații din România. Acest lucru se datorează în parte faptului că Amazon Prime Video a cumpărat drepturile de difuzare a lor și le difuzează gratuit doar pentru abonații de pe piața internă din America de Nord.
Situația e asemănătoare cu cea din urmă cu mai mulți ani, când platforma disponibilă local HBO Go nu avea toate producțiile disponibile pentru clienții HBO Max, înlocuită la rândul ei între timp cu noua Max.
În plus, divizia cinematografică a Apple a investit la rândul ei tot mai puternic în finanțarea de filme, iar cele pentru care deține drepturile de difuzare sunt disponibile pe AppleTV+, platformă de streaming care nu e prezentă în România.
Cu toate acestea, un număr semnificativ din filmele populare sau așteptate în 2024 pot fi văzute acum în streaming și de abonații platformelor disponibile în România:
- Bad Boys: Ride or Die (404.544.199 dolari) – disponibil pe Max din 8 noiembrie, sub titlul „Băieți răi: Pe viață și pe moarte”;
- Kingdom of the Planet of the Apes (397.378.150 dolari) – disponibil pe Disney+ din 2 august, ca „Planeta maimuțelor: Noul regat”;
- Twisters (370.962.265 dolari) – disponibil pe Max din 17 noiembrie;
- A Quiet Place: Day One (261.786.322 dolari) – disponibil pe SkyShowtime din 25 decembrie;
- Joker: Folie à Deux (206.400.287 dolari) – disponibil pe Max din 13 decembrie;
- Ghostbusters: Frozen Empire (201.967.521 dolari) – disponibil în streaming pe Max din 20 septembrie;
- IF (190.309.707 dolari) – disponibil pe SkyShowtime din 28 noiembrie și tradus ca „Prieteni imaginari”;
Te-ar putea interesa și:
Noul film „Mad Max” e disponibil pe Max, Amazon Prime se laudă cu „Red One”
- Red One (182.861.176 dolari) – disponibil pe Amazon Prime Video din 12 decembrie;
- The Fall Guy (181.073.291 dolari) – disponibil pe SkyShowtime din 30 noiembrie sub titlul „Cascadorul”;
- Bob Marley: One Love (180.828.556 dolari) – disponibil pe SkyShowtime din 6 august;
- Furiosa: A Mad Max Saga (173.775.791 dolari) – disponibil pe Max din 16 august;
- Challengers (96.019.408 dolari) – în streaming pe Amazon Prime din 19 septembrie;
- The Ministry of Ungentlemanly Warfare (29.715.044 dolari) – în streaming pe Amazon Prime sub titlul „Ministerul războiului fără mănuși”.
Din nou, Netflix nu are o prezență notabilă pe listă. Însă acest lucru se datorează faptului că Netflix își produce filmele sale originale pentru a fi lansate direct în streaming, nu în cinematografe.
Drept urmare, Max, Disney+ și SkyShowtime domină autoritar clasamentul filmelor populare în cinematografe ce pot fi văzute și în streaming. Amazon Prime are la rândul său câteva filme notabile, însă semnificativ mai puține decât cele disponibile pentru abonații din SUA, unde abonamentul costă 14,99 dolari lunar. În România prețul abonamentului e de 13,99 lei pe lună.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: