Primăria Iaşi, dată în judecată pentru refuzul preluării în administrare a drumurilor naţionale care traversează municipiul
Direcţia Regională Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a dat în judecată Primăria Iaşi pentru refuzul preluării în administrare a drumurilor naţionale ce traversează municipiul, deşi Consiliul Local a aprobat încă din 2015 preluarea. Directorul DRDP Iaşi, Mugurel Laicu, afirmă că, astfel, primarul Mihai Vhirica încalcă ”cu obstinaţie” legislaţia naţională şi cea locală, potrivit news.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, DRDP Iaşi a acţionat în judecată Primaria Iaşi, reprezentată prin primar Mihai Chirica, pentru refuzul de a încheia procesele verbale de predare/primire a sectoarelor de drum naţional situate în municipiul Iaşi, respectiv DN 24, km 183+941 – km 188+150, DN 24, km 191+035 – km 202+259, DN 28, km 64+225 – km 68+580 şi DN 28, km 69+657 – km 82+804.
Potrivit documentului, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (CLM) Iaşi nr. 291/15.09.2015, s-a aprobat preluarea în administrarea acestuia a sectoarelor de drum menţionate, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, prin CNAIR SA.
HCL la care se face referire stipulează că predarea/primirea sectoarelor de drum se va face după încheierea unui protocol între Ministerul Transporturilor şi CLM Iaşi.
Ulterior, cele două entităţi au dispus constituirea unor comisii care să participe la constatarea şi identificarea sectoarelor de drumuri naţionale, inclusiv a terenurilor aferente acestora, precum şi pentru semnarea proceselor verbale de constatare şi identificare.
Reprezentanţii DRDP afirmă că, în data de 10.11.2017, membrii comisiei nominalizate prin dispoziţia primarului municipiului Iaşi au fost invitaţi să participe la deplasarea la teren.
”Primăria solicita o listă de documente care fac parte din cartea tehnică a construcţiei, fără însă a comunica şi data pentru întâlnirea celor două comisii. În conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 10/1995, cartea tehnică se predă proprietarului construcţiei, în cazul de faţă, după semnarea protocolului de predare/primire. De altfel, în forma draft a proceselor verbale de constatare şi identificare a drumurilor naţionale în traversarea Municipiului Iaşi, transmise Primăriei, în nota de pe ultima pagină se regăseşte menţiunea potrivit căreia subscrisa va preda cartea tehnică în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare/primire”, se arată în document.
DRDP Iaşi afirmă că, în 09.02.2018, a fost transmisă o nouă solicitare Consiliului Local al Municipiului Iaşi, dar s-a primit aceeaşi solicitare a listei de documente.
„Rugăm, astfel, instanţa să observe faptul că (…) am solicitat în mod repetat încheierea proceselor verbale de constatare şi identificare a drumurilor naţionale în traversarea Municipiului Iaşi, pentru ca ulterior să poată fi încheiat protocolul de predare-primire între Ministerul Transporturilor şi Municipiul Iaşi. Consiliul Local al Municipiului Iaşi refuză în continuare să se conformeze acestor dispoziţii legale, dovadă făcând vasta corespondenţă purtată între cele două instituţii, cu toate că însăşi pârâta a fost de acord cu preluarea respectivelor sectoare de drum în administrarea acesteia, emiţând în acest sens Hotărârea de Consiliu Local nr. 291/15.09.2015”, se arată în cererea de chemare în judecată formulată de DRDP Iaşi.
Sectoarele de drum în cauză traversează municipiul Iaşi pe traseul Metro – Valea Lupului – Păcurari – Şos. Naţională – Gară – Piaţa Nicolina – CET – Tomeşti (DN 28), respectiv pe traseul Bucium – Pasaj Socola – CET Tudor Vladimirescu – C.A. Rosetti – Şos. Ştefan cel Mare – Cârlig (DN 24).
„Noi considerăm că am făcut toate diligenţele necesare, însă Primăria Iaşi refuză cu obstinaţie preluarea sectoarelor de drum menţionate, în dispreţul legii şi al hotărârilor luate chiar de către Consiliul Local Municipal Iaşi. Ieşenii trebuie să ştie însă că de acest demers sunt legate o serie de probleme stringente sesizate de cetăţeni, precum fluidizarea traficului în municipiu şi reducerea poluării, prin restricţionarea traficului greu. Deşi afirmă peste tot că doreşte rezolvarea acestor probleme, în realitate, primarul Iaşului dovedeşte contrariul, ignorând legislaţia naţională şi cea locală”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iaşi, citat în comunicatul de presă.